Liviana Tane sau Liv, cum îi spun apropiații, este scriitoare, călătoare, editoare, dar și cititoare profesionistă. După o carieră de zece ani ca jurnalistă, Liviana s-a refugiat în lumea cărților, inițiind diverse proiecte pentru a încuraja publicul larg să citească. Unul dintre aceste proiecte este „Reading is Cool“, pornit în 2019 sub forma unei comunități online de cititori de toate vârstele și din toate categoriile sociale.
Liviana Tane a precizat că în prezent acest club numără cam 6.000 de membri și că în cadrul grupului există o provocare constantă pentru lectură. Mai precis, la începutul și la jumătatea fiecărei luni primesc ca temă câte un titlu de carte, oamenii din comunitate citesc, iar la finalul intervalului de două săptămâni se organizează câte o întâlnire pentru a discuta pe marginea cărții. La aceste discuții, Liviana a mai adăugat și câteva întâlniri cu scriitori sau alți oameni din industria de carte pentru că, după cum explică ea, „a simțit nevoia ca omul să înțeleagă și ce se întâmplă cu o idee, de la draft la raft, să înțeleagă tot fluxul și că sunt mult mai mulți oameni implicați în povestea asta, în afară de scriitor și de editor“. Liviana Tane a fost invitata FILIT 2023, în calitate de fondatoare a clubului, dar și de cititoare cu experiență, pentru a avea câteva întâlniri cu publicul tânăr.
A împărtășit pentru „Suplimentul de cultură“ câteva gânduri despre modul în care este privit cititul și ce se poate face pentru a încuraja consumul de carte în România.
Liviana Tane
Conduci acum un club de lectură numit „Reading is Cool“. Ce ai vrut să subliniezi prin asta? Este considerat cititul un obicei cool, care se poate depărta astfel de zona culturală, poate ușor elitistă?
N-aș spune asta, ci mai degrabă am mers pe ideea de normalizare a cititului. În sensul că există deja oamenii care citesc pentru că au asta în sânge, dar mai sunt și cei indeciși, așa că noi ne-am îndreptat tocmai spre aceștia, spre cei care au nevoie de puțin sprijin. De exemplu, am lucrat foarte mult cu adolescenți și tineri și mi s-a întâmplat de foarte multe ori să îi observ vorbind despre citit cu o oarecare reținere, de frica de a nu fi considerați uncool sau tocilari, cum am spune noi. Am mai observat că această tendință se perpetuează și rândul populației tinere din diferite medii profesionale, care fie se simt obligați să citească doar literatură de business pentru că au impresia că doar așa pot crește profesional, fie ce este la modă ca să nu rămână pe dinafară.
Apoi, mai este și tendința asta de a ironiza cititorul de cărți considerate mai puțin importante, pe care le denumim comerciale. Dar eu cred că și această etapă este importantă. Până la urmă, trebuie să începi de undeva. Dacă acest tip de literatură este tocmai „gustarea“ care îți face poftă de mai mult, poate de ceva mai bun sau mai complex, nu văd unde-i problema. De aceea, tot timpul a existat acest pas înapoi al cititorului așezat în umbră, care nu și-a găsit locul, pentru că fie nu se simțea suficient de cool, fie nu era suficient de conectat cu o anumită zonă. „Reading is Cool“ vine mai mult ca o încurajare.
Și-atunci cred că asta a fost ideea la momentul respectiv, când am pornit proiectul. Să aducem lectura în normalitate și să n-o mai considerăm apanajul doar al unei categorii educate sau cu diplomă la pachet. Cititul chiar e pentru toată lumea și, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie ca pâinea. Cum mereu avem o pâine pe masă, ar trebui să avem și o carte în mână. Una hrănește trupul, iar cealaltă hrănește sufletul. Nu cred că putem să funcționăm altfel.
Pe tine ce te-a motivat să citești și ce carte te-a făcut să te îndrăgostești de lectură?
Aș spune că am citit dintotdeauna. În familia mea toată lumea citea, iar mama practic mi-a pus cartea în mână de foarte mică, fără să exagerez, cred că citesc de la vârsta de cinci ani. Dacă ar fi să mă laud cu prima carte citită, cred că a fost Zdreanță, dar cred că mai corect ar fi să spun că prima carte adevărată pe care am citit-o puțin mai târziu a fost Cavalerii Pardaillan, de Michel Zevaco. Asta mi-a deschis gustul spre literatura de capă și spadă, asta era încadrarea la momentul respectiv. Apoi l-am iubit pe Dumas și am citit tot ce înseamnă Paul Féval, Michel Zevaco, iar asta mi-a deschis și gustul spre călătoriilor. Așadar, lumea mea s-a deschis prin cărți. Chiar am citit dintotdeauna și n-am simțit niciodată că o fac din obligație sau pentru bac, să mă exprim tot așa. Întotdeauna m-a bucurat lectura.
Pe de altă parte, am avut și perioade în viața mea în care nu am citit aproape deloc. De exemplu, în perioada în care am lucrat în presă, am avut aproape zece ani în care nu am citit nici măcar o carte. Citeam materiale de presă și scriam pentru că acesta a fost jobul meu, dar nu am pus mâna pe o carte. Totuși, nu m-am simțit deloc vinovată și cred că asta este problema noastră cea mai mare, sentimentul de vină sau cel de rușine, că, oh, vai!, nu am citit nici o carte! Mai aud de la unii oameni de la cluburile de carte pe care le facem că ei nu au citit niciodată clasicii, așa că nu se pot compara cu cititorii adevărați. Am cititori adulți care abia acum descoperă Madame Bovary sau romanele scrise de Jane Austen, pentru că simt nevoia să recupereze. Nu cred că există un standard care să te facă cititor, plus că există perioade în viață și etape pentru fiecare.
Știi că, în afara cititorilor pe care îi vedem cu regularitate în librării sau pe la târgurile de carte, la festivaluri, literatura încă este privită de către publicul larg drept acea materie predată cu forța în școli, mai ales literatura română. Cum combați asta?
Eu am avut o perioadă în care am citit doar biografii, de exemplu, iar la un moment dat am considerat că este destul. Apoi am avut o perioadă în care am citit o groază de istorie. Acum sunt într-o perioadă în care citesc foarte mulți scriitori români, pe care i-am descoperit foarte târziu, din păcate. Am avut și eu, la rândul meu, prejudecata asta că literatura română se încadrează în niște norme cu care nu mă simțeam confortabilă, până am înțeles că nu poți să vorbești despre ceea ce nu cunoști. Așa că a trebuit să pun mâna să citesc și să am o părere în cunoștință de cauză și am descoperit niște autori formidabili și colecții care mi-au plăcut foarte mult. Și Polirom publică o serie de autori români foarte buni.
Apoi, am început proiectul acesta cu book club-ul și încă un podcast, unde aducem scriitori care vorbesc cu cititorii lor. Asta este un alt stereotip pe care îmi doresc foarte tare să-l scoatem din zona de prejudecăți, anume că scriitorii sunt aceste entități dăruite de Dumnezeu sau, că dacă nu te-a izbit talentul în frunte, nu ai nici o șansă. Și ei sunt oameni ca oricare alții, au probleme ca noi toți și chiar au emoții și nevoie de cititorii lor, să vină către ei, să le împărtășească gândurile lor despre cărți.
Acum, să mă întorc puțin la întrebarea ta, cred că intermediind genul acesta de întâlniri, tocmai asta încercăm să facem. Să scoatem cartea din această asociere doar cu școala, asociere care, din păcate, îi dăunează foarte tare, și s-o aducem în viața noastră cu tot cu scriitorul și cu omul care este în spatele poveștilor pe care le citim.
Bine, mie îmi place și literatura care s-a predat la școală, îl ador pe Marin Preda, de exemplu. Chiar printre provocările recente de la clubul nostru am îndrăznit să pun pe listă și Moromeții. Reacțiile au fost previzibile, dar nu neapărat descurajatoare, și m-au întrebat exact asta: „De ce citim Moromeții, dăm bacul?“. În opinia mea este unul dintre cele mai frumoase romane despre spiritul poporului român pe care le-am citit. Vorbesc de spiritul acela autentic și necosmetizat. Mulți dintre ei au început cu îndoială, dar întâlnirea și discuția au fost senzaționale, iar unii cititori mi-au spus că până acum nu au analizat niciodată scriitura din roman cu acești ochi sau din această perspectivă, că nu au realizat lucrurile pe care această carte le poate trezi în ei atunci când se citește liber, fără un schelet, când nu te gândești care este metafora, tema, caracterizarea personajului… Cam asta se întâmplă în general în clubul nostru, iar anularea prejudecăților legată de autorii români cred că este unul dintre scopurile principale.
Când citești pentru tine, nu pentru book club, cum alegi o carte? În funcție de povestea pe care ți-o promite, sau poate te seduce posibilitatea unui final care să te lase cu o lecție?
La început nu prea știam cum să răspund la asta, dar mi-am dat seama că da, de fapt am niște filtre de selecție. Acum, pentru că m-am familiarizat mai mult cu industria editorială, pot spune că aleg în funcție de editură și colecție, pentru că știu unde și ce direcție editorială există sau unde și ce tip de conținut există, care să-mi satisfacă o anumită nevoie.
Apoi, de foarte multe ori aleg în funcție de autor. Am avut o perioadă în care am consumat multă literatură americană, dar am descoperit că, ce să vezi!, mai scriu și alții. Există multe culturi apropiate nouă din punct de vedere geografic care ne sunt aproape necunoscute din punct de vedere literar și am început să explorez și aceste zone. De exemplu, m-am îndrăgostit de literatura turcă, îmi place foarte mult literatura bosniacă, îmi place Gheorghi Gospodinov, din literatura bulgară, pe care l-am descoperit prin cartea Fizica tristeții.
Deci da, așa aleg: editura, colecția, scriitorul în sine și zona geografică, pentru că sunt foarte curioasă din punct de vedere cultural, dar și pentru că zona asta de călătorii este un punct comun al grupului. De multe ori, călătoria pe care o propunem comunității este și fizică.
Am avut la un moment dat un proiect numit „Ocolul lumii în 100 de cărți“ și mergeam în fiecare lună în câte un oraș european pe urmele unui scriitor pe care îl iubesc, îi refăceam traiectoria din orașul respectiv și apoi mergeam în licee și vorbeam cu adolescenții despre literatură, despre cultură sau istoria și geografia locului în sine, și pot spune că erau niște întâlniri chiar fascinante. Oricum, din punctul meu de vedere, călătoria este cea mai frumoasă formă de educație, deci atracția unei aventuri rămâne un alt criteriu bun pentru alegerea unei cărți, în cazul meu.
Sunt convinsă că ai mai mulți autori care-ți plac în mod deosebit. Unii poate că au fost invitați chiar la FILIT. Totuși, în săptămâna în care ai fost prezentă aici, la FILIT, cu cine ți-ai dorit să discuți în mod deosebit și de ce?
Scriitorul meu preferat este Hemingway, dar mă tem că nu va apărea prea curând la FILIT. (Râde.) Referindu-ne la autorii care mai sunt printre noi, mi-am dorit foarte mult să vorbesc cu Éric-Emmanuel Schmitt, pentru că este scriitorul preferat al fiului meu care are 14 ani. L-am lăsat pe el să-și imagineze ce întrebări i-ar pune dacă ar fi față în față cu scriitorul și am făcut un filmuleț pe care i l-am arătat lui Schmitt, iar el a avut generozitatea să și răspundă. Cred că a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au întâmplat pentru mine la această ediție FILIT.
Un alt lucru fain, dar de data asta complet neașteptat, este legat de Manuel Vilas, un scriitor cu care pot să spun că am o relație foarte personală, pentru că volumul lui În toate a fost frumusețe a ajuns la mine într-un moment foarte vulnerabil, foarte sensibil. De când i-am citit cartea, mi-am dorit să-l cunosc. Aflasem că este invitat la ediția FILIT Chișinău, care se desfășoară în paralel cu cel de la Iași, și le-am rugat pe fetele de acolo să mă ajute și să-mi intermedieze o întâlnire cu el. În a patra zi de FILIT am avut de dimineață un interviu cu Burhan Sönmez și mă pregăteam să plec spre Chișinău, la întâlnirea cu Manuel Vilas, doar că el ateriza mai întâi în Iași. A fost atât de drăguț încât a venit direct la Casa FILIT, special pentru interviul cu mine, împreună cu soția lui, și ea scriitoare. Cred că a ieșit cel mai frumos și plin de suflet interviu pe care l-am făcut vreodată, iar amintirea aceasta legată de FILIT și de Iași va rămâne mereu lipită de sufletul meu.
Cu ce cărți pleci acasă de la FILIT 2023?
Cu foarte multe, nu aș putea să le enumăr pe toate și nu credeam că voi pleca cu atât de multe, dar asta și pentru că în acest proiect, „Reading is Cool”, mai facem ceva. În fiecare lună organizăm un schimb de cărți, unde cititorii interacționează între ei și schimbă cărțile care le-au plăcut foarte mult, în așa fel încât să facem poveștile să circule. S-au legat prietenii foarte frumoase în felul acesta, așa că am decis să extindem schimbul și la Iași pe perioada FILIT. Am avut acolo la intrare un dulap plin de cărți și chiar au participat mulți oameni, raftul s-a umplut. Câteva titluri chiar mi-au plăcut foarte tare, mai ales că erau volume pe care le-am căutat de ceva vreme, pentru că multe dintre ele sunt ieșite din stoc.
Pe lângă asta, bineînțeles că nu m-am putut stăpâni și am cumpărat câteva titluri de-ale autorilor prezenți la FILIT. Pe unii dintre ei nu-i știam, dar pe alții chiar îi urmăream de la distanță, așa că mi-am luat câteva noutăți. De exemplu, ultima carte a lui Burhan Sönmez, Piatră și umbră, apoi ar mai fi Apa lacului nu e niciodată dulce, de Giulia Caminito sau La Caracas va fi mereu noapte, de Karina Sainz Borgo.
Constați și tu tot mai des că riscăm să ne pierdem în tehnologie sau că nu mai citim pentru că mai bine stăm pe platformele de socializare? Și totuși se scriu cărți în continuare, de ce și pentru cine?
Tocmai asta este prejudecata de la care a plecat tot proiectul nostru. Chiar m-am supărat foarte tare acum vreo patru ani când apăruse o statistică ce arăta că România este pe ultimul loc la nivel european privind consumul de carte. Printre altele, se spunea că sunt oameni care citesc mai puțin de-o carte pe an. Mie asta mi-a dat puțin de gândit și m-am întrebat cine face de fapt statisticile astea, pentru că pe mine nu m-a întrebat nimeni niciodată câte cărți citesc și nici pe prietenii mei. La drept vorbind, eu citesc peste 120 de cărți pe an și nu doar acum, pentru că fac parte din acest proiect. Am citit în felul acesta dintotdeauna, cu excepția acelei perioade de 10 ani de pauză.
Studiind mai profund problema, am realizat că acest consum de carte care apare în statistici se referă de fapt la vânzarea efectivă din librării, ceea ce nu mi se pare relevant pentru statutul cititorului din România. De ce? Românii nu cumpără propriu-zis cartea din librărie, dar citesc din biblioteci publice, din magazine de anticariat, împrumută unii de la alții, citesc în format e-book, ascultă audiobook, piratează cărți și descarcă pdf-uri, chiar dacă știu că asta nu e corect. Sunt o mulțime de variante în care cartea se consumă în România. La orice statistică este foarte importantă perspectiva din care privești subiectul, așa că mi se pare eronat să spui că nu se citește doar pentru că nu se cumpără carte. Normal că nu, puterea noastră de cumpărare este net mai mică decât cea a altor țări europene, nu putem concura la vânzarea de carte.
Din punctul meu de vedere, consumul nu înseamnă să cumpăr o carte neapărat, deși este important să facem asta, pentru că altfel nu putem să susținem industria și munca scriitorilor. Dar asta este una dintre frustrările mele cele mai mari, că susținem sau încurajăm un stereotip care nu ne face bine. Să continuăm să spunem că nu se citește ne face nouă rău, asta n-o să-i determine pe oameni să citească mai mult ca să crească acest consum de carte din România, ba dimpotrivă. Omul care vrea să se apuce de citit va spune că dacă tot nu o face nimeni, de ce să se apuce el?
Pot spune că am întâlnit o mulțime de oameni care citesc, ei există. Ne întâlnim cu o mulțime de adolescenți, de exemplu. În acest moment, cred că peste 60% din grupul nostru de lectură este format de categoria de public young adult. Avem un book club în Iași, unul în Brașov, unul în București și urmează să deschidem și în alte orașe din țară. Deci tinerii, în mod special, citesc, doar că nu vorbesc suficient de mult despre asta. Mulți chiar aleg să citească în original și își comandă cărți din străinătate, dar nici ei nu apar în statistici.
De aceea cred că paradigma „nu se mai citește“ este una artificială și falsă, așa că mi-ar plăcea tare mult măcar s-o ocolim dacă nu putem să o combatem. În loc să ne concentrăm pe „nu se mai citește“, aș vrea să încercăm să vedem de fapt „cine citește“, „cât citește“ sau „de ce citește“ pentru că există o comunitate mare de cititori care nu face parte din acele statistici și care nici nu face parte din bula aceasta de care ne-am înconjurat la FILIT. Există o industrie de carte și va exista pentru că da, cartea are loc, dar acești cititori trebuie doar să fie văzuți, au nevoie de un spațiu și de un loc pentru ei în care să se întâlnească unii cu alții și să-și dea seama că nu suntem chiar cei mai proști din Europa. Sunt doar niște informații fracționate pe care le tot perpetuăm.
Oamenii citesc, dar aș mai spune eu că au nevoie să fie îndrumați să citească sănătos sau corect, să-și dorească întotdeauna un pic mai mult. Ai început cu Sandra Brown, minunat, luna viitoare poate vei citi Henry Miller. Mi-ar plăcea să nu ne mai privim atât de critic în comunitatea asta de cititori, pentru că avem nevoie să ne dăm un pic de curaj unii altora, să creăm un spațiu de normalitate în care fiecare să simtă că are loc.
Galerie foto
