Am putea traduce titlul de mai sus în mai multe feluri. Cel de bază, dacă l-am transla mot à mot, ar fi „numele (este) destin“. Prefer o adaptare în acest caz: a numi înseamnă a prevesti. Totul este în numele pe care îl porți, toate posibilele viitoruri, toate cuantele, tot ce riști. E deja acolo, în numele tău. Cu siguranță, asta face greu să numești, să dai un sens și dimensiune, sunt atât de multe variabile în joc, e o matrice combinată cu o diagramă Venn într-un spațiu cu cinci dimensiuni. Reprezintă un risc enorm și e firesc să fie greu să ni-l asumăm. Așa că nu vă vor mira cele de mai jos.
Unul dintre cele mai mari chinuri prin care mi se întâmplă să trec este cel de a da un nume. Când este vorba despre alții, îmi vin idei gârlă. Când este vorba despre mine, lucrurile se schimbă, tot răsucesc situația de pe o parte pe alta, uneori îmi fac și liste de posibilități – cum spuneam, un chin. Ceea ce a și făcut-o pe o prietenă să îmi spună „Cred că te adâncești cam mult în căutarea de nume“. Asta în loc să scriu, să lucrez. Și zic că are dreptate, dar căutarea numelui adecvat (nu perfect) este mai departe o necesitate pentru mine.
Uneori, recunosc, se întâmplă să vină natural: am avut acum niște ani pisici gemene. Evident, am fost silit să le numesc Bolek și Lolek. Culmea este însă că răspundeau încrucișat când le chemam. Așa că le-am rebotezat: Lolek și Bolek. Cu sfidarea aia pisicistă, tot răspundeau invers. Am renunțat și le strigam pe amândouă deodată, ca să rezolv problema. A fost una dintre primele înfrângeri importante din viața mea.
Ultimul motan pe care l-am avut și-a găsit numele în literatură, anume după unul dintre personajele (și romanele) mele preferate, cel despre care o profesoară îmi spunea la master că nu trebuie să lipsească de pe noptiera unui medievist. Și cu deplină dreptate, de altfel. Este vorba despre Baudolino, al lui Umberto Eco (apărut la Editura Polirom, în excelenta traducere a Ștefaniei Mincu).
Bineînțeles, acum vă veți spune că nu e adecvat, ca să folosesc același termen ca mai sus, cum naiba să dai un asemenea nume unei pisici? Mai ales că mai înainte te plângeai de faptul că nume mult mai scurte și mai sonore se lovesc de refuzul felin. Dar e simplu: Baudolino îl strigam în minte, dar către bengalezul meu scoteam doar o silabă: Bau. Iar când se întindea cu joaca și făcea măgării (de ce măgării? de ce nu pisicării?), devenea Bau-Bau. Și da, i se potrivea.
Să vezi minune, problema îmi reapare când decid să încep această rubrică în „Suplimentul de cultură“. Este joi, în cea mai improbabilă zi din an, și trebuie să mărturisesc că textul de față ar fi fost gata de mult timp dacă nu aș fi zăbovit atât de mult în căutarea unui nume pentru rubrică.
Vorbesc aici de ore întregi în care, dincolo de ceea ce făceam și dincolo de ceea ce mi se mai rostogolea prin minte, era mereu și problema asta, mică, acolo, băgată într-un colț, ițindu-și urechile din când în când.
Cum spuneam, a numi înseamnă a prevesti. Nu chiar în sensul în care îl folosea Plaut acum vreo 2200 de ani, „Nomen atque omen quantivis iam est preti“ („De vrei, să ți-se împlinească dorința, pune umărul“, în traducerea din 1933 a lui Eliodor Constantinescu). Mi se pare foarte nimerită scena asta: stăteam la o vorbă în fața unui bar, eu alături de trei prieteni, la care se adăugau vreo doi ospătari, și eu tot numeam, iar ei, încruntați, cu mâinile la spate, unul cu privirea în jos, altul plimbându-se, altul cu capul pe spate, tot mormăiau diversele variante care îmi trecuseră prin cap. Trebuie să fi fost chiar o priveliște cum eram acolo, ca niște sectanți care își rostesc mantrele pentru o zeitate necunoscută încă. Ideea este aceeași mai departe, că această rubrică trebuie să poarte un nume care să justifice tot ce voi publica aici, de la muzici la cărți, de la munte la traficul din Iași, ba chiar și până ce păreri am despre gâște. Deocamdată nu am.
Iar atunci, milles tonnerres!, cum ne bătea vântul și se umflau hainele pe noi, mi-am amintit de Toate pânzele sus și cât am iubit cartea aceea. Și în clipa aia am renunțat la alte năzbâtii pe care le gândisem. Nomen est omen. Înainte să fie.