Încă nu s-au stins toate rumorile despre rochiile din acest an de la celebra gală a filmului din Los Angeles. Nici comentariile despre marele câștigător. Cu șapte trofee din treisprezece nominalizări, Oppenheimer a dominat lista premiilor. Între ele, cel mai bun film al anului, cel mai bun regizor, dar și cea mai bună coloană sonoră compusă de Ludwig Göransson.
Cillian Murphy în Oppenheimer
Oscarurile muzicale, cele pentru coloană sonoră originală, sunt aparent o categorie mai puțin importantă în economia premiilor care recompensează industria filmului american. Deși pare o cenușăreasă, la fel ca detaliile „tehnice“ care apar la coada genericului, muzica are un rost aparte în cantitatea de aplauze și cronicile cu care este primit un film. Și, bineînțeles, când vine vorba de încasări, pentru care emoția e întotdeauna proporțională cu cifrele.
Dar la galele Oscar presa vorbește întotdeauna mai mult despre „cel mai bun cântec original“, o categorie mult mai glam, prin prezența coloratelor vedete pop. Anul acesta a fost despre live-ul What Was I Made For?, din filmul Barbie, interpretat de Billie Eilish în seara ceremoniei de la Teatrul Dolby.
Dar și Ludwig Göransson, compozitorul care a scris muzica originală pentru Oppenheimer, filmul lui Christopher Nolan, și-a avut momentul de glorie, o parte din discursul său devenind imediat viral pe rețele de socializare: „Mulțumesc părinților mei că mi-au dat chitare și tobe în loc de jocuri video“, a spus muzicianul suedez în vârstă de 39 de ani.
Cine e Ludwig
Născut pe 1 septembrie 1984 la Linköping, un orășel din sudul Suediei, compozitorul care le-a mulțumit părinților în discursul său de la acordarea Oscarului, pentru că i-au dat instrumente muzicale în loc de jocuri video, a primit o chitară de la tatăl său la vârsta de 6 ani. Ceva mai devreme primise și numele Ludwig, pentru că părinții săi iubeau muzica lui Beethoven.
La 9 ani a auzit pentru prima dată Metallica, așa cum a auzit, se pare, și întreaga Suedie, pentru că tatăl său a fost asaltat de elevi care îl rugau să îi învețe cum să cânte piesele formației de heavy metal din Los Angeles. Tatăl lui Göransson, profesor de chitară clasică, s-a opus, spunând că nu vrea să cânte niciodată așa ceva, dar într-o zi fiul l-a găsit în studioul din subsolul casei, repetând soloul din Enter Sandman. A fost declicul care l-a trimis pe Ludwig Göransson către rock și mai ales jazz. Până să intre la liceul de muzică, putea să cânte practic orice solo de chitară, în orice gen. Admis la Stockholm Royal College of Music, și-a dorit să învețe să cânte și la alte instrumente muzicale, ajungând mai apoi să studieze în cadrul școlii postuniversitare de la University of Southern California. Acolo s-a împrietenit cu o persoană importantă pentru destinul său în cinematografie, regizorul Ryan Coogler.
Ludwig Göransson Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră 2024 ©John Shearer
Carieră + Premii
A scris primul său soundtrack pentru Coogler în 2013, la Fruitvale Station, iar doi ani mai târziu a urmat Creed, un boom de piață care l-a adus în atenția lumii muzicale internaționale și i-a deschis aproape toate ușile. Dar nu peste noapte. Devenit producător și scenarist influent la Hollywood,
Coogler a dat din nou lovitura cu franciza Marvel în două superproducții woke fantasy la care Ludwig Göransson a muncit enorm și a reușit să scrie o uimitoare coloană sonoră a bătăliilor între supereroi, cu instrumente tradiționale africane.
Dacă pentru mine Black Panther și Wakanda Forever au fost două filme ridicole – m-am întrebat după fiecare dintre ele dacă Marvel nu a mers totuși prea departe –, pentru suedez au însemnat consacrarea definitivă, cu Oscarul din 2019 pentru flajoletele în picaj ale viorilor mixate cu tobele djembe & jalikunda, singurul lucru pentru care a meritat să-mi pierd timpul cu această panteră prea politic corectă.
Cu o energie fantastică, Ludwig Göransson a lucrat în paralel și pentru VIP-uri ale industriei pop&rock precum Childish Gambino sau Chance the Rapper, a creat tema muzicală la The Mandalorian, una unanim apreciată de fanii Star Wars, și a reînviat prin muzica sa franciza Rocky. Și nu numai: a exploatat și sunetul de boy band pentru muzica la Turning Red de la Disney/ Pixar, un excelent film pentru copii. După 11 martie 2024, la 39 de ani, are două premii Oscar și mai toate trofeele industriei cinematografice americane: Critics Choice Awards, Emmy, Bafta, Golden Globe și premiul Society of Composers and Lyricists.
Ludwig Göransson, Christopher Nolan și Cillian Murphy ©Alex J. Berliner ABIMAGES
„Niciodată după, niciodată sos“, Christopher Nolan
Când Hans Zimmer, favoritul lui Christopher Nolan, a declinat invitația de a scrie soundtrack-ul la Tenet, prea prins cu muzica pentru Dune, regizat de Denis Villeneuve, Göransson s-a întâlnit în 2018 pentru prima dată cu britanicul care a scris, regizat și produs Interstellar. După ce a citit scenariul, compozitorul a fost cucerit de provocarea temei inversării temporale. Iar Nolan avea deja o idee foarte clară: să facă chitara electrică să sune diferit. Exact la fel au stat lucrurile trei ani mai târziu, când regizorul și compozitorul s-au întâlnit pentru Oppenheimer, cu patru luni înainte de începerea producției, pentru a asculta câteva demo-uri și schimba idei.
Christopher Nolan, un obsedat de muzica filmelor sale, cam cum era J. Robert Oppenheimer cu mecanica cuantică, știa clar, ca de obicei, că îi trebuie o vioară. „Am considerat întotdeauna că muzica trebuie să fie integrată de dinainte în ADN-ul filmului, niciodată după, niciodată ca un sos pe o bucată de carne“, spune Nolan. Iar Ludwig Göransson a apelat la soția sa, violonista Serena McKinney, pentru acest sunet cu rezultate emoționale și contradictorii.
Partitura. Cum se aude Oppenheimer
Muzica lui Göransson e la fel de contradictorie și de complexă ca protagonistul filmului. Înregistrată în doar cinci zile, oscilează între povestea de dragoste hipnotică, dar mohorâtă, dintre Oppenheimer (Cillian Murphy) și Kitty (Emily Blunt), un imn care pare plin de speranță, cu mult sintetizator, aproape eroic atunci când omul de știință preia controlul Proiectului Manhattan. Scena cu pălăria și pipa, în care fizicianul pare un șerif à la Clint Eastwood, duce la tensiunea frenetică și plină de nervi a testului bombei atomice Trinity. Povestea lui Oppenheimer e la persoana întâi, publicul simte ceea ce simte el, melancolia și singurătatea personajului principal fiind ideală pentru timbrul unei viori solo – cel mai nevrotic dintre instrumente. Ludwig și Serena au lucrat ore întregi pentru a găsi starea necesară temei simple, în doar șase note, a lui Oppenheimer.
„Felul în care Serena a interpretat această temă este un mod foarte fragil, intim și vulnerabil. Îi reprezintă cu adevărat esența“, spunea Göransson într-un interviu pentru „Rolling Stone“. „Ești în mintea lui Oppenheimer. Trebuie să simți ce simte el. Să nu-l judeci. Trebuie să fii în interiorul lui, să vezi prin ochii lui.“ Chiar dacă e vorba de soție, nu exagerează cu nimic. Iar Nolan a știut ce poate să îi ceară compozitorului. Totul.
El a avut muzica pe care Göransson o scrisese și înregistrase înainte de turnajul filmului. Împreună cu editorul de montaj ascultau întotdeauna pe platou, introducând-o pe măsură ce montajul înainta. Astfel, muzica a fost mereu parte fundamentală a narațiunii, nu decor, nu vitrină. „Muzica este esențială pentru narațiune“, crede Christopher Nolan. Și crede bine. Iar dacă tăcerea este una dintre cele mai puternice tehnici compoziționale folosite de-a lungul celor trei ore de film, alegerile de instrumentație de pe coloana sonoră sunt la fel de importante și fundamentale pentru intriga din Oppenheimer. Tăcere și vioară, două voci prin care Göransson a căutat să redea tensiunea și, în cele din urmă, umanitatea din centrul narațiunii.
Ludwig Göransson cu soția, violonista Serena McKinney ©John Shearer
Can You Hear the Music
Nu doar discursurile sau cântecele pop din filme ca Barbie pot deveni virale. Încredințată viorii, Can You Hear the Music, tema principală cu 21 de schimbări de tempo din scena în care fizicianul Niels Bohr (Kenneth Branagh) îl întreabă pe Oppenheimer (Cillian Murphy) dacă poate „auzi muzica“ a avut un incredibil număr de 170.3K de aprecieri în doar trei zile de la publicarea pe platforma TikTok, cu un total de 2,1 miliarde de comentarii și peste 60 de milioane de redistribuiri pe platformele social media. Un adevărat hit scris pentru regina instrumentelor la cererea regizorului Christopher Nolan și interpretat tot de Serena, soția lui Göransson, care începe cu o gamă hexatonică de șase note, un exercițiu, o ecuație matematică cu tempouri. „Intenția mea a fost să obțin această senzație de energie“, spune Göransson, „ca și cum atomii s-ar roti din ce în ce mai repede și mai repede“.
Ludwig Göransson ©Magda-Wosinska
Galerie foto