Marturisesc, cele mai multe concerte le-am savurat in aer liber, in Piata Mare a Sibiului, pe stadioane sau la Sziget, astfel incit mi s-a parut putin ciudat cind am cumparat de pe Internet biletul pentru concertul Tricky: la Sala Palatului, cu loc pe scaun. Mi-a fost greu sa-mi imaginez cum va fi. Si-a fost de neimaginat.
In holul cladirii ce gazduia pe vremuri congresele de partid, erau tarabe cu ii, masti populare, tesaturi, impletituri, podoabe – un tirg popular pe care il strabateai spre sala de concert si care, dupa cum aveam sa vedem in curind, i-a impresionat si pe cei de la Tricky. Caci ea, Francesca, a venit imbracata intr-o ie alba cu broderie, iar el, Adrian Thaws, a aparut la bis cu o masca populara.
Berti Barbera si Suie Paparude, in public
Sala uriasa s-a umplut nu de la bun inceput, ci in timp ce cintau cei de la trupa romaneasca Bumbapa. Piesele lor, excelente, au fost bruiate astfel de cei care isi cautau locurile pe intuneric. In pauza dintre trupe ii puteai vedea printre spectatori pe Berti Barbera, pe cei de la Suie Paparude sau pe Andreea Raicu. Publicul, alcatuit din oameni de toate virstele, de la pusti de 12-13 ani, pina la venerabile doamne cu par alb, care nu aveau sa se sfiasca sa se clatine cu pasiune pe ritmurile lui Tricky.
Cei sase din trupa lui Tricky au cintat mai bine de doua ore, combinind vechi piese cu cele de pe ultimul album. Despre Knowle West Boy, lansat in aceasta vara, se spune ca deviaza de la atmosfera dark a celorlalte albume, solistul declarind chiar ca ar fi „albumul cel mai prietenos pentru urechi din cite am facut pina acum”. Urechile de la Sala Palatului erau deja prietene cu muzica noua, cu variatiuni funk, hip-hop, trip-hop, rock, blues.
Nu dupa mult timp, multi spectatori si-au parasit locurile si s-au inghesuit cu sutele mai aproape de scena sau pe culoare, unde se putea dansa. Libertatea de miscare a fost incredibila in prima parte a concertului, cind cu greu puteai zari vreun om de paza. Doar uneori, cite un nene cu burtica si imbracat in negru mai facea semne vreunui spectator sa se aseze.
Cu Tricky pe scena
Lucrurile s-au schimbat mult dupa bis, cind Tricky a aparut cu o masca populara pe fata, iar bisul avea sa dureze de fapt cit inca un concert. In tot acest timp, publicul a stat in picioare, convins ca fiecare piesa e cea din urma. Si urmau altele, si altele, intr-o desfasurare exploziva. Tricky, cu tot stilul lui soptit, cu toate retragerile sale timide in cochilia intunericului din spatele scenei – el si Francesca au cintat alternind rolurile de solisti, uneori cintind in bezna sau cu spatele la public, ca pasarile din colivii, nepasatoare ca le asculta cineva –, e un adevarat vulcan de energie care stie, in note si gesturi subtile, sa manevreze cu precizie emotiile publicului, pe care si-l ingenuncheaza de indata, cu blindete, ca intr-o relatie stapin-sclav in care ambele parti sint fericite. Cintaretul s-a simtit excelent la Bucuresti, iar dovada a fost acea prelungire pe care n-am mai intilnit-o la vreun concert.
La final, a facut semn spre cei din primele rinduri sa urce pe scena. Spectatorii si-au lasat hainele pe scaune si si-au inconjurat idolul, dansind si cintind alaturi de Tricky. El insusi le intindea mina, ajutindu-i sa urce. Citeva zeci au reusit sa-si vada visul cu ochii, pina ce oamenii de ordine s-au gindit ca e cam mult si-au intervenit, spre dezamagirea celor ramasi jos. Si Tricky a cintat, a cintat, a cintat, inconjurat de zeci de fani, in timp ce alte mii priveau uluiti din sala. Trecuse de miezul noptii cind lumea a inceput sa plece spre case.