Puțină lume și-ar putea închipui o combinație mai stranie ca cea dintre o laureată a premiului Nobel pentru Literatură și industria ludică digitală, dar acest lucru nu miră pe nimeni în Polonia, unde unul dintre romanele Olgăi Tokarczuk a ajuns materie primă pentru un joc video.
Născută pe 29 ianuarie 1962, Olga Tokarczuk, laureată a premiului Nobel în 2019, este o figură importantă în literatura contemporană, apreciată pentru proza profundă, dar și pentru angajamentul său intelectual. Recent, ea „și-a extins orizontul creativ“, după cum notează publicația „ActuaLitté“, printr-o colaborare cu puternica industrie poloneză a jocurilor video. Nu este, din partea autoarei, doar un accept de cedare a unor drepturi de adaptare. Olga Tokarczuk se implică efectiv în realizarea acestui proiect.
Anul trecut, compania poloneză Sundog anunța că a reușit să obțină o finanțare de 340.000 de euro din partea unor investitori privați pentru a dezvolta un joc numit Ibru ce se adaptează efectiv pe una dintre cărțile Olgăi Tokarczuk, Anna în catacombele lumii (2006). Autoarea este, de asemenea, și investitoare în proiect, dar are și rolul de cocreator al viitorului joc.
„Ideea noastră a fost aceea de a crea un joc bazat pe cea mai bună poveste deja existentă“, a explicat Mateusz Błaszczyk, directorul creativ al companiei Sundog. „De aici a rezultat contactul cu scriitoarea Olga Tokarczuk și alegerea romanului ei ca subiect. Este o carte ce vorbește despre unul dintre cele mai vechi mituri din istoria omenirii în versiunea lui modernă. Un roman atemporal și profund uman în care viziunea muribundei lumi moderne este perfectă pentru a fi reprezentată într-un ambient digital“.
Planurile Sundog, așa cum au fost ele anunțate, sunt de a realiza un joc video „mic“, adică un joc ce poate fi jucat în numai 16 ore. Este descris drept un role-playing game detectivistic în care estetica cyberpunk este combinată cu o poveste conectată la vechiul mit sumerian al zeiței Inanna. Jocul ar urma să fie lansat în 2026.
„Nu simt că mitul lui Inanna este proprietatea mea“, declara cunoscuta scriitoare. „Dimpotrivă, miturile care ne bântuie continuă să revină în forme violente. Un joc video poate reprezenta o altă cale de a intra în poveste și de a o trăi într-un mod diferit. Este un lucru neașteptat pentru cartea mea, să existe într-o formă diferită și să ajungă la oameni care nu mai citesc nici reviste pe hârtie. Dar sunt interesată în orice fel de creație și încerc și eu să ajut, mai ales din punct de vedere al narațiunii. Sper că toate aceste eforturi vor avea ca rezultat o aventură intelectuală inteligentă și fascinantă“.
Alianță insolită
Încercând să descifreze logica acestei neașteptate legături dintre marea literatură și jocurile video, publicația „ActuaLitté“ consideră că ea „depășește limitele unei simple întâlniri artistice, generând un impact semnificativ. Extinde considerabil audiența unei autoare precum Olga Tokarczuk, invitând jucătorii, o categorie de public aflată în mod tradițional departe de literatură, la o descoperire captivantă, lărgind astfel influența autoarei. (…) Această întâlnire are, de asemenea, consecințe asupra percepției generale despre literatură și jocurile video. Ea sparge bariere preconcepute, arătând că aceste două forme artistice pot coexista armonios. Iubitorii de jocuri video descoperă bogăția narativă a Olgăi Tokarczuk, în timp ce cititorii tradiționali pot aprecia dimensiunea imersivă adăugată cărții. Astfel, fuziunea dintre literatură și jocurile video ale Olgăi Tokarczuk contribuie la un dialog cultural extins și la o redefinire a granițelor dintre aceste două lumi aparent diferite“.
Olga Tokarczuk nu este, totuși, un caz singular, mulți alți scriitori, cum ar fi Neil Gaiman, au fost invitați să participe la conceperea jocurilor video. În contextul culturii poloneze, aceste colaborări au o nuanță aparte. Polonia, titrează „Emerging Europe“, este o putere culturală, locul în care s-au născut nu mai puțin de șase scriitori laureați ai Nobelului pentru Literatură, un gigant al literaturii SF (Stanisław Lem) și a multor regizori de renume mondial, cum ar fi, de exemplu, Andrzej Żuławski sau Krzysztof Kieślowski. Astăzi, unul dintre cele mai importante exporturi culturale poloneze îl reprezintă unul dintre cele mai importante fenomene contemporane, jocurile video.
Mai multe studiouri locale au reușit prin titlurile lansate să se insereze printre cele trei mari huburi care produc jocuri video, America de Nord, Europa Occidentală și Japonia, într-o industrie al cărei succes aduce venituri mult peste cele generate de către Hollywood. Jocurile venite din Polonia s-au dovedit un uriaș succes mondial, cu titluri vândute în milioane de exemplare cum ar fi The Witcher sau This War of Mine. Așa cum era de așteptat, această industrie prosperă este atentă la literatură. Jocurile The Witcher sunt bazate pe foarte popularele romane fantasy ale lui Andrzej Sapkowski; un alt studio adaptează sub formă de joc video unul dintre cele mai importante romane ale lui Stanisław Lem, Invincibilul.
Din acest punct de vedere, legătura dintre Olga Tokarczuk și jocuri nu pare ceva deplasat, ci este o alianță care, bine condusă, poate oferi unui scriitor un nou mijloc de expresie artistică, oferindu-i oportunitatea de a trece dincolo de limitele unei narațiuni tradiționale.