The Smile e bornă din istoria creativă a unuia dintre cei mai interesanți artiști contemporani. Pe 8 mai se împlinesc 8 ani de la apariția ultimului material Radiohead și, la cum stau lucrurile, vom mai avea de așteptat pentru unul nou.
Între timp, Thom Yorke, vocalistul trupei și compozitorul unei părți semnificative a muzicii formației din Oxford, nu a stat degeaba. Încă de acum 18 ani, când au apărut primele zvonuri despre incertitudinea privind viitorul formației Radiohead, acesta a lansat materialul solo de debut, Eraser, un album care venea după turnura electro (Kid A, Amnesiac, Hail to the Thief) a unei formații care se lansase în zona rockului alternativ cu hitul Creep. Pablo Honey, materialul de pe care face parte Creep, a fost urmat de The Bends, apoi iconicul și mult aclamatul OK Computer, considerat de mulți critici cel mai bun album al lor și unul dintre cele mai bune ale secolului 20.
Interesul pentru muzica electronică apăruse mai devreme, din 1997, de când Thom Yorke a colaborat cu DJ Shadow pentru o piesă UNKLE, Rabbit in Your Headlights. Presiunea mediatică venită odată cu succesul uriaș al OK Computer și apariția unor trupe care îi imitau stilul (Travis, Coldplay, Muse) l-au făcut să se concentreze pe ascultarea unor artiști precum Autechre și Aphex Twin , influențe care s-au regăsit pe albumele Radiohead ce au urmat, dar și pe Eraser, un material unde multe instrumente, precum și editarea sunt realizate cu ajutorul calculatorului.
Între timp, Jonny Greenwood, cel mai creativ instrumentist din Radiohead, s-a lansat în muzica de film și a compus coloana sonoră a unora precum Bodysong (2004) și There Will Be Blood (2007). Însuși marele Hans Zimmer i-a remarcat stilul aparte. Paul Thomas Anderson, regizorul filmului în care Daniel Day-Lewis face un rol magistral, avea să devină un colaborator important atât pentru Greenwood, cât și pentru Thom Yorke și proiectele muzicale ale acestora.
Între timp, Jonny Greenwood a compus muzica unor filme precum Norwegian Wood, The Master, Inherent Vice, Phantom Thread, You Were Never Really Here, Spencer sau The Power of the Dog.
În paralel cu activitatea sa din Radiohead, în 2009 Thom Yorke a adunat niște muzicieni (printre care Flea, de la Red Hot Chili Peppers, la bas) pentru a interpreta cântecele de pe Eraser, denumind trupa Atoms for Peace. În 2013 a apărut Amok, un album considerat destul de asemănător cu Eraser, care mie mi se pare totuși mai bun. Un an mai târziu, Yorke pune pe BitTorrent Tomorrow’s Modern Boxes, al doilea material discografic solo, în 2018 coloana sonoră pentru Suspiria, iar în 2019 Anima, al treilea său album.
Istoria oficială a The Smile (numele, aflăm de la fondatori, nu este asociat cu surâsul, ci cu grimasa celui care minte) începe în 2020 când, alături de Greenwood, Yorke îl cooptează pe Tom Skinner, un baterist de jazz care fondase un proiect de mare succes, Sons of Kemet. Acesta se știa cu Jonny Greenwood încă din 2012, când îl ajutase să înregistreze partea de percuție pentru coloana sonoră de la The Master, iar cu Yorke a lucrat în perioada lockdown-ului strict din Marea Britanie.
Fără a avea un material oficial, The Smile au apărut chiar pe scena celebrului festival Glastonbury în mai 2021, primul album în această componență, A Light for Attracting Attention, având să apară un an mai târziu. A urmat destul de repede un material live, înregistrat la Festivalul de Jazz de la Montreux.
Pe 25 ianuarie a fost lansat Wall of Eyes, al doilea material al trio-ului englez. Pe lângă sonoritățile care continuă sound-ul precedentului album, Thom&co aduc o notă ușor psihedelică, din zona rockului progresiv. Unii comentatori spun că acesta e modul în care ar suna un nou album Radiohead, dar fără presiunea pe care numele uneia dintre cele mai mari trupe din lume îl aduce în procesul creativ. Bending Hectic, primul single de pe album, a fost prezentat inițial la Montreux Jazz Festival (dar nu apare pe albumul live) și, înregistrat la Abbey Road Studios, reprezintă o colaborare cu London Contemporary Orchestra. Alt muzician creditat este saxofonistul Robert Stillman, care are și el câteva intervenții pe album.
Teleharmonic a făcut parte, sub alt nume, din coloana sonoră a serialului Peaky Blinders. Probabil cea mai bună piesă de pe album, Friend of a Friend (care se bucură de un videoclip regizat de Paul Thomas Anderson) își are originea în obiceiurile italienilor din timpul pandemiei, când aceștia socializau de acasă în aer liber pentru a se proteja de virus. Numele sub care a fost interpretată live în 2022 este sugestiv: People on Balconies.
În pofida asemănărilor cu muzica Radiohead, Wall of Eyes este un material matur, poate ceva mai experimental, inclusiv prin modul în care Tom Skinner a orchestrat ritmuri complexe care lasă și mai mult spațiu geniului lui Yorke și nebuniei lui Greenwood să se desfășoare. No alarms and no surprises, doar muzică bună.