De-a lungul istoriei sale, muzica rock nu a reușit să răspundă întrebării dacă succesul și calitatea unui album este direct proporțională cu suma investită în realizarea lui. Publicația „Ultimate Classic Rock“ face o trecere în revistă a celor mai scumpe și a celor mai ieftine de produs discuri.
Astăzi, scrie publicația americană, costul mediu de realizare a unui nou album se încadrează într-un interval cu șase cifre. În cazul cel mai fericit, trebuie să ai pregătit minimum 200.000 de dolari, dar, în funcție de timpul petrecut în studio, de salariile muzicienilor și complexitatea procesului de producție, această sumă poate crește rapid și semnificativ.
În anii ’60, costul mediu al unui disc se situa în jurul sumei de 15.000 de dolari (echivalentul aproximativ a 150.000 de dolari în 2024), dar pentru trupe precum Beach Boys, Beatles și The Who, acest buget nu ar fi fost suficient. Albumele respective, Pet Sounds (1966), Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (1967) și Tommy (1969) au costat în final dublul bugetului de 200.000 de dolari, o sumă care, în acele vremuri, era de-a dreptul astronomică. Iar asta, spune „Ultimate Classic Rock“, a fost doar începutul, fiindcă trupe precum Fleetwood Mac, Def Leppard, Eagles, Guns N’ Roses și altele au lansat albume în următoarele trei decenii al căror cost total a depășit cu mult milionul de dolari, cheltuieli generate de lungi sesiuni de înregistrare și de tot felul de extravaganțe. Din fericire pentru astfel de formații, în acele vremuri în care întregul ecosistem muzical era mai sănătos și neafectat de streaming, cu cât erai mai faimos, cu atât era mai probabil să ai la dispoziție un buget mai mare.
Și, tot din fericire, ca regulă generală, aceste albume costisitoare au dovedit că au meritat investiția și s-au dovedit discuri de uriaș succes, care nu numai că au generat profituri peste așteptări, dar și-au lăsat și amprenta asupra istoriei rockului.
Un bun exemplu este Queen, A Night at the Opera (1975), care a costat echivalentul a 450.000 de dolari, investiți în momentul în care celebra formație se afla într-un moment de criză.
Charmed Life (1990) al lui Billy Idol a costat și mai mult, echivalentul a 3,5 milioane de dolari astăzi, dar recordul probabil este deținut de Chinese Democracy (2008) al Guns N’ Roses al cărui cost total era cât pe ce să atingă monstruoasa cifră de 20 de milioane de dolari. În contextul muzicii populare, numai Invincible al lui Michael Jackson a costat mai mult decât albumul Guns N’ Roses. Mulți bani au înghițit și The Long Run (1979) al Eagles, Tommy (1969) al The Who și faimosul Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (1967) al Beatles, dar sumele înghițite de acestea au fost destul de mici comparativ cu excesele de mai târziu.
De asemenea, sume uriașe au fost investite pentru albumul Donna Summer din 1982, pentru For Those About to Rock (We Salute You) (1981) al AC/DC, pentru Aoxomoxoa (1969) al Grateful Dead sau pentru megasuccesele Hysteria (1987) de la Def Leppard și Metallica (1991). Untouchables (2002) al Korn a costat în banii de azi 7 milioane de dolari, bani care în mare parte s-au dus mai ales pe cheltuieli scăpate complet de sub control și care au avut prea puțin de-a face cu realizarea acestui album.
La polul opus se situează albume, în special cele de debut, care au avut un maxim impact cu o investiție minimă. Companiile de înregistrări sunt adesea reticente să investească atunci când nu sunt sigure de profitul lor, ceea ce face ca mulți muzicieni pur și simplu să lucreze pe timpul și pe banii lor.
Trupe precum The Black Keys, The White Stripes sau Boston, de exemplu, scrie revista americană, și-au construit primele discuri în propriile studiouri, lucrând cu ce aveau la îndemână, chiar și cu echipamente improvizate. Dar și artiști consacrați au reușit să producă discuri de calitate cu un preț scăzut, pur și simplu gestionând foarte bine costurile de realizare. Este cazul lui Bruce Springsteen care a înregistrat unul dintre cele mai bune albume din cariera sa, Nebraska (1982), pe un recorder cu patru piste care a costat doar 1.050 de dolari. Cu un deceniu mai devreme, Paul McCartney făcea ceva similar cu primul lui disc. Multe formații și artiști mari au avut parte, astfel, de debuturi umile din punct de vedere financiar: Bob Dylan (1962), The Beatles cu Please Please Me (1963), Led Zeppelin cu primul disc (1969), Rush (1974), Metallica (1983), Mötley Crüe (1981) sau Nirvana cu Bleach (1989).
Una dintre cele mai bune investiții din istoria rockului rămâne, de exemplu, primul album Black Sabbath, din 1970. Album Black Sabbath, care avea să nască un întreg gen de muzică și o întreagă cultură, a costat la vremea respectivă numai 1.000 de lire sterline, o sumă „astronomică“ pentru cei patru tineri membri ai formației care proveneau din mediul sărac al clasei muncitoare din Birmingham. „Am crezut că m-am îmbogățit peste noapte“, declara în 2020 vocalistul Ozzy Osbourne care, din acei bani, a reușit să își cumpere ceva de încălțat.