Clatind temeinic obsesiile referitoare la cel de-al doilea razboi mondial (din perspectiva unei japoneze bintuite de cosmaruri in Amintirea palida a muntilor), la cristalizarile sociale de dupa caderea Cortinei de Fier (in Nemingiiatii) si la tristetile si rigorile impuse de lumea civilizata (in Ramasitele zilei), Kazuo Ishiguro ajunge in cele din urma – tentat de ideea evolutiei partial impartasitelor tehnici de inginerie genetica – sa abordeze un subiect „futurist”. Cel mai recent roman al sau – aparut in Anglia in 2005 – reuseste sa entuziasmeze critica si este trecut pe lista celor mai bune carti ale anului in „The
New York Times” si „Publishers Weekly”. E din nou nominalizat pentru Booker Prize si primeste, in plus, o nominalizare si pentru National Book Critic Circle Award. Sa fie doar obisnuinta, asteptare cu sufletul la gura (cinci ani de la ultimul roman) sau ne aflam, realmente, in fata unei carti „extraordinar de inteligente”, cum scrie, de exemplu, „The Guardian”?
Tu, eu si o clona
Cite putin din fiecare, as spune: in comparatie cu celelalte romane ale japonezului, acest ultim Sa nu ma parasesti (traducere din limba engleza de Vali Florescu, Editura Polirom, 2006) nu raspindeste aceeasi vigoare a stilului. Apoi, impactul pe care il are aparitia volumului unui autor deja consacrat risca sa fie direct proportional cu emotia asteptarii mai degraba decit cu valoarea intrinseca a acestuia, daca nu tine chiar de „o moda”. In fine, paradoxal, lumea SF pe care o imagineaza Ishiguro in romanul sau are puterea de a reaminti perspective si conditii triste – in fapt, profund umane –, dar incarcarea epuizanta a povestii cu contexte si reveniri prea dese ii reteaza, pe parcurs, aripile.
Asadar, „minunata lume noua” se afla, initial, dupa portile de la Hailsham, un loc unde diferiti indivizi clonati sint educati si mentinuti la parametri precisi de sanatate fizica pentru a deveni, ulterior, donatori de organe. Tinerii isi locuiesc spatiul fara prea multa constientizare, urmind cursul (ne)firesc impus de ingrijitori: lectii de arta, mult sport, mese imbelsugate, informatii servite cu lingurita. Ajunse la adolescenta, clonele leaga prietenii, isca iubiri, scormonesc dupa elemente ce le-ar putea explica rostul existentei. Triunghiul Kathy-Ruth-Tommy serveste povestea, fiindu-i in acelasi timp latura umana (tinerii se descopera unii pe altii, isi exteriorizeaza sentimentele, isi explica teama sau furia prin lungi discutii nocturne terapeutice) si parte anormala (desi traiesc firesc „pe dinauntru”, expusi lumii adevarate se simt extraterestri, nu gasesc resursele pentru a pricepe ce li se intimpla, vorbesc ori se comporta ca in reclamele sau serialele vazute la televizor). Ulterior, parasirea Hailshamului si viata de la „Casute” – loc intermediar – marcheaza etapa de maturitate a personajelor, ultimul ragaz cind sint intregi unele cu altele inainte de a se pregati pentru donatii.
Cum ai sa mori
La „iesire”, exista – ironic – posibilitatea de a deveni ingrijitor, de a-ti ajuta propriii prieteni, dar si de a-i vedea cum mor. Kathy – o astfel de ingrijitoare si personajul povestitor – revine obsesiv, odata ajunsa la maturitate, la Hailsham, spatiu al nostalgiilor, intre ale carui garduri le-a fost data si apoi interzisa viata. Dar aceasta nostalgie nu se opreste doar la dialoguri si amintiri. Se insinueaza in atmosfera generala, sugerind dezorientarea si tristetea provocate de imaginea interiorizata a unui trai pe care n-ai apucat niciodata sa il construiesti.
Etapele de rememorare sint insa uneori exagerat de lungi si de alambicate ca sa iti priasca (de la un anumit punct devin chiar redundante), facindu-te sa astepti exasperat un final pe care, de altfel, il cam intuiesti. Dintre cei trei prieteni, Ruth (fosta iubita a lui Tommy) va muri prima, la a treia donatie, iar Tommy (acum iubitul lui Kathy), la a patra, refuzind ca aceasta sa-i mai fie ingrijitoare. Kathy, deducem, va ajunge si ea, in cele din urma, in postura de donator.
Un subiect cu implicatii interesante, dar care nu iti lasa senzatia unui gust plin, diluindu-se in prea multa intimplare de-a lungul celor trei sute si ceva de pagini. In cele din urma, cu acest te nasti ca sa mori si nici macar n-o sa ti se intimple mare lucru inainte de asta, Kazuo Ishiguro ne transmite sa ne resemnam.
Kazuo Ishiguro s-a nascut in 1954 la Nagasaki. Isi urmeaza studiile la University of Kent si University of East Anglia. Debuteaza in 1982 cu romanul Amintirea palida a muntilor. Intre 1986 si 1995 publica volumele Un artist al lumii trecatoare (1986), Ramasitele zilei (1989) si Nemingiiatii (1995). Este detinatorul unui Booker Prize, pentru romanul Ramasitele zilei, al distinctiei de Officer of the British Empire for Services to Literature si al ordinului Chevalier des Arts et des Lettres din partea statului francez.