Miercuri, 6 martie, la Librăria Cărturești Verona a avut loc lansarea bucureșteană a noii cărți a profesorului și cercetătorului Armand Goșu: Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială. Alături de autor s-au mai aflat, în calitate de vorbitori, Teodor Baconschi și Alexandru Gussi. Vă prezentăm în aceste pagini o sinteză (prin transcriere) a intervențiilor susținute în cadrul evenimentului moderat de George Onofrei, redactorul-șef al „Suplimentului de cultură“.
„De ce e nevoie de Armand Goșu?“
Teodor Baconschi
Armand Goșu e o prezență intelectuală matură, bine conturată și bine cunoscută. Mă gândeam să încep ce am de spus printr-o remarcă legată de relația noastră intelectuală și politică cu Rusia milenară. Și mă gândeam că nu e mare lucru să stârnești la modul superficial, ca a alibi față de comunismul românesc, o anumită rusofobie. De altfel și Putin se plânge mereu de rusofobia maselor sau a elitelor occidentale care n-au altceva mai bun de făcut decât să deteste într-o formă sau alta tot ce reprezintă Rusia.
De ce spun că e o capcană asta? Există o indubitabilă majoritate statistică românească. Care într-un fel sau altul se teme de Rusia, zice că Rusia e sediul unui rău endemic, incurabil și că, prin urmare, trebuie să păstrăm distanța, să fim într-un fel de alertă preventivă, cu atât mai mult cu cât asistăm solidar, proactiv și la tragedia Ucrainei. La ce se întâmplă de doi ani și mai bine deja într-o țară cu care avem o foarte lungă frontieră comună. Riscul este să băltești în stil autohton într-un stereotip ostil care rezolvă tot. Și de asta e nevoie de Armand Goșu, pentru că de trei decenii se dedică spațiului rusesc și postsovietic cu o laboriozitate singulară, cu un simț al documentului, al arhivei, al surselor autentice, din punctul meu de vedere, greu de egalat. Și te ajută să înțelegi ce anume detești cu adevărat și de ce în acest mare colos sovietic, postsovietic, pe care noi îl identificăm, sumar, ca un fel de rău generic.
Întrucât ne aflăm în plin război, deja intercivilizațional, deja un nou Război Rece, deja un conflict în care riscul de debordare, de regionalizare și chiar mai mult decât atât nu este strict teoretic. Cu atât mai mult avem nevoie de o călăuză competentă care să ne conducă prin hățișurile acestui leviatan rusesc.
Nu e un subiect simplu, reductibil la caricatura lui oricât de sardonică. E nevoie de o cunoaștere fină a unei mari curți imperiale sovietice și postsovietice, a unei clase conducătoare care acționează pe baza unui fond doctrinar, tradițional, de idei politice, pe jumătate europene sau îmbrăcate într-o haină europeană, dar care traduc și altceva mai greu de detectat, de descifrat.
Și pentru cei care nu se mulțumesc cu rusofobia asta pavloviană, ca să zic așa, o astfel de carte, Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială, nu e prima, pe care Armand Goșu o dedică dinamicilor strict contemporane din zona postsovietică, o astfel de carte este o introducere în profunzimea Rusiei. Una care ne ferește de lectura frivolă, clișeistică, în care ni se pare că înțelegem ceea ce nu e atât de ușor de înțeles.
Și pentru cine are răbdarea de a-l însoți pe Armand Goșu în stilul lui colocvial, dialogic, presărat cu această combinație admirabilă de plasticitate pe care o dă ideilor sale și de soliditatea surselor, acela va fi un om cu adevărat câștigat, pentru că va înțelege la alt nivel de profunzime fenomenul rusesc, complexele de superioritate/ inferioritate ale acestei, vrând-nevrând, mari națiuni și va putea în felul ăsta să devină mult mai competent în materie. Pentru că despre Rusia se exprimă, ca și despre fotbal sau oricare alt subiect, o groază de inși care cel mult regurgitează compilatoriu niște surse pur jurnalistice occidentale, dar care nu au avut nici răgazul, nici ocazia, nici vocația de a prelucra prin tasare lentă acest material complex care este Rusia, sufletul slav. Putem face oricând o listă mai scurtă, mai lungă de stereotipuri despre Rusia: baletul rusesc în Parisul anilor ’20, exilul alb, teologia rusă sau disidența în timpurile sovietice sau teroarea stalinistă de la sfârșitul anilor ’30. Din fericire, trebuie să spun lucrul acesta, spre lauda unora dintre editurile românești, golul bibliografic a fost rapid umplut în ultimii 5-6 ani cu cărți de bază scrise de mari sovietologi, rusiști occidentali, și asta ne oferă un câmp bibliografic solid. Putem, în sfârșit, să cităm niște referințe inconturnabile.
Dar în planul strict românesc, spre bucuria puținilor săi prieteni neipocriți, tirajele cărților lui Armand Goșu din ultimii 2-3 ani s-au topit ca untul în croasant. El, prin volumele sale, a făcut diferența dintre impostura pedantă și competența care cu adevărat îți deschide porțile acestea ferecate ale Kremlinului. Cine este ce la Moscova lui Putin, ce face fiecare, ce categorii sunt exprimate în promovări, în mișcările de personal, tot ce se întâmplă în gândirea strategică politico-militară a acestor silovki. Cum au reconfigurat ei într-un fel de hibrid postmodern linia țaristă, noul ortodoxism, moștenirea imperialistă sovietică și anxietățile istorice ale Rusiei, între mongoli și nemți. Ca să nu-i mai amintesc pe compatrioții lui Napoleon, așa încât trebuie să citim această carte, pentru că facem în două zile un salt cognitiv, ieșim din zona improvizațiilor și reușim să înțelegem mai bine anatomia puterii din Rusia contemporană. Și totodată să completăm puzzle-ul cu piese care lipsesc în alte cărți românești pe această tematică.
„O carte din care aflăm câte ceva și despre România“
Alexandru Gussi
Citind Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială mi-am dat seama că trebuie citită ca o carte, nu ca una de interviuri. Armand Goșu nu a vrut, însă ar fi fost foarte simplu să o facă o carte cu capitole, în care eu și ceilalți intervievatori – Victor Bratu, Melania Cincea, Ioana Ene Dogioiu, Magda Grădinaru, Petre M. Iancu, Adriana Nedelea, Lucian Popescu, Marilena Stancu, Ovidiu Șimonca, Laurențiu-Ciprian Tudor – am fi acceptat să ni se scoată propriile întrebări sau contribuții și să rămână cartea, așa cum a gândit-o Armand Goșu. Curge ca un roman polițist, în care urmărim ultimii aproape doi ani cu sufletul la gură, ne dăm seama în rezumat ce s-a întâmplat. Este o analiză cauzală, înțelegem cauze istorice, pentru că Armand este istoric, înțelegem cauze actuale, pentru că este un analist politic al sistemului rus, în primul rând, dar și ucrainean. Se adună aceste calități pentru a ne prezenta o narațiune despre ultimii doi ani și la sfârșit lucrurile par mai clare.
Am citit cartea și ca pe una de politologie, în sensul de reflectare în aceste evenimente a ceea ce a făcut România. În mai multe fragmente, Armand Goșu vorbește despre latura asta de mister a politicii aplicate de România, voi oferi câteva citate care cred că sunt subiective, legate de obsesiile mele privind România: „Instituții precum MAE și SIE n‑au fost niciodată reformate, au fost doar cosmetizate. Nici un eșec, oricât de grandios ar fi fost, n‑a condus la o evaluare serioasă a conducerii acestor instituții. Cel mai cunoscut exemplu este epopeea MAE‑servicii legată de oligarhul moldovean fugar Vladimir Plahotniuc, pe care l‑au susținut ani de zile din motive ce ar trebui atent analizate, nu doar de istorici, ci și de procurori. […] Cei care conduc instituțiile din zona de politică externă și de securitate au același comportament ca liderii comuniști dinainte de decembrie 1989. Nimeni nu răspunde de nimic, orice eșec, oricât de mare, poate fi împachetat și prezentat publicului drept un mare succes“.
Sper că am deschis apetitul celor care vor să afle ceva și despre România din această carte. Un alt fragment în care Armand Goșu face o paralelă interesantă: „birocrația militarizată săracă cultural și modestă intelectual, dar care flutură doctorate (și la Moscova, dar și la București) nu acceptă existența unor zone necontrolate de către servicii în politica externă, de apărare și de securitate“.
Cred că este foarte interesant că o astfel de carte, cu texte scrise la cald, trece testul actualității. Armand Goșu nu numai că le-a publicat, dar are curajul să le republice, asta în timp ce alții își ascund doctoratele scrise acum 15 sau 20 de ani. Citim și comparăm cu evoluția evenimentelor. Cred că este vorba despre un curaj extrem de mare, autorul face niște predicții. Nu toate se realizează, căci nu mă refer la evenimente, ci mă refer la procese, la logica în care au fost scrie, la faptul că au o continuitate.
Am observat un moment în care Armand Goșu lasă garda jos. Într-un interviu cu Laurențiu-Ciprian Tudor, pentru campania „Autorul lunii ianuarie“ de pe www.libris.ro, din 21 decembrie 2022. Întrebarea din interviu era: care sunt cele trei cărți pe care le preferați? „Aici sunt foarte subiectiv. În adolescență am citit mult Cehov. Până astăzi stau cu Cehov pe noptieră, citesc zilnic măcar câteva pagini înainte de culcare“. Pe final, nu pot să spun decât că Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială nu a fost scrisă să fie citită înainte de culcare, ci la trezire, pentru trezire.
„Rusia este obiectul meu de studiu. Am speranța că ea poate deveni, cândva, mai bună“
Armand Goșu
Legat de stereotipurile despre Rusia și rusofobie, ultimul lucru pe care mi l-aș dori este să fiu unul dintre cei care generează rusofobie. Scriu despre Rusia pentru că în felul meu am trăit acolo, am o mulțime de prieteni acolo. Știu că unele voci ar spune „dar sună foarte ciudat să spui asta, cum să-ți placă?“, dar e obiectul meu de studiu. Asta fac de 30 de ani, asta predau. Nu poți să urăști, să detești obiectul tău de studiu. Asta e specialitatea mea, dar iubesc Rusia. Însă visez la o Rusie ideală. Iar atunci când critic Rusia, nu o critic pentru că o detest, ci pentru că am credința, speranța că poate fi mai bună.
De selecția acestor interviuri, de fapt ideea acestei cărți, dar și a altora, îi aparține doamnei Mihaela Moroșanu de la Polirom, redactor de carte, căreia îi mulțumesc și care face de câțiva ani selecția interviurilor și reușește foarte bine în aceste exerciții.
Într-un fel, prin aceste interviuri, eu îmi continui activitatea dincolo de catedră. E un tip de pedagogie. Pentru carieră ar fi fost mai util să adun acele puncte, să le așez cu niște note de subsol, să public niște cărți academice într-un tiraj de 200 de exemplare, cărți pe care nu le citește nimeni. Dar pe mine nu mă interesează asta, ci mă interesează să vă împărtășesc din puținul pe care îl știu despre Rusia și să vă ajut, să vă deschid apetitul pentru ca dumneavoastră să aflați, să citiți mai mult despre Rusia. Nu sunt primul, n-am inventat eu genul, sunt și în Europa de vest și în America o grămadă de profesori, ziariști care scot cărți de interviuri, care sunt citate, citabile și care fac carieră. Această carte ar putea fi urmată de altele, depinde de publicul cititor, dacă vă mențineți interesul pentru aceste subiecte. Sigur că depinde foarte mult de Putin, ar trebui să împart într-un fel mica glorie cu el. Ceea ce e totuși exagerat…
Cred că în următoarele unul-două decenii Rusia va conta foarte mult și cred că o țară ca România va avea nevoie de sute, dacă nu de mii de oameni care se pricep bine la acest subiect.
Mi-aș dori foarte mult să nu rămâneți doar la lectura acestor cărți, ci să adânciți, să învățați limba și să deveniți cu adevărat specialiști competitivi pe piața muncii din România sau și mai mult din Europa sau din Occident.
Care este scorul în acest moment între propaganda occidentală și propaganda Moscovei?
Teodor Baconschi
Atunci când propaganda sau narativul rusesc e rostogolit în mass-media din România, cine i se opune? Nu toate vocile care se opun propagandei rusești sunt credibile. De multe ori, dacă cineva face asta de formă sau pe bani, își pierde credibilitatea din capul locului. Și atunci dă apă la moară, implicit lărgește vadul de acces către minciunile perfect ticluite ale Moscovei. E o narațiune coerentă, de asta și capătă rezonanță în mintea celor desemnați pe nedrept ca fiind idioți utili. În sensul că sunt oameni care nu sunt neapărat idioți, dar sigur sunt utili cauzei moscovite, pentru că ei își găsesc în acest fals conservatorism propriul lor orizont de așteptare, propria lor gândire, agenda lor. Scorul e greu de stabilit, pentru că toți suntem prizonieri în propriile bule unde frecventăm un public like-minded și ni se pare că ne tot confirmăm între noi. E un peisaj în mișcare, e o bătălie în curs, dar în orice caz, mai degrabă o să avem o imagine post-electorală a situației. Pentru că e clar că acest război hibrid se poartă și că este alimentat de diverse ferme de troli, mercenari, idioți utili sau ticăloși sadea pentru a influența rezultatul alegerilor. Suntem o democrație relativ funcțională, prin urmare rezultatul alegerilor va fi respectat și tradus într-o politică internă și externă. Avem acum un an greu, de răscruce în care, într-adevăr, trebuie să vedem cum stăm. Eu sper să stăm bine. Sper că cei care ne creează uneori impresia că frontul rusesc a și câștigat partida ne vor demonstra că nu e așa. Și prin vot și prin ieșirea din propria bulă.
Armand Goșu
Ca să răspund, într-un fel mi-e teamă să mă uit la televizor. Rămân totuși să mă uit la canalele rusești, mi-e teamă să mă uit la cele românești, ca nu cumva să mă sperie faptul că seamănă prea tare ce văd acolo cu ce ar fi la noi.
Alexandru Gussi
Întrebarea mi se pare foarte interesantă pentru că practic ne pune în fața unei realități care ar fi jenante dacă n-ar fi rezolvată de Armand Goșu în carte. Ideea aceasta că sunt două propagande e adevărată până la un punct. Da, e un război informațional, războiul Rusiei e bine documentat, se știe, sunt multe resurse și publice. Există un război și de partea cealaltă. Aici sunt responsabile niște instituții, naționale, internaționale. Pe de altă parte, e și un spațiu de libertate între ele, nu pot să cred că toată lumea trebuie să fie prinsă într-una din aceste paradigme și tocmai la nivel universitar, la nivel jurnalistic, cred că efortul de a gândi liber este esențial. Tocmai de aceea cartea aceasta dovedește că poți să aperi niște principii cu un limbaj care nu are nimic de-a face cu propaganda pe care, într-adevăr, anumite instituții încearcă să o facă și mă întreb dacă nu folosesc resursele greșit. S-ar putea să producă răspunsul invers și bilanțul să fie prost. Spațiul acesta de libertate este fundamental. Și voi da un citat din carte care cred că arată măsura în care Armand Goșu încearcă să evite instrumentalizarea: „mai e și impresia că în România a revenit schizofrenia, că oamenii evită să mai spună ce gândesc și e puternic acest sentiment că undeva, în profunzimea țării, crește nemulțumirea, se adună acolo niște forțe care e posibil să țâșnească în 2024, când neam putea trezi cu surprize foarte mari. […] Da, mi se pare plauzibil ca aceste mișcări extremiste să fie folosite acum pentru a manipula jocul politic din România, a crește emoția publică, a crea panică, pentru a putea mobiliza o parte din electorat. Suntem într-o zonă mlăștinoasă, cu multe zvonuri, puține lucruri concrete ce pot fi probate. Dar asta e paradigma în care se face politică în România, din decembrie 1989 încoace“.
Despre carte
„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare. Nu este o competiție, căci aceasta ar presupune reguli și fairplay, ci o luptă pe viață și pe moarte între civilizația occidentală și dușmanii ei. Viitorul României depinde și el de rezultatul acestui război. Deși ar putea părea regionale, conflictele din Ucraina și Israel au potențialul de a schimba întregul sistem global, adică de a provoca în ordinea internațională modificări majore de calibrul celor produse de războaiele mondiale. Adversarii lumii libere se încălzesc pe margine.” (Armand Goșu)
Din cuprins:
Putin nu se mulțumește cu fâșii din Ucraina, o vrea pe toată pentru Rusia • Va fi atacată Republica Moldova? • Războiul Rusiei cu Vestul • Războiul, reacția României și soarta Rusiei • „Noul simbol al Rusiei – un baros pătat cu sânge“ • „Astăzi, suntem mai aproape de Orwell decât de Stalin“ • E un mister cum rezistă Ucraina. S-ar putea trezi rușii cu o dronă care să atace Kremlinul? • Cum vrea Putin să termine războiul • Războiul a intrat (și) în casele rușilor • „Povestea lui Prigojin și de ce se tem mereu politicienii ruși de armată“
Armand GOȘU predă din 2004 istoria politică a Rusiei și a URSS, istoria politicii externe și a diplomației sovietice, evoluții în fostul spațiu sovietic și introducere în istoria serviciilor secrete sovietice. Are un doctorat în istoria Rusiei, cu o teză despre politica externă a Imperiului Rus (Moscova, 1998). A avansat până la gradul de cercetător științific principal II la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, unde a lucrat între 1991 și 2001. A fost coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004). Din 2004 este conferențiar la Universitatea din București. A fost corespondent la Moscova pentru radio BBC, în anii 1995-1998 și 1999-2000. Între 2005 și 2010 a fost redactor-șef adjunct, iar în perioada 2013-2014 redactor-șef al „Revistei 22“, editată de Grupul pentru Dialog Social. De același autor: Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic (2016), Democrația sub asediu. România în context regional (coordonator împreună cu Alexandru Gussi, 2019), Istoria comunismului din România, vol. III: Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975) (coeditor, Polirom, 2016), Rusia, o ecuație complicată (Polirom, ed. I, 2021, ed. a II-a, 2022), Între Napoleon și Alexandru I (Polirom, 2022), Putin, obsesia imperiului (cu ilustrații de Dan Perjovschi, Polirom, 2022).