Pe 27 noiembrie 2023 debuta sezonul alegerilor de rectori în universitățile românești. Prima care a deschis calea a fost Anca Dana Buzoianu, realeasă ca rector al Universității de Medicină și Farmacie din Cluj. Tonul re-alegerii vechilor rectori a rămas, în următoarele luni, aproape neschimbat. Alegerile din acest sezon au dus la o perpetuare a vechilor conduceri în majoritatea covârșitoare a universităților din România. Rectorii vechi mizează pe continuitate, dar acest lucru poate periclita inovația în cercetare. Din cele 45 de universități de stat civile, doar în șase au fost aleși rectori noi. Au existat chiar și cazuri în care rectorii au fost aleși pentru al patrulea mandat consecutiv.
Sunt exploatate portițe legislative
Această stare de fapt a fost posibilă din cauza modificărilor succesive aduse Legii educației. Dacă în 2011 exista o limitare clară a numărului de mandate la maximum două, indiferent de întreruperi, această prevedere a dispărut în 2014, printr-o ordonanță de urgență dată de Guvernul Ponta. S-a introdus noțiunea de „mandate complete“, care a permis rectorilor să ocupe și un al treilea mandat dacă unul dintre cele anterioare a fost întrerupt, de exemplu pentru ocuparea funcției de ministru. Deja, în 2020, au existat rectori care s-au folosit de această prevedere legislativă pentru a obține un al treilea mandat.
În forma sa inițială, Legea învățământului superior, emisă în 2023, a pornit cu intenția de a permite un număr nelimitat de mandate.
La presiunea mediului academic, au fost incluse limitări și s-a eliminat portița legislativă a mandatelor incomplete, dar PSD a acceptat doar limitarea la două mandate, insistând să nu se ia în considerare mandatele în curs și cele incomplete.
Această situație a atras critici și din partea Parlamentului European. Un raport despre libertatea academică publicat în luna februarie trage semnale de alarmă privind mandatele rectorilor, arătând cu degetul către prevederile din noua lege, precum și faptul că acum rectorii pot continua să ocupe funcția pentru încă cinci ani după vârsta de pensionare, pe baza unei evaluări anuale. De altfel, autorii acestui raport atrăseseră atenția cu un an în urmă, încă de pe vremea negocierilor legislative, că România va ajunge în situația în care rectorii vor folosi pârghii de consolidare a puterii.
Un sfert de veac rector
Cu toate acestea, nimeni nu poate nega că se organizează alegeri democratice în universități. Cu mici excepții care au stârnit contestații la Ministerul Educației, procedurile sunt respectate. Votul se organizează. Comunitatea alege. Pe hârtie, alegerile sunt la fel de legitime ca cele din Rusia, de altfel.
Dar cifrele spun altă poveste. Din 35 de rectori care au ales să candideze pentru un nou mandat, doar trei au pierdut această bătălie. Zece dintre rectori au fost aleși pentru un al patrulea mandat și ar putea rămâne, teoretic, la conducerea universității lor pentru încă unul. Adică 22 de ani în total, aproape un sfert de veac.
Rectorii aflați la mai multe mandate justifică necesitatea continuității prin importanța aplicării unei strategii coerente de dezvoltare a universității, mai ales în contextul în care educația românească a fost marcată de instabilitate și schimbări continue.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, a fost unul dintre puținii conducători de universități românești care au luat poziție publică împotriva acestui trend. El a explicat în mai multe rânduri mecanismul prin care foștii rectori pot păstra aparența democrației, acaparând totuși puterea în cele mai multe cazuri. Rectorii în funcție pot folosi poziția de ordonator de credite pentru a favoriza proiectele și persoanele loiale, pot mări strategic salariile angajaților pentru a-i influența electoral și pot recruta în universitate oameni care le sunt fideli. Pe măsură ce acumulează notorietate și influență de-a lungul mandatelor prelungite, rectorii ajung să descurajeze apariția candidaților alternativi și să obțină supunerea angajaților, care devin conformiști de teama repercusiunilor. Totodată, prin conexiunile politice, rectorii pot face lobby pentru modificarea legislației în favoarea prelungirii mandatelor dincolo de orice limită rezonabilă. Universitatea din București și cea din Cluj, ambele, au ales să limiteze în propria cartă, un fel de constituție a universității, numărul de mandate la două.
Inovația și democrația sunt victime
Principalele victime ale acestei situații sunt inovația și democrația universitară. O conducere care se perpetuează timp îndelungat poate deveni rigidă, agățându-se de metode și strategii învechite. Diversitatea de gândire și perspectivele noi sunt esențiale pentru rezolvarea problemelor complexe și pentru adaptarea la evoluția rapidă a societății.
În plus, menținerea aceleiași echipe de conducere poate demotiva membrii instituției, stingând bucuria de a lucra, și în mod implicit productivitatea. Mai mult, atunci când alegerile într-o universitate se fac mai degrabă de formă, legitimitatea scrutinului este subminată, iar comunitatea universitară își pierde încrederea în capacitatea ei de a face o schimbare. Probabil că aceste alegeri de rector vor acutiza și lipsa de interes pentru alegerile generale. Dacă ei, universitarii, votează astfel, cum ne-am putea aștepta să se întâmple altfel la alegerile mai importante din acest an? SDC
Mădălina Cocea este comunicator de știință și lucrează alături de echipe de cercetători pentru a-i sprijini să își promoveze mai bine rezultatele științifice. Este angajată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ și trimite în fiecare săptămână un newsletter despre ce au mai descoperit cercetătorii români din Iași.