Se găsește în fiecare an electoral în care (pare că) toate astrele se aliniază în favoarea unui partid, de obicei PSD, sau a unei alianței (unde, de obicei, tot PSD este vioara întâi) câte un duh care cutreieră patria și care, în cele din urmă, taie aripile păsării gigantice.
AUR și Șoșoacă încă par astăzi pe caii mari ai opoziției, în vreme ce ADU (Dreapta Unită formată din USR, PMP și PNL) nu-și găsește prea clar ritmul. E o poză de moment, relevantă până la un punct. Pentru că, pe măsură ce ne apropiem de alegeri, în special cele prezidențiale și cele parlamentare, atmosfera începe să se schimbe radical.
Au românii multe defecte ca nație, dar, de la Adrian Năstase încoace, au penalizat de fiecare dată, cu precizie matematică, aroganța și nesimțirea. Or, cam asta afișează coaliția PSD-PNL de când și-au făcut ele împărțeala pe funcții pe 10 ani înainte de-acum încolo. Așa cum este democrația noastră, încă necoaptă, tot timpul a avut suficient de mulți anticorpi ca să nu permită acumularea puterii într-o singură parte. Mai ales dacă partea aceea afișează un dispreț teribil față de ceea ce s-ar putea întâmpla la urne.
Patru rânduri de alegeri într-un an, așa comasate, cum or fi ele, și cu campanie pentru prezidențiale în luna august, vin totuși în urma unor evenimente majore, care au acumulat tensiuni mari în societate. De la efectele pandemiei la inflația galopantă, ținută sus în mod artificial de un guvern care nu știe de unde să mai împrumute bani și să pună biruri ca să colecteze taxe.
Întotdeauna crizele economice, inclusiv puseurile inflaționiste, au un damf specific guvernamental românesc. Când situația dă semne de normalizare mai pe la toată lumea, la noi parcă abia încep problemele. Cauza este întotdeauna o combinație fatală de măsuri anapoda cu incompetență. Și, în cazul inflației din prezent, lăcomie bugetară. Inflația îi sărăcește pe oameni, dar priește visteriei guvernamentale. Cu prețuri care cresc de la o zi la alta, statul colectează mai mult TVA, mai multe taxe și impozite. Salariile nu au cum, efectiv, să țină pasul cu cifrele încă uriașe ale inflației din România.
Acesta este contextul în care, din lipsă de orice idee cum să abordeze alegerile din acest an, PSD și PNL și-au dat mâna peste țară, trecând peste orice ideologie, doar ca să-și salveze pielea.
Momentan, extremiștii par că joacă de partea arcului guvernamental, care abia așteaptă să se folosească de ei ca de o sperietoare zdravănă pentru o parte a populației. „Votați-ne pe noi, suntem hoți și incompetenți, dar măcar nu suntem extremiști și nu vă ducem spre Rusia“ – cam așa ar suna, grosso modo, argumentația puterii comasate.
De altfel, toate tunurile continuă să fie puse în social media (prin brigăzi bine antrenate de trolli) și la televiziunile plătite cu bani grei din fondurile publice (adică subvențiile primite de PSD și PNL, milioane de euro!) pe USR și pe Alianța Dreapta Unită. Iar asta ne arată că adevăratul pericol îl văd aici domnii Nicu și Marcel, alături de tot sistemul care susține coaliția, să nu care cumva să scoată useriștii, cu pemepiștii și ex-liberalii lui Orban capul prin lume prea tare și să obțină un procent surprinzător. De AUR, la modul real, dar nici de partidul-Frankenstein al coanei Șoșoacă n-au a se teme, pentru că, după alegerile parlamentare, o să le ia mai toți parlamentarii și o să-i transfere la „democrație“. Cu ochii la sondaje, o parte din politicienii care nu mai încap pe listele PSD, bunăoară, sunt trimiși la AUR, motivând că nu se mai „regăsesc“, pentru ca apoi, după ce sar încă o tură pârleazul Casei Poporului, să se reîntoarcă la matcă.
Anul electoral va fi, cu siguranță, mult mai spectaculos decât tabloul plictisitor pe care ni-l înfățișează azi, prin propaganda lor, pesediștii și peneliștii. Va fi și show, vor fi și chiuituri, lacrimi de bucurie, dar și de tristețe. Și e bine că e așa, pentru că asta-i democrația. Când e totul previzibil și se fac alegeri de formă, cam cum și-ar dori și PSD și PNL de azi, ca să fie lăsate în pace „să se antreneze pentru Liga Campionilor“, se cheamă stat iliberal în cel mai bun caz, dacă nu dictatură de-a dreptul.