Bienala de Artă de la Veneția, cea mai importantă manifestare de acest gen din lume, un fel de olimpiadă culturală, a atras de-a lungul timpului numeroase expoziții și evenimente colaterale. Valul de interes generat atât de bienala de artă, cât și cea de arhitectură reprezintă un magnet pentru diverse inițiative culturale.
François Pinault este un nume de referință pentru arta contemporană prin colecția sa impresionantă, de peste 10.000 de lucrări, evaluate la peste 1,5 miliarde de euro, dar și pentru faptul că a achiziționat și transformat în muzee de artă două clădiri în Veneția și una în Paris. Pentru fiecare muzeu a lucrat cu arhitectul japonez Tadao Ando, care și-a pus amprenta asupra tuturor celor trei obiective.
Concurs între colecționari
Palazzo Grassi, clădire ce datează din secolul al XVI-lea, a schimbat numeroși proprietari de-a lungul timpului: de la familia Cini la familia Grassi (1655), care l-a vândut în 1840. După diverse alte tranzacții, Palazzo Grassi a ajuns în proprietatea grupului Fiat, condus de Gianni Agnelli (1983), care a dorit să-l transforme în spațiu expozițional. Chiar dacă arhitectul Aldo Rossi a primit în 1990 un premiu important de arhitectură, Pritzker Architecture Prize, la achiziționarea ei la prețul de 29 milioane de euro din 2005, Pinault l-a însărcinat pe Tadao Ando să remodeleze spațiul de 5.000 de metri pătrați. În 2007 Pinault a cumpărat și Punta della Dogana, o fostă vamă a orașului, a cărei restaurare supervizată de același arhitect a costat 20 milioane de euro.
Bernard Arnault, cel mai bogat om din lume, CEO al LVMH, la rândul său un avid colecționar de artă, s-a simțit provocat de mișcările concurentului său din industria luxului și l-a invitat pe celebrul arhitect Frank Gehry să proiecteze sediul Fundației Louis Vuitton din Paris. Acesta trebuia să coste în jur de 100 milioane de euro, dar a ajuns într-un final, în 2014, la peste 800 de milioane, diferența fiind acoperită de statul francez, care va deveni proprietarul clădirii în 2063.
Pinault a dorit la rândul său să prezinte parte din colecție și compatrioților, astfel că în 2016, după o înțelegere cu Anne Hidalgo, primar al Parisului, a preluat contra sumei de 15 milioane de euro administrarea pe timp de 50 de ani a fostei Burse de Comerț. Tadao Ando a propus construirea unui cilindru de metal în interior, transformările aduse clădirii ducând la redeschiderea ei pentru public abia în anul 2021, cu un cost total de 195 de milioane de dolari.
Preferințe în colecționare
La aproape 88 de ani, Pinault are un fler fantastic în elaborarea colecției, ajutat probabil de consilieri specializați în arta zilelor noastre.
Spre deosebire de el, Arnault s-a orientat spre artiști deja intrați în patrimoniul mondial, dintre care mulți nici nu mai sunt în viață. Anul trecut am văzut la Fundația Louis Vuitton din Paris o uriașă expoziție Basquiat și Warhol, la început de aprilie s-a încheiat una dedicată lui Rothko, urmează o retrospectivă Ellsworth Kelly și o expoziție dedicată celebrei lucrări Atelierul roșu (1911) a lui Matisse.
Ca urmare a colecției vaste și a reputației sale, Pinault are o influență considerabilă pe piața de artă. Preferința sa pentru anumite lucrări de artă poate duce la creșterea valorii și la stimularea interesului publicului pentru autorii lor. O cercetare din 2021 a investigat preferințele în colecționarea artei de către Pinault și, prin consultarea cataloagelor de expoziție din perioada 2006-2015, a rezultat că Pinault preferă în mod clar operele artiștilor tineri, în activitate (40-49 de ani), în detrimentul artiștilor consacrați sau decedați.
Paul Pfeiffer
Palazzo Grassi găzduiește în acest an ensamble o expoziție de mari dimensiuni dedicată artistei americane de origine etiopiană Julie Mehretu (n. 1970), care include lucrări ale unor artiști prieteni ai acesteia: Nairy Baghramian, Huma Bhabha, Robin Coste Lewis, Tacita Dean, David Hammons, Paul Pfeiffer și Jessica Rankin. În loc să aleagă un parcurs cronologic printre lucrările din ultimii 25 de ani ai carierei artistei, curatoarea Caroline Bourgeois a ales o dispunere de-a lungul celor două etaje ale palatului folosind principiul ecourilor vizuale.
David Hammons, Oh Say Can You See (2017)
Precum straturile și suprapunerile din picturile preponderent abstracte ale lui Julie Mehretu, expoziția explorează corespondențele dintre acestea și influențele din istoria artei, geografie, sociologie și evenimentele recente din istorie. Am remarcat în lucrările timpurii ale artistei desenul arhitectural care mi-era familiar din cele două expoziții pe care le-am organizat la Borderline Art Space cu artistul austriac de origine poloneză Gregor Eldarb.
O continuă evoluție
Julie Mehretu
Diferențele formale dintre pictura de mari dimensiuni a artistei și lucrările artiștilor invitați au ecou în temele, preocupările comune, mărturie a atenției cu care Julie Mehretu tratează aceste legături și rolul lor determinant în evoluția creativă.
La Punta della Dogana am văzut expoziția liminal a artistului francez Pierre Huyghe (n. 1962), care trăiește și lucrează în Santiago (Chile). Compusă din lucrări din ultimii 10 ani, expoziția curatoriată de Anne Stenne transformă spațiul într-unul dinamic, responsive, într-o continuă evoluție. Încă de la început ți se recomandă să petreci suficient timp în prima cameră pentru a-ți obișnui ochii cu întunericul, o constantă a experienței de vizitare. Multe dintre lucrări sunt create cu ajutorul inteligenței artificiale, care – folosind senzorii prezenți în încăperi – alterează, editează și modifică constant filmele proiectate sau instalațiile reactive. Conform broșurii care însoțește expoziția, mediul liminal e o membrană senzitivă, un spațiu și o formă umană, o stare de tranziție între realitatea sensibilă și o entitate inumană, un recipient gol care primește informații în timp real de la senzorii din interiorul sau exteriorul spațiului.
Pierre Huyghe – Camata (2024)
În altă cameră, mai multe acvarii găzduiesc membre secționate de corpuri sau o faună marină diversă. Lucrarea Zoodram 6 (2013) e o lume în continuă evoluție: un crab sihastru locuiește într-o replică a celebrei sculpturi a lui Brâncuși, Muza adormită (1910): crabul și capul muzei întruchipează hibridizarea a două specii, între o ființă non-umană și o reprezentarea umană. Probabil cea mai stranie lucrare este UUmwelt-Annlee (2018-2024), în care imagini mentale sunt produse de o interfață a unui creier-calculator, care înregistrează activitatea creierului unei persoane ce și-o imaginează pe Annlee, ea însăși un personaj imaginar. Odată expuse, secvențele acestor imagini mentale sunt modificate la nesfârșit prin parametri conectați la condițiile de mediu.
Galerie foto
