Au trecut și alegerile astea, cu bune și cu rele.
Bune au fost discuțiile libere între cadrele didactice, foarte dese și mai de fiecare dată în contradictoriu, pline de citate adânci și de sofisme admirabil construite.
Rău a fost că nu au existat dezbateri concomitente cu toți candidații, ca să avem, după ce îi audiam, teme suplimentare de comentat, altele decât principiile fundamentale ale politicii, esența vieții universitare și, în general, definiția adevărului.
Bine a fost că celor mai mulți dintre noi nu le-a fost frică, au vorbit liber și și-au spus punctul de vedere în fața potențialilor câștigători ai alegerilor, chiar dacă se găseau în dezacord.
Rău a fost că unora, dimpotrivă, le-a fost frică și s-au ferit până și de colegii lor să susțină pe unul sau pe altul.
Bine a fost că s-a vorbit despre valori și idei, acestea fiind menționate și în planurile manageriale ale unora dintre candidați.
Rău a fost că, până la urmă, foarte puțini au citit acele planuri manageriale.
Bine a fost că am dovedit prin vot faptul că o funcție nu face parte din natura omului, că nu există oameni predestinați să conducă și alții nu.
Rău a fost că am aflat cât de importantă este funcția pentru unii și cât poate ea să valoreze, în bani și influență.
Bine a fost că decizia comunității academice a fost auzită și s-a transformat în rezultat al votului.
Rău a fost că era cât pe ce să nu se întâmple așa.
Cred că o carieră universitară nu aduce bani sau putere. Sunt, pentru aceste scopuri, soluții mai la îndemână. O carieră universitară aduce în primul rând, pentru cel care o alege, posibilitatea de a fi liber și de a trăi aventura cunoașterii pe cont propriu: de a citi și de a gândi, pentru a scrie și a vorbi despre cele citite și gândite. Funcția, cea care este pusă la bătaie în procesul unor alegeri precum cele de rector dintr-o universitate, mi se pare a fi o teribilă opreliște în calea acestei posibilități. Asta pentru că funcția este adesea echivalată cu puterea, iar exercitarea ei cu călăuzirea mulțimilor de neștiutori către adevărul unic și tainic aflat în posesia celui care o ocupă. Or, prin aceste alegeri care au avut loc, tocmai această echivalare a fost pusă în discuție.
Sper, cum a făcut-o și domnul profesor Eugen Munteanu într-un text din „Ziarul de Iași“, în mai bine. Am toate motivele să o fac.
Ioan Alexandru Tofan este profesor universitar doctor la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași.