Crește tensiunea politică de la o săptămână la alta. Au rămas mai puțin de două luni până la alegerile locale și cele europarlamentare, iar partidele au intrat deja în dispozitiv de campanie. S-a văzut și la episodul semnăturilor că inclusiv micile partide se pot mobiliza pentru a aduna cele 200.000 de iscălituri necesare intrării în cursa pentru
Parlamentul European.
Deocamdată, activiștii și simpatizanții partidelor nu și-au intrat în pâine. Acela va fi momentul în care campania se va dinamiza, iar atmosfera va fi și mai încrâncenată. N-ar fi exclus ca în unele locuri bătălia să fie una fără menajamente, iar linia roșie să fie încălcată de combatanții nervoși.
PSD și PNL au încercat din start să omoare competiția și să arate că scrutinul din 9 iunie e unul fără miză. Acum înțelegem de fapt ce au urmărit liderii celor două partide. Au dorit să arate că 9 iunie va reprezenta un galop de sănătate și că, orice ar face opoziția, alianța PSD-PNL va câștiga aproape peste tot. Inclusiv în București. Calculele PSD și PNL au fost că inclusiv necunoscutul Cârstoiu poate fi făcut primar la Capitală. Adică dacă îi pun numele doctorului pe bannere și chipul pe panouri în marile intersecții e suficient. Iar susținătorii liberali și social-democrați îl vor vota fără rezerve. O mare greșeală de strategie. Liderii PSD și PNL confundă electoratul anului 2024 cu cel din urmă cu 15-20 de ani. Electoratul de acum nu e același nici măcar cu cel din urmă cu patru ani. Nu e vorba aici că lucrurile s-au schimbat neapărat în bine și că alegătorii sunt mai isteți sau mai informați decât acum câțiva ani. Problema însă e că oamenii nu vor să fie luați de proști. Că optează pentru formule trăsnite e altă poveste, chestiunea populismului sau a extremismului meritând să fie aprofundată într-un comentariu viitor.
Mă uitam inclusiv la Rareș Bogdan, optimistul de serviciu de la PNL, în recenta sa vizită la Iași, cum încerca să arate că jocurile sunt deja făcute. Oamenii ăștia plutesc. Au propria lor realitate. Spunea Rareș Bogdan că 17 europarlamentari e puțin pentru Alianța PSD-PNL și că mai logic ar fi ca ditamai colosul politic să ia spre 20-21 de mandate. Țineți-vă bine. 20 din 33 înseamnă un scor de 60% la redistribuire. Un fel de FSN al anilor 1990.
Lucrurile nu stau însă deloc bine pentru Alianța PSD-PNL. Nu doar că doctorul Cârstoiu e departe să câștige capitala, dar la ora asta nici măcar nu pare să conteze, bătălia fiind între primarul Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone. Dacă ierarhia se menține, iar Cârstoiu iese pe trei, ar fi un adevărat dezastru pentru Alianța PSD-PNL. Iar Ciolacu și Ciucă vor avea de dat socoteală în interiorul PSD și PNL pentru minunatul rezultat de la Capitală.
În aceeași măsură, campania de la București, dar mai ales posibila victorie a lui Nicușor Dan, va oferi combustibil gratis pentru Alianța Dreapta Unită și în restul țării. Dincolo de faptul că Bucureștiul reprezintă cam 10% din coșul total al alegătorilor la nivel național, faptul că în campanie se va vorbi atât de mult de alianța creată în jurul USR e un avantaj pentru partidele din Dreapta Unită.
Ceva se mișcă în subteranele politicii, iar pentru Ciolacu și Ciucă finalul ar putea fi unul prost. Un fiasco pare să fie și campania PSD-PNL pentru europene, câtă vreme în multe județe se anunță bătălii crâncene între candidații celor două formațiuni la primării sau la șefia consiliilor județene. Vedem deja cum unii fruntași liberali îi atacă pe cei din PSD. Dar și invers. Iar unii dintre cei cu gura mare din PSD sau PNL sunt pe locuri eligibile la europene pe lista comună a alianței. E riscant jocul. Oricât de toleranți ar fi alegătorii unuia dintre partide, e greu să treci cu vederea atacurile dure ale adversarilor. Nu poți să strigi dimineață că trebuie schimbați hoții din primărie, iar seara să ieși cu hoții de braț pentru a cere votul la europene.
Dacă în urmă cu două-trei săptămâni, eram rezervat în privința unor posibile surprize pe 9 iunie, încep să cred că vom avea multe rezultate neașteptate. E devreme de anticipat dacă surpriza va fi la europene sau la locale, dar scorurile pe care le vedem vânturate în aceste zile de diverse sondaje ar putea fi date peste cap de realitatea urnelor. Urmează patru rânduri de alegeri mai interesante decât anticipam cu două luni în urmă.