Fiindca sint enervanti. Fiindca sint aroganti. Fiindca mint cu seninatate: stiu ei foarte bine cum stau in realitate lucrurile, dar sustin fara sa clipeasca exact contrariul. Da, Parlamentul e unul din pilonii de baza ai democratiei intr-o tara civilizata. Intr-o tara civilizata. Nu in Romania. In ciuda a ceea ce ne place sa credem si in ciuda faptului ca am fost primiti cu chiu, cu vai in Uniunea Europeana, Romania nu este o tara civilizata. De-abia daca e o tara. Iar Parlamentul e o ilustrare perfecta, in mic, a civilizatiei autohtone: o institutie de lux umpluta cu gunoi.
Sa presupunem, de exemplu, ca intr-un parlament oarecare, dintr-o tara oarecare, majoritatea parlamentarilor ar fi borfasi, hoti de buzunare, criminali, delapidatori, batausi, membri ai unor gasti de cartier, traficanti de droguri si arme… In fine, toate soiurile de oameni care in mod normal ar trebui sa stea la inchisoare. Majoritatea n-ar avea habar cu ce se ocupa ei acolo, in parlament. Unii ar fi semianalfabeti. Altii ar fi sefi de clanuri mafiote. In fine, de dragul exercitiului, sa zicem ca printre ei s-ar strecura si vreo citiva oameni cinstiti, care stiu care e misiunea unui parlament si sint dispusi sa-si faca datoria.
Cum va functiona o tara cu un asemenea parlament? O tara cu un parlament de borfasi – dar borfasi carora li se da pe mina puterea legislativa? Pai, bineinteles ca in primul rind ar elabora niste legi care sa le acorde lor cit mai multe privilegii. Salarii foarte mari. Pensii foarte mari. Masina de serviciu, sofer de serviciu, amanta de serviciu… Apoi si-ar construi o retea prin care sa poata pune mina pe banii statului asupra caruia au ajuns sa detina controlul. Si-ar face firme care ar cistiga mereu contracte cu statul. S-ar acoperi, desigur, unii pe altii, in caz de pericol. Ar propune si aproba legi prin care sa poata fi feriti ei insisi de rigorile legii. Cu alte cuvinte, am avea o tara in care infractorii pot fura linistiti, fiindca tot ei fac si legile care impiedica justitia sa ii judece. O tara cu o pseudoelita de infractori si o masa de cetateni incapabila sa reactioneze.
Tara imaginara despre care vorbim ar avea totusi alegeri libere. La fiecare patru ani, cele citeva clanuri de mafioti se aduna si ii pun pe listele electorale pe citiva dintre membrii lor. Cetatenii voteaza ce li se pare lor ca e mai bine, dar de fapt nu conteaza: nu au de ales decit intre – sa zicem – un fel de Camorra, un fel de Cosa Nostra si un fel de ‘Ndrangheta. Dupa vot infractorii ramin sa conduca tara, iar singurii care dispar din „parlament” sint cei cazuti in dizgratie sau cei prea slabi, care sint inlocuiti de niste lupi tineri si flaminzi.
Sa nu uitam insa: in parlamentul acesta imaginar ajung intotdeauna, prin acele capricii ale sortii, si citiva oameni cinstiti. S-ar putea crede ca, vorbind de un asemenea parlament imaginar, dintr-o tara imaginara – fiindca daca ar exista, ar fi vai si-amar de ea –, am vrut sa fac o aluzie nu foarte subtila la Parlamentul Romaniei. Dar nu-i adevarat – asta din mai multe motive, unele incurajatoare, iar altele…
Altele ar fi, de exemplu, faptul ca in Parlamentul Romaniei, ori de cite ori se voteaza vreo lege sau vreo masura ce i-ar avantaja tocmai pe parlamentari, acei ipotetici „oameni cinstiti” voteaza la gramada cu ipoteticii infractori. Sau ca, din postura lor de oameni onesti si inzestrati cu putere, ar putea sa protesteze impotriva abuzurilor colegilor lor mai putin onesti si inzestrati cu aceeasi putere, numai ca n-o fac. Deci nu sint atit cinstiti, cit complici. Ai senzatia ca acolo ar functiona un fel de lege a tacerii. Ceea ce aminteste iar de mafia, de Cosa Nostra si de civilizatia romaneasca, cu relele si belelele ei.
Cind un loc oarecare e infestat complet cu o boala, singura solutie e sa arzi tot si sa reconstruiesti ceea ce s-a pierdut. De-aia ma gindesc: n-ar fi mai bine sa dizolvam Parlamentul complet si dupa aceea sa facem altul pe riu in jos, mai trainic si mai frumos? Fiindca altfel virusii vor ramine acolo si vor infesta si alti oameni cinstiti. Daca oamenii aia mai exista…