M-am uitat pe eticheta tunicii si am vazut ca scria Diolen® Loft. Cu Netul
la-ndemina, am cautat si-am descoperit tot felul de site-uri (http://www.rustyzipper.com/ sau www.candysays.co.uk) unde se vind haine
si accesorii vintage. Am descoperit ca marca tunicii mele (la origine, de fapt,
o rochie foarte mini) e tipica pentru anii ’70 si ca as putea-o vinde fara
probleme pentru vreo 40-50 de dolari. Diolenul e o fibra sintetica pe baza de
poliester, dar informatia asta e interesanta numai daca sintem in stare sa
simtim sub mingiierea miinii in aer materialul acela destul de aspru si nefiresc
de alunecos, care a invelit si dezvelit (in functie de ridicarile sau
prabusirile pe canapeaua de imitatie de piele rosie) genunchii atitor tinere
domnisoare in anii ’70. Diolenul e folositor numai daca avem in minte rochia
mini ideala, cea care era pentru feministe ba simbolul eliberarii, ba cel al
exploatarii sexuale de catre barbati.
Nylon si poliester, asta e madlena rochiilor de-atunci.. ah, petrecerile la
gratar cu vecinii, aniversarile copiilor, balul de final de liceu, mersul la
plaja, dansul-zbintuiala de la miezul noptii. Acum e normal sa prefer bumbacul,
inul si cinepa (o fi de la incalzirea globala), dar, daca m-as fi nascut fix cu
25 de ani inainte, as fi purtat numai diolen, pentru ca suna ca un medicament
impotriva durerilor de cap si sint convinsa ca mi-ar fi facut mult bine.