Imediat ce OpenAI de la Google a prezentat săptămână trecută noile inteligențe artificiale generative Gemini și Sora, reacțiile nu au întârziat să apară. Mai ales Sora, capabil să genereze filmulețe hiperrealiste de 60 de secunde pornind de la numai câteva linii de text, pare să fi trimis unde de șoc prin Hollywood și nu puțini au fost cei care au fost de părere că acest AI reprezintă moartea anunțată a cinematografului tradițional în general. „E ca și cum ai combina Inception cu Toy Story“, scrie „Hindustan Times“.
Clipurile de prezentare făcute publice de Google par a da dreptate celor care susțin că Sora va avea un impact masiv asupra metodelor tradiționale de a face filme și că are un uriaș potențial de subminare a acestei industrii. Se pare că Sora va permite unor viitori cineaști/ scenariști/ artiști să genereze filme pornind de la simple indicații de text. Alte îngrijorări stârnite de Sora este că acesta poate genera imagini false pentru dezinformare și manipulare a opiniei publice.
Adevărul este că, dincolo de preocupări, admirație și ceea ce anglo-saxonii numesc „wishful thinking“, despre tehnologia Sora nu se știe, totuși mare lucru. Accesul la acest AI este limitat pe moment la numai un grup ales de cercetători, iar viitoarea lui integrare în produsele OpenAI va fi făcută, asigură compania, numai după o completă evaluare.
„Fierberea cauzată la Hollywood de apariția Sora nu face decât să evidențieze impactul profund pe care noile tehnologii îl au asupra metodelor tradiționale de producție“, apreciază publicația „Medriva“. „Pe măsură ce industria de divertisment se confruntă cu aceste noi provocări tehnologice, acestea deschid, de asemenea, poarta spre o multitudine de oportunități. Pe măsură ce Sora va evolua și se va ameliora, ea cu siguranță ar putea inaugura o nouă eră la Hollywood, în care tehnologia va ocupa un loc central în modelarea viitorului divertismentului.“
De partea cealaltă, gazetele oficiale ale Hollywoodului se grăbesc să liniștească apele. „Sora este cel mai impresionat model de AI generativ de tipul lui de până acum, dar atât el, cât și produsele text-to-video similare conțin limitări ce le fac nepotrivite pentru a fi utilizate la Hollywood“, scrie „The Hollywood Reporter“, care este de părere că, dacă va fi lansat pentru publicul larg, Sora va fi potrivit mai mult pentru creatorii de social media și tinerii artiști, pentru „exersarea mușchilor creativi“. „Mai e o cale lungă până când AI-urile să poată genera filme de Hollywood care să corespundă cerințelor actuale“, spune și producătorul Tom Graham, CEO al firmei Metaphysic, cei care „l-au întinerit“ digital pe Tom Hanks în filmul Here.
„Indiferent de felul în care va evolua domeniul AI, acesta nu va putea înlocui complet gândirea și creativitatea umană“, trage concluzia și o analiză în „Asian Review“. „Prin urmare, acest teritoriu unic pe care oamenii îl vor ține pentru ei într-un viitor în care vom coexista cu AI-urile, va fi cel în care oamenii vor controla AI-urile și le vor utiliza în munca lor creativă.“
Pe de altă parte, noile AI-uri generative au probleme legate de un alt aspect al construcției lor și anume programarea lor ideologică. În acest climat de fierbere provocat de prezentarea Sora, „fratele său“, Gemini, un generator de imagini pe bază de text, a fost pus pe pauză după ce utilizarea lui a dovedit profunde prejudecăți ideologice ce i-au atras porecla de „cel mai woke AI“.
Injectat cu profunda ideologie stângistă woke a creatorilor lui, Gemini a provocat scandal, dovedindu-se programat să se plieze cu strictețe pe principalele puncte ideologice actuale, feminism, diversitate și incluziune rasială, militantism antimasculin și antialb. Gemini a oferit imagini uluitoare la cele mai simple cereri: un papă femeie de rasă asiatică, sau un papă de rasă neagră, personaje istorice fondatoare ale istoriei SUA precum George Washington schimbate cu persoane de culoare. Ceea ce a scandalizat și îngrijorat au fost justificările oferite de AI utilizatorilor. Gemini, astfel, a refuzat să creeze imaginea unui cuplu de rasă albă, pe motiv de „rasism“, generând în schimb imagini ale unor cupluri de diverse alte rase. A refuzat să genereze imagini în stilul picturilor lui Norman Rockwell, pe motiv că acesta a prezentat „o versiune idealizată a vieții americane în care omitea anumite realități ale vieții în SUA“ sau a refuzat să creeze imaginea unei biserici creștine din San Francisco pe motiv că „ar ofensa comunitatea amerindiană“. Și, evident, în concepția Gemini, vikingii sunt fie asiatici, fie africani. Versiunea Gemini a celebrului tablou Fata cu un cercel de perlă (1665) a lui Vermeer prezintă o fată de rasă africană. De asemenea, Gemini a refuzat să genereze o imagine a celebrului bărbat în fața coloanei de tancuri din piața Tienanmen pentru a nu insulta China.
Scandalul provocat de această AI profund ideologizată a fost atât de mare, încât Google nu s-a putut preface că îl ignoră și a fost silit să suspende, pe moment, Gemini.
„Muncim să rezolvăm aceste probleme cât de repede“, a ținut să asigure Jack Krawczyk, director senior pentru „product management“ la Google, dar asta nu a făcut ca tweeturile militante ale lui Krawczyk din ultimii ani, în care, printre altele, denunța așa-zisul rasism al SUA, să nu fie scoase acum în evidență, ca o dovadă a acestei propagande ideologice pe care creatorii au injectat-o în programarea AI-ului.