Dacă îți place un sport, trebuie să te pui la curent cu toate modificările de regulament care apar în timp din diverse motive, ori fiindcă se dorește transformarea respectivului sport într-o competiție mai atractivă pentru public și sponsori, ori că se urmărește creșterea gradului de integritate corporală a sportivilor.
Chiar și în sporturile de spart botul, cum ar fi boxul amator, a apărut casca de protecție. Nu mai zic de scrimă, în care practic nu mai ai nici o șansă să-l despici pe adversar. Azi este despre fotbal, fiindcă ne place multora și urmează schimbări pe care este musai să vi le explic.
S-a hotărât introducerea cartonașului albastru, care va fi mai șmecher decât cel galben, dar mai slab decât cel roșu, ăsta din urmă rămânând muma pădurii pentru orice jucător dornic de rupt tibii. Când arbitrul ți-l va arăta pe albăstrui, va însemna că te scoate în afara terenului timp de zece minute, ca să te lecuiești de proteste sau de apucăturile de ninja. Apoi, dacă mai iei un albastru sau chiar un galben, primești automat și roșu, spre marea bucurie a suporterilor echipei tale, care vor scanda dorința fățișă de a se implica emoțional cu rudele tale de parte feminină. Cam asta va face, în linii mari, noul cartonaș interpus între galben și roșu precum un drapel pe care chinezii ni l-au printat greșit.
O altă schimbare majoră, care deja își produce efectele, o reprezintă regula comutativității performanței sportive, cunoscută și ca regula Mbappe. Nu cunosc toate dedesubturile negocierilor privind transferul lui Kilian de la PSG la Real Madrid, transfer a cărui epopee pare că nu se sfârșește mai devreme ca el să împlinească 35 de ani, însă regula asta nouă a rezolvat totul. Vă prezint întâi faptele, altfel explicația ar părea prea ermetică.
În meciul din ianuarie, dintre Real Madrid și Almeria, oaspeții au fost călare pe slujbașii regelui, conducând la un moment dat cu doi la zero. Doar trimisul regal care a intrat la pauză în vestiarul Realului, cu mesajul tranșant vamos al lui Filip al VI-lea a reușit să-i dezmorțească pe los blancos, care au egalat spre finalul minutelor regulamentare.
Apoi, de nicăieri, arbitrul a pus mâna la ureche ca să audă mai bine ce i se comunica din cască. A dat din cap afirmativ și a fluierat, arătând centrul terenului, gol de 3-2 pentru Real și gata meciul. Stupoare pentru profani, extaz pentru fani. Tocmai dăduse Mbappe gol în meciul cu Lille și, conform regulii comutativității performanței sportive, golul se atribuie echipei la care jucătorul vrea să ajungă, dar nu poate.