Ca trupă, om la lună a apărut în octombrie 2019, când Doru Pușcașu (voce, chitară, pian), Dragoș Strat (chitară), Cătălin Constantin (bas) și Adrian Maraloiu (tobe) au urcat pentru prima dată împreună pe scenă, la Sibiu. Însă numele formației vine de la un cântec pe care Doru Pușcașu îl compusese înainte de a-și da seama că ideile sale muzicale pot fi puse mult mai bine în aplicare într-o formulă extinsă, în locul prestațiilor solo, rough acoustic poetry, cu care s-a făcut remarcat din mai 2018.
Single-ul Liniștea i-a propulsat în playlistul Radio Guerrilla, iar primul album, EP-ul Dans (2020), a fost înregistrat în timpul pandemiei în mansarda casei în care locuiește Doru Pușcașu. Al doilea album, În caz de om la lună, strigați „om la lună stânga/dreapta“, după caz, a venit un an mai târziu (iulie 2021), pe baza materialelor compuse în perioada 2014-2019, și i-a transformat în cea mai căutată trupă de rock alternativ din România. Un al treilea material, Echilibru, a apărut după nici un an (iunie 2022), iar următorul pas a venit oarecum natural, când în februarie 2023 au lansat un pachet cu toate materialele pe vinil.
Tot în 2023, pe 16 iunie, om la lună a concertat în formulă electro-acustică, cu Flaminia Nastai la violoncel, la Sala Amfiteatru, cea de pe acoperișul Teatrului Național București. Concertul este înregistrat audio-video și conține ceea ce trupa consideră că ar fi cele mai apreciate cântece de până atunci, reorchestrate. Pe 24 februarie 2024, cu ocazia unui concert la Palatul Bragadiru, este lansat dublul CD, respectiv vinilul intitulat Fazele Lunii, care se vrea un fel de best of.
Prima parte începe cu Labirint, iar versiunea reorchestrată sună bine, mai ales că folosirea unui drum machine imprimă ritmul de care are nevoie piesa, iar violoncelul îi adaugă sonorități care complementează celelalte instrumente și-i oferă un plus de lirism. Nu același lucru se poate spune și despre O sperietură, unde violoncelul e dominant, drum machine-ul e tot acolo, dar ritmul mai lent creează dificultăți în special vocii lui Doru Pușcașu, căruia se simte că îi e greu să susțină refrenul, iar senzația de iminență, parte din farmecul versiunii originale, se diluează.
Spre înălțime nu se remarcă cu nimic nici în varianta live, nici pe album. Alături de Pace, unde înțeleg că există o valoare sentimentală, fiind prima piesă compusă împreună de membrii formației, și de Scrie-mă bine, cântecul care-mi place cel mai puțin din toată discografia trupei, acestea sunt 3 piese care, în opinia mea, ar fi putut lăsa locul pe un „Best of“ pentru Aripi de liliac, Distanță de siguranță și Rătăcit. Ultimul mi s-a părut, la prima audiție, cel mai bun cântec de pe albumul Echilibru.
M-am temut că Dans, un cântec minunat în versiunea originală, își va pierde din senzualitate și intensitate în variantă acustică, dar aici trupa a găsit o soluție care funcționează și oferă o alternativă mai blândă, mai melancolică. „Nu ne-a ieșit cum ne-am gândit, nici de data asta“, unul din versurile de pe După război, nu reflectă adevărul. Fără să exceleze, varianta live sună interesant. Se remarcă un plus de creativitate la versiunea reorchestrată pentru Echilibru.
Dacă este un cântec pentru care se potrivește mănușă acest format, vorbim fără îndoială despre Postumul stâng. Caracterul elegiac e accentuat de gravitatea violoncelului, vocea sună minunat. Împreună cu Postumul drept, alcătuiesc probabil cea mai bună parte a concertului de la TNB. Primul disc se încheie bine cu Zid, iarăși un cântec avantajat de noul aranjament, cu un plus pentru chitara lui Dragoș Strat.
Valurile deschide perfect partea a doua, cu o variantă popularizată și de înregistrarea difuzată cu o lună înainte de lansarea albumului. Pe refrenul de la Supranatural parcă sunt aglomerate prea multe sonorități, iar vocea sună puțin ciudat. Spre deosebire de O sperietură, ritmul adoptat pe La capăt de linie îi asigură succesul, unul dintre cântecele reușite în această variantă live. Vocile din public se aud pe Luna ta, așa cum se întâmplă la fiecare concert al formației. Cute și Ce surpriză să te-ntâlnesc, cele mai electro cântece din portofoliul trupei, ambele de pe al doilea album, dau consistență și materialului reorchestrat. Cute e într-o variantă sensibil mai scurtă decât cea originală, dar cât a fost tăiat de acolo a fost adăugat la Ce surpriză…, cu rezultate mai mult decât onorabile în ambele cazuri.
Am fost curios cum au transpus creșterea intensității până la explozia din finalul piesei Liniștea. Violoncelul aplatizează curba emoțiilor, dar vocea lui Doru reușește să transmită trăirea de pe, probabil, cea mai bună piesă a trupei de până acum. Marele gutui vine la timp cu un ritm alert care te face să vrei să te miști de pe scaun (nu știu cum au rezistat cei din public la concert, noroc că au fost încurajați să contribuie vocal spre finalul piesei!). Timp pentru noi, cântecul care încheie toate concertele formației, o promisiune și un îndemn, dă bine și în varianta de la TNB.
Fazele Lunii e un material care încheie potrivit un ciclu incredibil pentru om la lună, o trupă care a arătat că pasiunea, munca și talentul, gestionate și ghidate de Cristian Busuioc, un manager care s-a dedicat trup și suflet conceptului, pot transforma visul romanticului Doru Pușcașu în realitatea unei formații ale căror versuri se află astăzi pe buzele a mii de tineri care vibrează odată cu ea.