Am întrebat o amică aflată de 20 de ani în Spania cum s-ar traduce în română versurile cu care începe piesa care a provocat cele mai intense dezbateri de care-mi amintesc: Erika Isac – Macarena.
„Dale a tu cuerpo alegría, Macarena“ ar suna în română „dă corpului tău bucurie, Macarena“, unde – spune amica mea – bucurie are mai mult sensul de plăcere. Pentru cei mai tineri, precizez că versul nu este original, ci face parte din cântecul omonim, lansat în 1993 de Los de Río, o piesă care a creat o isterie chiar mai mare în acele timpuri, fiind nelipsită la petreceri (¡ay!). Un al doilea vers, „Que tu cuerpo es pa’ darle alegría y cosa buena“ (Că trupul tău trebuie să-ți dea bucurie și lucruri bune) îl completa pe primul și oferea cheia de lectură.
Evident, cântecul Erikăi Isac, care are peste 3 milioane de vizualizări când acest text merge la tipar, poate fi – și a și fost – receptat și fără acest context. Sunt două aspecte care au generat un lanț de reacții nemaiîntâlnit, de la postări pe social media, nenumărate alte clipuri pe YouTube și TikTok care dezbăteau piesa și până la emisiuni TV: forma (videoclipul, limbajul licențios) și conținutul, mesajul (feminist, antimisogin, antipatriarhat).
Forma nu este deloc ieșită din comun și nu pot înțelege de ce ar șoca în 2024 un clip și niște versuri cuminți pentru hip-hop. Sunt la curent cu acuzațiile că atât parte din flow-ul piesei, cât și inspirația pentru videoclip sunt copiate de la diverși alți artiști: într-o cultură a remixului, a sample-ului și a remake-ului, faptul că cineva aduce pentru un alt public idei și forme care nu sunt originale e deja un lucru banal și benign. Pe de altă parte, nimeni nu s-a scandalizat când femeile apăreau obiectificate în clipuri, uneori în posturi de-a dreptul degradante. Nimeni n-a părut deranjat de nuditatea (parțială sau totală) a unora dintre dansatoarele din astfel de producții, însă mulți s-au revoltat când le-au văzut pe Erike & co („Dansează fetele, nu înțeleg care e problema“). Părinții revoltați ai adolescenților de azi au uitat când trupe precum Paraziții, BUG Mafia și altele reușeau să transceadă barierele de gen: la petrecerile studențești, atât băieții, cât și fetele le fredonau versurile licențioase.
Iar pentru cei care cred că doar bărbații foloseau astfel de expresii, îmi amintesc de un cântec, „Și o fată are c0@!#“, interpretat de o formație de femei, Terente, de pe o compilație intitulată Sabotaj (2003). Refrenul a fost preluat 16 ani mai târziu de o altă artistă care, la fel ca Erika Isac, cântă trap, Lucy. În piesa SOFAC (aproape 600.000 de vizualizări pe YouTube), care abordează tot rolurile de gen, ea preia refrenul din piesa fetelor de la Terente: „Pentru tine și ai tăi nu pun fundul la bătaie/ Știu o vorbă de pe stradă, și o fată are coaie“. Nu mai insist cu exemplele, dar pentru cei care vor să aprofundeze, acum 2 ani a apărut o carte intitulată Rapul este Poezie: o incursiune în cultura hip-hop românească, scrisă de George Paul Volceanov, poet, prozator și lexicograf, coautor și al Noului dicționar de argou al limbii române (2019).
Mesajul este însă cel care a generat reacțiile viscerale, mai ales din partea celor care s-au recunoscut în personajul Mirel din Turnu Măgurele, un prototip pentru cocalarii care au mereu ceva de comentat despre cum arată și cum se comportă femeile, sau cei cu atitudine de bombardieri, care hărțuiesc și agresează femei („Femeiei îi e frică să nu-l apuce p-ăsta psihoze/ Să nu-l apuce omoru’, să-l apuce violu’“). Fără să acuze toți bărbații (deși unii au sărit ca arși, poate s-au simțit?!?!), Erika Isac – având în spate producătorul, DJ Scuze, și casa de discuri Global Records – a reușit să genereze această isterie vorbind deschis, fără menajamente, despre un subiect la care societatea românească încă este restantă. Nu-mi place trapul (genul muzical abordat de ea), dar apreciez mesajul: „Dați mereu vina pe victime ca idioții/ Doresc fete la orice vagabond fără rețineri/ Să simți cum e să n-o poți proteja de alții ca tine“.