Festivalul National de anul acesta a avut la baza, la nivelul selectiei internationale (a carei utilitate nu cred ca poate fi negata de cineva), o strategie de negociere echilibrata a demersurilor, prin situarea intr-o zona de mijloc, necesara unui selectioner cel putin in primul an de mandat. Cristina Modreanu a optat pentru spectacole care si-au definit un limbaj propriu, mai mult sau mai putin radical, dar evident problematizant la nivelul pozitionarii textului (Sunetul tacerii – Alvis Hermanis, Capitalul de Karl Marx – Rimini Protokoll, Acest copil – Joel Pommerat), precum si pentru marci de stil clasice (Calugarul negru, Un poem ridicol – Kama Ginkas).
Rimini Protokoll creeaza un teatru autobiografic, arhiva vie a cotidianului, bazat pe colectarea unor povesti cu un potential de teatralitate documentara uluitoare. Prin prezenta grupului Rimini Protokoll in Festivalul National de Teatru, publicul din Romania a avut sansa reflectiei asupra unui tip de performance care pune in discutie tot ce tine de reprezentare in teatrul contemporan, de la concepte dramaturgice la formule scenice.
Metoda de lucru instituita de Rimini Protokoll se bazeaza pe absorbtia unor istorii personale cu relevanta colectiva, pe integrarea intr-un limbaj de docu-teatru a umanitatii cotidiene, experte in „traitul” unei anumite felii de viata, resuscitate cu ironie si multa inocenta. Spectacolele grupului Rimini Protokoll, facute cu pensionari (Mnemopark, prezentat in 2006 la Avignon) sau copii (Airport Kids, 2008, Avignon), au o vitalitate care vine din jocul frust al celor implicati in dramatizarea cotidianului. In jurul unui eveniment, cu implicatii sociale puternice, sau al unei meserii (soferi de camion, angajati la pompele funebre), Rimini aduna o comunitate de „anonimi cunoscatori” care dau, prin aportul lor subiectiv, relevanta biografic-colectiva temei alese, elaborate cu rigoarea unei plonjari in biblioteca intima si istorica. Acesti performeri ai dramaturgiei evenimentiale stiu perfect ce au de facut pe scena pentru ca rolurile lor se confunda cu ceea ce au trait. Actorii neprofesionisti (Rimini Protokoll lucreaza, cu foarte mici exceptii, doar cu „academicieni” cotidieni: traducatori, istorici etc.), profesionisti in ceea ce au experimentat, aduc pe scena un teatru de cercetare a marturiilor si naratiunilor personale, conectate prin raportarea la un continut comun. Rimini Protokoll elaboreaza un teatru open-source, in care gradul zero al dreptului de autor reflecta tipul de creatie colectiva. Un teatru al povestasilor cu implicari egale in structurarea materialului.
Un teatru-blog al istoriei recente
Capitalul de Karl Marx e istoria ultimei jumatati de secol XX, concentrata in date cu trambulina istorica si individuala, care au scris si inscris existente in ritmul colectiv de producere si reproducere a unui model de comportament capitalist. Spectacolul propune o dubla radiografie – a receptarii pertinente si contextualizate a operei socio-politice care a generat mutatii semnificative in statutul vietii-marfa si al societatii devorate de bulimia productiva, si a receptarii indivizilor asupra carora efectul operei este evident. Doua tipuri de lectura: a subiectilor-produse etalate pe rafturile unui decor-biblioteca si a obiectului produs (cartea) converg. Link-ul dintre povesti e dat de recurenta unor concepte centrale – tranzactie, valorificarea capitalului, dependenta de consum – pe care fiecare naratiune le contine si le dezvolta prin accentul pus pe intimplarile prin care a trecut. Rimini Protokoll recurge la o dramaturgie subiectiva, autoreflexiva si autonarativa, in care actorii se joaca, „se spun” pe ei insisi, citeaza din Marx, developind amintiri care ii transforma in purtatori de teatralitate personalizata. Rimini dezvolta potentialul teatrului intermediar, la limita dintre experienta intima, traita intr-un anumit moment si retraita cu fiecare noua reprezentatie. A te autojuca presupune, automat, a vorbi despre autofictiune. Conceptul de reprezentare isi configureaza, din acest punct de vedere, dubla apartenenta: la ceea ce a fost experimentat prin trasarea punctelor-cheie din biografia actantilor si la ceea ce este recuperat prin in-scenare. Cu tehnica de lucru asumata perfect, Rimini face posibila o reflectie asupra unor notiuni esentiale din spectacologia contemporana, care submineaza orizontala personajului si a actiunii.
Povestile se aduna in jurul pilonului numit tranzactie – fie ca e vorba de dependenta de jocurile electronice, de arderea in spatii publice a banilor, de momentul cind poti fi vinduta la virsta de doi ani sau de consilierea in domeniul investitiilor –, acum cind criza financiara este extrem de acuta. Exista spectacole care, indiferent cit de mult timp s-ar juca, nu au cum sa fie datate. Si asta in primul rind pentru ca ele chestioneaza nu doar problematici tari, ci si efecte, pe termen incalculabil de lung, ale unor profetii politice. Teatrul conceput de Rimini Protokoll descinde in domeniul practicii cotidianului inepuizabile prin resortul de teatralitate mobila pusa in joc. Indiferent ca aleg sa documenteze copilarii de aeroport, soferi bulgari care accelereaza viteza intima pe fundalul transformarilor din istoria recenta a Europei sau pasiunea celor care colectioneaza machete, creatorii grupului Rimini Protokoll fac un teatru-blog al istoriei recente.
» Prin prezenta grupului Rimini Protokoll in Festivalul National de Teatru, publicul din Romania a avut sansa reflectiei asupra unui tip de performance care pune in discutie tot ce tine de reprezentare in teatrul contemporan, de la concepte dramaturgice la formule scenice.
» Rimini Protokoll recurge la o dramaturgie subiectiva, autoreflexiva si autonarativa, in care actorii se joaca, „se spun” pe ei insisi, citeaza din Marx, developind amintiri care ii transforma in purtatori de teatralitate personalizata.