Nu stiu si nu intereseaza daca „autorii” in culpa au preluat corectiile in vreo editie noua. Exemplul acestora de „cum nu se face”, comercializat de-o firma de la care nu te-ai fi asteptat la asemenea rateu, n-a descurajat pe altii sa faca lucruri serioase.
Ioan Big a muncit mai bine de 3 ani la Povestea Rolling Stones. Emil Raducanu a trudit vreo 10 culegind material pentru Virstele rockului. Mimo Obradov a spart vreo 7-8 pentru Istorii & Story Rock. Radu Lupascu aduna mereu chitaristi Pe urmele lui Hendrix. Iar Sorin Dorneanu, Stefan Neagu si FSU string de-o viata pagini uitate pentru istoria monumentala a rockului adevarat…
Costin Grigoras este un poet cu trei plachete la activ, despre care nu s-a scris prea mult. Discretia naturala, conjugata cu o anumita stare de fronda in discutiile de club, plus privirea critica i-au atras faima de original, de tifnos, de tip cu opinii contrare majoritatii. Omul are figura bonoma, merge lent si calca fara atentie la pavaj, poarta ochelari si parul (incaruntit, dar intreg) pieptanat precis. Cred ca atirna 100 de kilograme, ceea ce-l face impunator si greoi. Creierul ii fierbe continuu si, pe linga poeme, produce texte rockeristice, toate cu idei. Nu exista formatie cit de cit ascultabila fata de care Costin Grigoras sa nu aiba vreo idee. Una impotriva restului convivilor de la mesele inghesuite din Blues Cafe, unde se aduna… Dar cine se aduna acolo vom povesti altadata.
Grigoras a tiparit, in urma cu patru ani, la Editura Editrex, un tom masiv, de 624 de pagini, format 35 x 17, pe doua coloane, corp de litera 8. Titlul e provocator: Fata vazuta si nevazuta a muzicii. Subtitlul defineste aria selectata: Stardoom-ul rock blues heavy-metal prog new-wave fusion grunge pop psychedelic new-age country punk soul folk glam industrial jazz electronic funk rap hard-rock dance si, desigur, world music! Ca sa cuprinda toate aceste subdomenii, lui Grigoras i-au fost alaturi destui prieteni, fata de care isi exprima gratitudinea. Volumul impresioneaza, in primul rind prin amploare, apoi prin originalitatea asertiunilor despre toate aceste curente si numele ilustrative. Poetul-rocker adopta ca deviza o remarca a lui Boris Vian, care spunea ca masele dau totdeauna gres, iar indivizii au intotdeauna dreptate. Umorul nu lipseste fiselor puse in ordine alfabetica. Bine ar fi fost sa fie chiar mai mult umor, pentru ca excesul de originalitate intr-o lucrare de tip dictionar nu este chiar laudabil.
Or, in acest volum cu pretentii exhaustive, Costin Grigoras exceleaza prin formulari abrazive despre tot ce-a fost si este insemnat in miscarea pop-rock. Unele formule plac, altele sint perfect inutile sau iritante. Dreptul autorului-ascultator sa opineze nu-l contesta nimeni. Ca sa aiba si credibilitate, conditia minima e sa nu comita greseli de informatie. (Nu mai spun ca greselile de corectura sint cu desavirsire interzise, acuratetea datelor fiind conditia numarul unu a dictionarelor. De aceea a si esuat cel pomenit la inceputul articolului.) Lui Grigoras ii scapa destule greseli. Departe de a scadea valoarea cartii, ele se inscriu parca intr-un program poetic. Pentru ca aceasta lucrare (ce nu e totusi dictionar!) mizeaza pe asumarea unei opinii originale, nu exacte. Iar argumentele sint utilizate dupa posibilitati.
Asta garanteaza delicii de lectura postmoderna!