Într-un final, miercuri am avut ocazia să văd Pavilionul României, odată cu preview-ul Bienalei de Artă 2024. Aici trebuie menționat că proiectul complet este împărțit în două locații: pe lângă cea din Giardini, continuarea sa este găzduită de Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică, unde timp de 7 luni mai multe perechi de mozaicari (studenți și profesori de la Chișinău, Iași și Cluj) vor lucra, la parterul transformat în atelier, la un mozaic de mari dimensiuni. La finalul Bienalei, rezultatul acestui proces, care va măsura patru pe cinci metri – bazat pe ideea lucrării Adevărata natură (2021) ca o antiteză ironică pentru Plugarul Universului, un mozaic de pe fațada Centrului pentru tineret „Iuri Gagarin“ din Chișinău – va fi donat pentru a fi instalat pe o clădire din capitala Republicii Moldova.
Când ajungi la pavilionul din Giardini ești întâmpinat de o intervenție murală (denumită Fake Wall), pe laterala din stânga, unde este scris cu litere mari LABOUR LEISURE de către Atelier Brenda, un duo artistic din Belgia specializat în design și format din Nana Esi și Sophie Keij. La intrare ești întâmpinat de un panou de sticlă, The Eye and the Storm, care aparține acelorași artiste, în mijlocul căruia se află montată o monedă dintr-un aliaj nichel-crom. O a treia lucrare semnată Atelier Brenda, Fair Enough, se găsește pe spatele peretelui din dreapta, de la intrarea în pavillion.
Intervenție Atelier Brenda pe fațada pavilionului
Cum pătrunzi în spațiul din interior, dai cu ochii de elementul principal, o instalație de 22 pe 5,6 metri, un poliptic care conține 45 de lucrări elaborate de Șerban Savu în perioada 2006-2024. În loc să fie dispuse circular, de-a lungul spațiului, lucrările sunt așezate în stil salon pe un singur perete, până aproape de tavan. Principalul element distinctiv, care este și punctul forte al modului de expunere gândit de curatorul Ciprian Mureșan împreună cu Șerban Savu, e reprezentat de încastrarea celor 45 de lucrări într-o structură care imită un perete pregătit pentru pictarea unor fresce. Efectul este spectaculos și susține excelent conceptul.
Pe lângă picturile dispuse pe perete, Șerban Savu a instalat în spațiu, pe două structuri de lemn, o serie de patru lucrări de mozaic care, coerent cu tematica aleasă, se îndepărtează de subiectele religioase sau de sărbătorire a unor realizări epocale (specifice perioadei comuniste) pentru a prezenta ipostaze ambigue, lipsite de eroism, ba chiar mai aproape de ratare, eșec sau resemnare. Personajele reprezentate de Savu nu au legătură cu rolurile și posturile rezervate de arta oficială comunistă, ci apar mai degrabă alienate, la granița dintre rural și urban, muncind în timpul liber și odihnindu-se în timpul programului de lucru.
De altfel, Ciprian Mureșan a ținut să lămurească faptul că „Pictura lui Savu ne arată cum ar trebui privită drama acelor timpuri, dar și tranziția și adaptarea la o lume nouă, «alinierea» cu restul lumii, promisiunea libertății ideologice. Lucrările de la începutul anilor 2000 dau credit atât vechii orânduiri, cât și celei noi sau, mai bine spus, ele privesc cu suspiciune înspre viitor, dând dovada unei obiectivități necesare artei timpurilor noastre. Apariția în peisajul postdecembrist a unor pete colorate (reclamele luminoase sau logourile companiilor) nu convinge privitorul că lucrurile se vor schimba în bine“. Aceste precizări vin să completeze textul de pe perete și cel din kitul de presă, unde nu apar referiri directe la modul în care condițiile economice influențează atitudinea față de muncă a personajelor reprezentate, aspect care ține de contextul local, implicit pentru cei care au făcut parte din el, însă care trebuie explicitat pentru vizitatori din țări care nu au avut parte de experiența tranziției de la comunism la capitalism.
Un lucru cunoscut în lumea artei este faptul că artistul și curatorul aceste expoziții sunt buni prieteni și împart de mulți ani același atelier în Cluj. Ciprian Mureșan este în primul rând un artist foarte bun, care a reprezentat România la Bienala de Artă din 2009, alături de Andrea Faciu și Ștefan Constantinescu, parte dintr-un proiect curatoriat de Alina Șerban. Ambii artiști fac parte din nucleul de bază reprezentat de Galeria Plan B, principal organizator a numeroase participări ale României la Bienală din ultimii ani. De altfel, am auzit unele voci care comentau resemnate că este dificil să câștigi o competiție de proiecte în fața forței și experienței Plan B.
Spuneam, referindu-mă la instalația Victoriei Zidaru, că ar fi fost un bun proiect pentru pavilionul României la Bienală, mai ales prin spectaculozitatea instalației și memorabilitatea ei, fiind genul de expoziție care lasă pe puțini indiferenți. Într-un context în care țările prezente în Giardini, Arsenale sau în alte spații din Veneția încearcă să copleșească vizitatorii cu imagini din ce în ce mai puternice, stridente chiar, și instalații interdisciplinare care să se adreseze mai multor simțuri (auditiv, tactil, olfactiv), „Ce este munca“ pare o expoziție sobră, care folosește medii tradiționale, oarecum elitistă ca discurs și referințe, însă puternică și coerentă conceptual, instalată inspirat și care se pliază oarecum și pe tema principală a Bienalei, „Foreigners Everywhere/ Străini pretutindeni“.
Din aceste puncte de vedere chiar se distinge de alte pavilioane, fără a avea totuși capacitatea de a genera un succes fulminant la publicul mai larg, care va fi mai repede sedus de spectacolul oferit în alte spații. Rămâne așadar să aflăm în perioada următoare cum se raportează specialiștii publicațiilor internaționale în recenziile lor la propunerea României din acest an.
Galerie foto
