Continuindu-i ideea, am putea aduce in discutie intilnirea lui Adrian Leverkuhn cu diavolul, care ii spune pianistului ca infernul nu este decit o prelungire fireasca a existentei sale extravagante. Nu primeste vizita diavolului decit cel care o invoca, decit cel care are chemare. „Iadul nu-i va oferi ceva nou”, ii spune diavolul lui Leverkuhn, constient de faptul ca un artist este deprins deja cu astfel de chinuri si, mai mult, chiar are „mindria de a fi deprins”. Adrian ii aminteste insa ciudatului sau interlocutor ca exista si o mindrie a caintei, asemenea mindriei lui Cain, care stia foarte bine ca pacatul lui este atit de mare incit nu i-ar putea fi niciodata iertat, ca nu i se da nici o sansa de mintuire. Totusi, mediocritatea, suficienta nu au nici un fel de statut teologic, iar pacatosenia ii apare lui Leverkuhn ca singura cale sigura, o cale teologica, spre mintuire. In spatele oricarei tentative esuate de evadare, in spatele fiecarei caderi, se ascunde o incercare de mintuire, potrivit teologiei mai vechi de la inceputul protestantismului, care considera ca cel care se vinde diavolului poate sa-si salveze sufletul, sa se mintuiasca, dind in schimb sufletul.
Ingerul de gips este povestea unei astfel de caderi, in care protagonistul, conferentiar universitar si diagnostician celebru, se indragosteste de Ludmila, o femeie frumoasa si inteligenta, asa cum sint toate personajele feminine din opera lui Breban. Iubirea este pentru cei doi o forma de eliberare, o victorie impotriva mortii. La un moment dat apare insa Mia, fosta colega de scoala a Ludmilei. Desi la inceput nu simte decit repulsie fata de Mia, Minda ajunge cu timpul sa fie atras de ea, fara sa banuiasca ca aceasta fiinta vulgara, acest „inger de gips” va sta la baza esecului sau de mai tirziu: „Mia Fabian, ingerul sau de gips, ingerul sau mortal! a…th Ea, dulcea, inecacioasa lui moarte, greata din gura pe care o simtise cind o imbratisa cu atita virilitate o avea si acum, greata aceea scrisninda, ca atunci cind iei pamint intre dinti. Fiecare fuge de moarte in felul sau. Cum spusese cineva, o Voce: «Uneori, intrarea la iubita noastra candida, cu genele vesnic speriate ca niste aripi de porumbel, e tocmai o scara dosnica pe care se arunca laturile!». Pe scara aceasta fugise el, se salvase el, pe gangul acela mirosind suspect, pe care stau insirate pubelele, pline, debordante, peste care misuna fiintele acelea transparente a…th Veghind pe eroismul sau abject, atit de modern, un eroism al timpului nostru! Singuratic, imputit, demn de secolul sau. Un eroism pe masura comandat la un demn croitor de mahala, la «croitoria lumii elegante»”.
Tema cuplului apare obsesiv in toate romanele autorului
Viata lui Minda oscileaza mereu intre acesti doi ingeri: unul bun, autentic, si altul fals, sau de „gips”. El aminteste, intr-o anumita masura, de personajul lui Heinrich Mann, celebrul profesor Unrat. Minda ajunge sa iubeasca ceea ce detesta mai tare. Avem de-a face cu acel tip de personaj prezent in multe dintre romanele dostoievskiene: barbatul rafinat si cu origine nobila, care este sedus de o femeie dintr-o clasa sociala inferioara. Ca exemplu este adus din nou in atentie unul dintre personajele lui Thomas Mann, „adorabilul domn Friedmann, der kleine Herr Friedmann, ce sufera o umilinta atit de strasnica, acolo, pe malul lacului, din partea acelei femei fantastice, uriase, un fel de «la geante» fata de maruntul cocosat, o victima ideala!…”. Eugen Simion vorbeste chiar despre un adevarat „exercitiu al umilintei” in Ingerul de gips al lui Breban. Un barbat puternic, de succes, in apogeul carierei sale, medic si literat, logodit cu o femeie superba, cade in mrejele unui „demon marunt”, un „inger de gips”. Omul superior, de tip nietzschean, ajunge la un moment dat al existentei sale in fata unei oglinzi care-l arata altfel decit era obisnuit. In ochii Miei, doctorul isi vede adevarata fata, suportind un adevar destul de dureros. Relatia dintre adevar si falsitate este una fundamentala in Ingerul de gips. Un citat din Nietzsche (Ecce Homo), asezat chiar la inceputul romanului, completeaza aceasta idee: „…Cit adevar suporta, cit adevar indrazneste un spirit? Aceasta a devenit pentru mine tot mai mult adevarata norma a valorii. Eroarea (credintei intr-un ideal) nu este obtuzitatea, eroarea este lasitatea…”. Elogiul nietzschean adus suferintei este o dovada a „sfinteniei” sale, atinsa prin asceza. Valoarea unui om este data astfel de suferinta sa, dar si de cantitatea de adevar pe care o poate suporta. „Sfintenia” lui Nietzsche este dovedita de renuntarea la tot ceea ce el iubea mai mult, la toate lucrurile pe care le pretuia mai mult decit orice, iar aceasta renuntare este o incercare de autodepasire, de depasire a propriilor limite, act de curaj si de „artisticitate acrobatica”.
Minda suporta adevarul pina la capat, pina la caderea sa definitiva, pina la autodistrugere, asa cum se intimpla cu toate spiritele mari. Aceasta femeie vulgara, dar in acelasi timp seducatoare, il conduce pe Minda pe drumul pierzaniei, intr-un labirint din care nu exista scapare. Tema cuplului apare obsesiv in toate romanele lui Nicolae Breban, in care epicul e intotdeauna completat de analiza. Esecul existential al lui Minda porneste de la o eroare, care sta la baza caderii sale morale. Relatia dintre Minda, Ludmila si Mia Fabian este foarte asemanatoare cu relatia dintre Castor Ionescu, sotia acestuia si o prietena de familie, din romanul Drumul la zid. Si Castor, la fel ca si Minda, are o dubla si stranie existenta.
Un alt personaj interesant din Ingerul de gips este si filosoful Ceea. Laurentiu Ceea poate fi considerat de fapt un alter-ego al protagonistului, el reprezinta dublul lui Minda: „Erau insa amindoi de aceeasi virsta, exact de aceeasi virsta (sub patruzeci), si de aceeasi inaltime, in jur de 1,80” sau „Laurentiu era singurul prieten adevarat al doctorului Minda, fire inchisa, rezervata, solid ca un glonte, extrem de circumspect in relatiile sale extraprofesionale. Nimeni din subalternii sau colegii sai n-ar fi banuit limbajul lui Minda din intilnirile sale cu Ceea, nici tipul lor de relatii”.
Putem spune ca Breban iese in final invingator din „lupta cu ingerul”, o lupta pe care scriitorul o numeste „fericita”.
Nicolae Breban, Ingerul de gips, colectia „Fiction LTD”, Editura Polirom, 2008, 44 lei