Cel mai simplu cod binar, nu-i așa? Nu-i așa. Sistemul de numerație e o zonă cu care chiar nu am contact. Însă am cu altele, cum ar fi istoria. Iar acest 0000001 este un cod istoric, care se leagă de ziua de 27 mai 1980, atunci când cea mai mare parte dintre noi nici nu fuseserăm lăsați de izbeliște în brațele vieții.
Erau vremurile unui Petrov, ale unui Mircea/ Felix, ale unui Manole sau ale unui Horia și ale atâtor alții care își dovedeau talentele scriitoricești față de Securitate. Și care apoi s-au înstăpânit peste noi, mulți fiind și astăzi în funcții publice importante.
Timpul a trecut altfel peste ei, a avut răbdare cu ei și încă mai are față de mulți. Ba chiar unii au ajuns să conducă România – sau măcar au încercat. Dincolo de Traian Băsescu, de Dan Voiculescu, de Mugur Isărescu, printre informatori se numără oameni care au activat în presă (Sorin Roșca Stănescu e poate cel mai cunoscut exemplu), intelectuali (Constantin Bălăceanu-Stolnici, Alexandru Paleologu, Eugen Uricaru, Andrei Marga), prelați renumiți (patriarhul Iustin Moisescu, spre exemplu, alături de care trebuie pus și episcopul Nicolae Corneanu). Dacă te apuci să vezi lista colaboratorilor începi să te sperii.
Angajamente de viitor
Și toți lucrau, dacă voiau sau nu (pentru că da, dintre informatorii Securității unii au fost siliți să își asume această postură), pentru un singur om, în favoarea și în sprijinul său. Cel care și-a găsit sfârșitul prin glonț, pe un 25 decembrie: Nicolae Ceaușescu. Cel care la rândul său, în decembrie 1952, de altfel, semnase și el un angajament în care spunea „Ca cetățean conștient (sic!) al R.P.R. îmi iau angajamentu (sic!) ca să servesc (sic!) R.P.R. și P.M.R. aducând la cunoștință serviciul de contra informație (sic!) informații despre fapte și stări de fapte (sic!) care ar pune în pericol Securitate R.P.R. Îmi iau angajamentul că nu voi divulga nimic din misiunea de onoare încredințată și care repezintă (sic!) un secret militar de cea mai mare răspundere. În caz de li (sic!) voi divulga ar (sic!) să tiu (sic!) pedepsit de legelie (sic!) R.P.R.“. Asta semnează pe 5 decembrie Nicolaie (sic!) Ceaușescu.
Nu am folosit atât de mult sic în toată viața mea.
Dar de la postura de turnător, cum știm, ajunge tot mai sus, mai sus decât ar fi trebuit. Astfel că după ce devine președinte al RSR are grijă ca toți ceilalți să fie turnați la rândul lor, că așa e frumos, dar din dar se face har. Și a avut harul de a-și tot îndepărta potențialii adversari – până când a avut prea puțină mana la magie și nu i-a mai ieșit. I-a intrat atunci. Glonțul. Gaura aia mică prin care s-a prelins ce îi trecea drept suflet a fost mai mare decât tot sindicatul Ciocanul din care a făcut parte. Doar că a fost mult mai târzie. Sindicatul Ciocanul și secera glonțului au reușit să se întâlnească în 1989.
Titluri frumoase
Iar acum a venit momentul să facem recapitularea oficială. Zilele trecute Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a dat publicității cartea de evidență personală a membrului PCR sus-numit. O prezint ca să vedem de ce mare conducător am avut parte. 0000001 este numele ei de cod. Pentru că, chiar dacă existau și alte asemenea cărți de evidență personală, tot trebuia ca prima să fie a celui mai stimabil, iubibil și alte bibiluri, că doar cultul personalității nu se creează de unul singur.
Așa încât din documentul publicat de CNSAS aflăm că strălucitul conducător, dinast și dictator avea titluri frumoase: doctor în economie, doctor în științe politice, Doctor Honoris Causa al Universităților din București, Ecuador, San Marcos, Liban, Buenos Aires, Sur – Bahia Blanca, Nisa, Filipine, Yucatán, Teheran. Ba chiar, când a prins puțin timp liber, s-a uns cu onoarea supremă a acelei Românii, anume Erou al Republicii Socialiste România (în fapt, chiar așa apare consemnat: „Titlul de onoare suprem EROU al R.S.R“). Restul decorațiilor și ordinelor pe care și le-a acordat nici nu mai au importanță.
Vedem că foamea asta polifagică, demnă de zeița Limos, gata să înghită o lume întreagă de ar putea, pofta de zorzoane și de diplome, de patalamale și de țidule, de certificate și certificări nu a început în democrația originală de după ’89. Ci coloana ei vertebrală (ce glumă!) a venit de dinainte. Iar acum toți neaveniții care caută inundația birocratică a hârtiilor nu fac altceva decât să emuleze gesturile conducătorului iubit. Politicienii și chemarea doctoratului rămâne pentru mine un subiect de mirare, căci oamenii ăștia nu fac altceva decât să își descopere goliciunea. Nu contest că există printre ei și dintre cei care au muncit și au făcut cercetare, au lucrat corect – însă mi-e și teamă să-mi pun întrebare câți? Procentual cât ar reprezenta din marea de diplome din politică? Iar pohta asta, vedem, a venit de când și tovarășul, și tovarășa se înecau în foi cumpărate. Fanariotisme de doi lei! (De fapt, scuze la domnii fanarioți, că acolo mai găseai și oameni care erau bine pregătiți.)
Ocupație: deținut
Însă Nicu era îndemnos și în alte zone, nu prolifera doar în doctorate și ordine. Astfel că vedem că devine și general-locotenent, membru în Comitetul Central al Partidului Comunist din România, deputat în Marea Adunare Națională, președinte al Republicii Socialiste România, președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, președinte al Frontului Democrației și Unității Socialiste. Și, pe bune, toate pe bune!
Recunosc, mi se pare frumos că la rubrica de ocupații pe care le-a avut apare consemnat „deținut”. E și asta o formă de ocupație. Aș fi preferat să fi fost mai reținut în special, însă atât s-a putut. Dar mai mult mi-a plăcut în această carte de evidență personală publicată de CNSAS fila cu limbile cunoscute de vajnicul cârmaci. Dincolo de faptul că putea rămâne goală, apare notația „rusă-franceză“. Culmea este că am tendința să fiu de acord, dacă pornim de la prezumpția că este o singură limbă, nu două. Dar mai frumos de atât este faptul că nu apare limba română. Și asta este dovada că și printre cei care au întocmit acest 0000001 se mai găsea umor, chiar dacă involuntar, dar măcar sincer.
Dar el reprezintă dovada (era să zic vie, dar mai bine mă abțin) că poți ajunge de la uceníc la general polcovníc, de la cizmărie la președinție. Prețul doar noi l-am știut și încă îl știm. Însă dacă Ceaușescu a reușit aceste tribulații, și tu poți să o faci! Trebuie să îl transformăm în citat motivațional. Trebuie să vedem că se poate. Trebuie doar să te întrebi, când te lovești de o problemă: CAFC? „Ce ar face Ceaușescu?” Și așa vei ajunge să spui: Victorie, am înfrânt!
Copyright foto:
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS, via Facebook