Biografii, biografii
Continuă moda filmelor bazate pe biografiile muzicienilor populari din ultima jumătate de secol. După filme despre Michael Jackson, Amy Winehouse și Bob Marley, Ridley Scott anunță că intenționează să realizeze un film despre grupul Bee Gees la care ar putea începe lucrul imediat după lansarea actualului lui proiect, Gladiator 2. Scott, care nu și-a ascuns niciodată afecțiunea pentru faimosul trio disco, a menținut relații strânse cu managerul acestora, Robert Stigwood, și va lucra la proiect cu Barry Gibb, ultimul membru al Bee Gees încă în viață, care este și producător executiv al viitorului film. În acest timp, Sam Mendes, celebru regizor laureat al Oscarului, autor al unor filme precum 1917, American Beauty sau Skyfall, pregătește patru filme despre The Beatles, fiecare dintre acestea prezentând povestea faimosului cvartet din perspectiva fiecărui membru. Paul McCartney, Ringo Starr și familiile lui John Lennon și George Harrison i-au acordat lui Mendes permisiunea de a realiza acesta filme, ca și drepturile muzicale pentru coloanele sonor. Filmele vor avea premiera în 2027, deși nu este încă clar dacă vor fi lansate concomitent sau într-o anumită ordine.
O anchetă redeschisă
Un foileton judiciar cunoaște astăzi un nou episod după ce justiția din Chile a decis, pe 20 februarie, să redeschidă ancheta privind moartea lui Pablo Neruda, cel mai faimos poet al țării și fost senator comunist. Inițial, moartea sa din 1973 a fost pusă pe seama unui cancer agravat pe fondul disperării provocate de lovitura de stat a generalului Pinochet și moartea prietenului său, președintele Allende. Cu toate acestea, au existat permanent suspiciuni asupra acestei versiuni oficiale, alimentate mai ales de soția poetului, Mathilde Urrutia, care a suspectat întotdeauna mai degrabă un asasinat. Laureat al premiului Nobel și cu o mare influență în țară și pe plan internațional, Neruda reprezenta un potențial pericol pentru regimul Pinochet. Moartea sa, scrie presa, a survenit tocmai când poetul se pregătea de un exil în Mexic, de unde intenționa să facă opoziție noului regim. În ultimii ani, mai ales din 2011 încoace, teza asasinatului a început să fie luată oficial în considerare, investigațiile sugerând posibilitatea unei otrăviri: după exhumarea lui Neruda, în 2013, o comisie de 16 experți internaționali anunța în 2017 descoperirea de urme de toxină botulinică în corpul acestuia (folosită pentru asasinarea prizonierilor politici în Chile), fără totuși a găsi dovezi suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială o crimă. Noua anchetă, ordonată de Curtea de apel din Santiago, ar putea face lumină în această poveste tragică.
Manga Dylan
Celebru creator de manga, japonezul Naoki Urasawa, autor al seriei 20th Century Boys, este și un mare fan al operei lui Bob Dylan, iar din această admirație s-a născut un nou album de benzi desenate. Acest mic album realizat de Urasawa, care retrasează viața și opera lui Dylan, însoțește lansarea recentă în Japonia a unei noi compilații-retrospectivă a muzicianului american, laureat al Nobelului pentru literatură în 2016. „Dylan m-a influențat enorm“, spune Naoki Urasawa, care nu ratează niciunul dintre concertele acestuia din Japonia.
Drepturi
După artiști precum Bob Dylan, Bruce Springsteen sau Neil Young, alt mare muzician își vinde întregul catalog: rockerul britanic Rod Stewart și-a cedat drepturile pentru toate piesele sale societății Iconic Artists Group pentru suma de 100 de milioane de dolari. Cu o săptămână înainte, Sony Music a realizat cea mai mare tranzacție financiară de pe piața muzicală, achiziționând cea mai mare parte a drepturilor asupra catalogului Michael Jackson. O afacere estimată de „Billboard“ la suma de cel puțin 600 de milioane de dolari și de „Variety“ la suma de 800-900 de milioane de dolari.
Hopkins vs. Lynch
O poveste mai veche de pe platourile de filmare a filmului Omul elefant (1980) a fost scoasă la iveală recent. Omul elefant a fost al doilea film regizat de un David Lynch aflat la începutul carierei și a fost produs de către Mel Brooks care, conștient că imaginea lui este asociată cu comediile, a ținut să se țină cât mai în umbră. Filmul a fost un uriaș succes de public și critică, multiplu nominalizat și recompensat cu Oscar și Bafta, Golden Globes și César. Modul aparte de a lucra al lui Lynch pe platou și insistența lui de a se implica în orice aspect al producției l-a deranjat însă pe Anthony Hopkins, interpretul rolului principal, care, la un moment dat, i-a cerut lui Mel Brooks să îl concedieze pe Lynch, pe care îl considera nepregătit pentru proiect, și să îl înlocuiască cu un regizor mai experimentat. Brooks însă i-a luat apărarea cineastului fiind convins că tocmai metodele neortodoxe ale acestuia vor asigura reușita filmului. În cele din urmă, Mel Brooks s-a dovedit a avea dreptate iar Lynch a devenit unul dintre cei mai respectați cineaști.
Ultima legendă
Una dintre cele mai respectate actrițe din Franța, Micheline Presle, a încetat din viață la vârsta de 101 ani, poate ultima legendă a unui cinema clasic. Eroină a celebrului și controversatului film Diable au Corps, Presle a jucat de-a lungul carierei în compania celor mai mari monștri sacri ai cinemaului francez precum Gérard Philipe, Louis Jourdan, Marcello Mastroianni, Vittorio Gassman și Jean Gabin. După ce Diable au Corps (1947) a transformat-o într-o vedetă internațională, Presle a fost solicitată și la Hollywood, unde a apărut în filme alături de vedete precum John Garfield, Tyrone Power, Errol Flynn și Paul Newman. Despre Micheline Presle François Truffaut, pe vremea când era doar critic de cinema, scria că este „cea mai mare actriță din lume“.