In 2005, a participat, alaturi de alti 11 scriitori din Romania, la Les Belles etrangeres, manifestare organizata de Centre National du Livre si Ministerul Culturii din Franta si dedicata, in acel an, Romaniei. Un fragment din romanul Intrarea Soarelui a aparut in antologia Les Belles etrangeres, Ed. L’Inventaire, 2005, trad. fr. de Laure Hinckel, si Des Soleils Differents, Ed. L’Inventaire, 2008, trad. fr. de Laure Hinckel. A avut lecturi publice in Franta, Germania, Spania, Elvetia, Polonia. In 2007, a beneficiat de o rezidenta de creatie oferita de Primaria din Paris. A mai aparut in 1998 in volumul colectiv Ferestre 98 si a semnat, alaturi de alti autori romani, in cartea-experiment Tescani 40238. Scrie editoriale lunar in editia in limba romana a revistei „Elle” si colaboreaza pentru saptaminalul „Le Monde Diplomatique”, editia in limba romana.
FRAGMENT
VII. Nautilus
Daca priveai de aproape, cu ochiul abia mijit, in pliurile facute de pielea caramelizata se asternuse un val de sare, ca si cind o ninsoare marunta cazuse si acoperise tot corpul. Parea un pamint uscat acoperit de fire razlete de iarba, ramase de peste toamna, deasupra carora se depusese chiciura. Cimpul acela pustiu era cimpul lui de razboi, unde-si confrunta de obicei toti dusmanii. Nesiguranta il facea sa anticipeze potentiali inamici. Privirea lui se intindea departe, scrutind dincolo de linia orizontului, intuind si prefigurind situatii. Era un comandant de osti, cu un singur soldat in subordine, pe care, insa, il suspecta neincetat de tradare. O masura stind pe patura de in, cu unul dintre picioare indoite, umbrind o fisie din corp, cu miinile rastignite, cu ochii strins inchisi, orbiti de lumina puternica. Asa cum statea, transformata de soarele arzator, i se parea ca se ofera intregului trib infometat. Cine ar fi vrut-o ajungea doar sa intinda mina si sa rupa o bucatica. La prima vedere, parea sa aiba o predispozitie spre desfriu. Dar, totodata, ramasese cu el, il asteptase in tot acest rastimp, care trecuse greu si chinuitor. Nu avea cum sa exercite presiuni sau sa impuna reguli. Cuvintul de ordine pentru ei fusese pina atunci rabdarea, dar, in realitate, nici unul nu stia cu siguranta ce anume asteapta. Se tirau pe ascuns, printre dunele de nisip, diminetile, cu ochii adinciti de nesomn si pleostiti de soare, izolati de lume si camuflati. La citiva kilometri, familiile somnoroase leneveau in asternuturi, fara sa le adie pe deasupra genelor nici cea mai mica umbra de indoiala.
— Cum de am ajuns aici? l-a intrebat ea intr-o zi.
Era o sopirla lipsita de constiinta.
S-a rostogolit spre el, lipindu-si pulpele si acoperindu-si fata cu bratul sting. Pielea de pe interiorul bratului ramasese albicioasa, aproape transparenta. Era afinata si inca tinara. Sinii se inclinasera si aratau, in pozitia aceea, ca sinii unei matroane, brazdati de vinisoare subtirele, fine precum crapaturile de pe pinzele expuse la lumina, in conditii neprielnice. In aerul greu si dens, pe bucatica de plaja pe care se ascundeau, cautind izolarea, de care nu erau insa deloc, in nici un moment, siguri, plutea un vag sentiment de fericire. Nisipul se incingea sub ei, pe masura ce se scurgea o ora, alteori chiar mai putin, in functie de programul celor de acasa, de banuielile lor, de cit de repede ii cuprindea teama de a nu fi prinsi. Trecusera deja trei saptamini si se obisnuisera sa se strecoare, sa disimuleze, sa se adulmece de la departare. Se obisnuisera cu toate: sa se vada doar atunci cind nu-i vad ceilalti, se obisnuisera cu intilnirile zilnice, cu apropierile zilnice, de parca asta le-ar fi creat un ritm conjugal. Le dadeau, pe linga tristete, si un sentiment straniu de posesiune, care ameninta sa se intinda si asupra orelor in care nu mai erau impreuna. Era uneori un sentiment bun, pentru ca-i imblinzea si le promitea false delicii, era un sentiment de dulce delasare si de abandon in fata frumoaselor iluzii care incoroneaza fiecare cap indragostit, le dadea siguranta, pe care nu aveau cum sa o incerce in Bucuresti, unde programul incarcat si responsabilitatile si orasul in sine, cu locurile lui putine unde sa te ascunzi si cu oamenii bagaciosi, cu hotelierii cu privirile lor banuitoare si mieroase, cu taximetristii palavragii, cu barmanii si chelnerii iscoditori. Nu era un oras care sa-i apere sau sa acopere urmele celor care se aventurau sa duca vieti duble.
Il fixa cu ochii prin unghiul ascutit facut de brat, ascunsa, cercetindu-l atenta si incercind sa intuiasca daca se gindeste la plecare sau doar ii fuge mintea aiurea. Daca ar fi lasat-o, putea sa continue sa ramina asa, tacuta, nemiscata, fixindu-l pe furis si imaginindu-si tot felul de planuri diabolice. O intreba exasperat de ce nu putea sa aiba incredere in el, dar ea tinea incapatinata sa-i aduca aminte ca odata o parasise fara regrete, si ca asta se putea intimpla din nou oricind. Nici o promisiune din lume n-ar fi putut-o linisti. Ii dadea, intr-un fel, dreptate. Si el simtea nevoia unei asigurari, insa nu i-o putea cere, pentru ca era destul de agera si i-ar fi rezumat situatia imediat: nici unul dintre ei nu avea dreptul sa-i ceara celuilalt asigurari. Pentru ca, in urma cu ani, in ciuda promisiunilor si a planurilor bine ticluite, unul dintre ei tot il parasise pe celalalt si asta a fost de ajuns sa le distruga increderea. Ii cunostea perfect rationamentul. De altminteri, cind se gindea la „ei doi” – pentru ca era ca atunci cind s-ar fi gindit la bunica lui, pe care o gasisera intinsa pe pat, incaltata cu pantofii negri de lac cu catarama in forma de fundita, cu ciorapi galburii, cu o fusta ecosez, rosu cu verde, pe sub care ghiceai dantela de pe poalele juponului, iar pe sub vesta neagra, cu o camasa alba, cu jabou si mineci bufante, traind toti cu impresia ca bunica se pregatise sa mearga la teatru si, desi nepotrivite pentru virsta ei, hainele i-au facut sa fie convinsi pret de citeva minute ca era in viata si ca doar adormise, si, desi in aer plutea vag un miros acru, care acoperise levantica, abia la urma, cind isi pusesera intrebarea pentru ce se gatise asa bunica, au inceput sa banuiasca faptul ca femeia, cocheta, se pregatise, de fapt, de moarte –, avea o senzatie de optimism, ca si cind, oricit de rea era situatia si desi era foarte probabil ca ea sa nu se schimbe in bine foarte repede, lucrurile, macar pe moment, aratau frumos, chiar daca pe dinauntru se rupeau in milioane de particule, fiecare in directia si cu vointa ei. Dar se gindea des la viitor si-si facea unele planuri: cum se va indeparta incet-incet de cei de acasa, cum va reusi, la fel de incet, sa devina tot mai dispensabil si mai invizibil pina cind se vor obisnui cu lipsa lui, isi va lua pe rind hainele, citeva carti pe care le iubea, nu multe, Robinson Crusoe in special si citeva atlase de botanica, si se va intinde ca un personaj de guma din desenele animate mai intii cu bratele incarcate de valize, apoi cu jumatate din trup, isi va aduce mai intii piciorul sting si, cu un ultim efort, gratios, il va retrage si pe cel drept, cu care abia mai atingea, pe virfuri, pamintul.
— De ce rizi?
Oricit de simpatic si cu haz si-ar fi reprodus fantasma, stia ca ea s-ar fi imbufnat si nu i-ar mai fi vorbit. I-ar fi reprosat ca ziua aceea, la care visa el, nu va veni prea curind si ca, oricum, nu poate veni decit daca face ceva in acea privinta.
— Crezi ca ar trebui sa plecam?
— Nu, de ce?
Si-a bagat fata, ca un copil, in rogojina si de acolo a spus cu o voce inabusita:
— Pentru ca dai semne de nerabdare. Daca vrei sa pleci, imi zici.
S-a tras spre ea si a incalecat-o, strivind-o sub greutatea corpului. Fusese o miscare abila, o facuse ca o pisica, astfel ca nu-i lasase timp sa se dezmeticeasca, se trezise sub monstru, sufocata de iubirea lui. Luase hotarirea s-o faca sa vada ca greseste. Isi consumau energia de fiecare data in discutii, alunecau implacabil spre situatia lor de amanti, pe care ea o privea complicat, cu adoratie si sila, iar el, cu indulgenta si fatalitate.
— Ce faci?
Il intrebase cu rasuflarea pe jumatate taiata si cu fata strimbata de scirba, dar s-a schimbat, parind ca i-a apasat din greseala pe un buton si masinaria din ea a inceput din nou sa functioneze. Din departare, crestea silueta rasturnata a unui baiat cu parul prins in coada, care tinea la subrat o placa de surf. Iesise din cimpul de porumb, dintre papusoii care-si inaltasera matasurile catre cer, tirsiindu-si slapii si inaintind cu greu, cu aerul ca venea deja obosit. A incercat, cu un zimbet demn si schimonosit, sa se traga usor de dedesubt, dar, in ciuda efortului si a zbaterilor, nu a reusit sa-si elibereze decit un picior.
— Te rog, da-te jos, o sa ne vada toata lumea.
— Si ce daca? Ziceai ca vreau sa plec. Uite, iti arat ca nu vreau.
— Stiu, mi-ai aratat, acum hai sa plecam.
— Nu pot.
— De ce?!
A tipat, ceea ce l-a facut sa-i inabuse capul in adincitura dintre clavicula si brat. Ii simtea profilul fetei pe dinauntru, infundat in carne, si o auzea fosnind din picioare, ca o adiere dinspre mare. A tinut-o strins, pret de-un minut, dar i s-a parut ca a trecut mai mult. In cele din urma, i-a dat drumul si i-a vazut fata congestionata, iritata, pe care i se adincisera, de suparare, ridurile. Si intr-o secunda pe obraji au inceput sa curga siroaie subtiri, serpuitoare, de lacrimi care, lasind un semicerc imaginar pe pometi, cadeau limpezi pe rogojina. Ar fi putut jura ca le aude sunetul.
Surferul a trecut pe linga ei cu capul lasat, balanganind mina libera pe linga corp. Era vizibil nepasator la ce se petrecea in jur. Intr-o astfel de zi insorita, pe o plaja unde nu zareai decit un singur cearsaf pe care zaceau cuibariti doi indragostiti, ce putea sa se intimple rau? Ar fi putut s-o omoare chiar atunci, in secundele in care baiatul ii depasea, fara sa trezeasca nici o banuiala. Ar fi putut s-o lase in lumina soarelui, sa se descompuna, si nimeni nu ar mai fi recunoscut-o. Surferul si-ar fi adus aminte ca in locul acela fusese cineva, dar i-ar fi fost greu sa spuna cine. Ar fi descoperit-o politia locala, ar fi facut legatura cu disparitia semnalata de barbatul ei, innebunit de durere, care ar fi plins-o fara a intelege cum de li s-a putut tocmai lor intimpla asa ceva, si in scurt timp ar fi fost data uitarii. Moartea parea, in acel moment, o solutie mult mai simpla.
CARTEA
Intrarea Soarelui il are ca protagonist pe Sal, un baiat de 12 ani, cu o inteligenta iesita din comun, care-si traieste prima experienta de dragoste. Intr-o dupa-amiaza de vara, prinzindu-l ploaia in drum spre prietena lui, Emi, Sal se adaposteste in scara unui bloc si, condus de un miros puternic, coboara in subsol unde da peste cadavrul unei femei tinere si foarte frumoase. Incetul cu incetul, Sal va incerca sa descopere misterul acestui cadavru si, concomitent, va inainta in relatia lui amoroasa cu Emi, o relatie ciudata, care se desfasoara in paralel cu legatura adulterina a unui cuplu matur, de care Sal se loveste intr-un mod repetat. Pe masura ce povestea de dragoste cu Emi evolueaza, Sal incearca din rasputeri nu numai s-o ascunda de ochii ironici ai prietenilor de cartier, dar si de parinti – ale caror decizii le-ar putea zdruncina mica armonie –, dezvoltind astfel o adevarata constiinta adulterina, care poate fi observata, pe de alta parte, in practica, la cuplul celor doi adulti. Legaturile intre adulti si cei doi copii, pe de o parte, si cadavrul descoperit de Sal, pe de alta, sint mult mai adinci si mai complicate decit par la inceput. Intrarea Soarelui e un roman despre radacinile adulterului si despre destinul unui baiat exceptional care, datorita capacitatilor sale, are puterea de a vedea cu ochii mintii propriul viitor.