Continuăm Jurnalul
Sâmbătă, 13 aprilie
O mai fi cineva la vlahii acasă sau au plecat toți în căutarea sinelui, în călătorii spirituale, cum să devii cea mai bună varianta a ta, astea?
Își tot caută auriferii candidatul pentru prezidențiale. De ce-l mai caută? Să vină cu Frankfurt de la Vacanța Mare, că vlahii sunt ușor de făcuți la buzunare cu metoda „Neamțul“. E și păcat să nu fie Frankfurt președinte. Sănătate și Doamne ajută.
Istoria recentă de la vlahii pe înțelesul vlahilor: s-a trecut de la Bombonel la soțul Bombonichii la Marcel de la Buzău, bomboana de pe colivă.
O notă de acum patru ani: Tot ziua 42 de autoizolare. Foarte curios: cei care pierdeau înainte trei ore în trafic, pentru a se duce și a se întoarce de la serviciu, pierd acum trei ore povestind cum le e dor să piardă trei ore în trafic.
O notă de acum trei ani: Doamne, cât să mai îndure și bieții dregători? Până când jertfelnicul acesta isusistic pentru binele țărișoarei pe banii poporetului? Of.
O notă de acum doi ani: Efectiv nu știu în țara natală nici un sistem, public sau privat, care să nu fie atins bine (adică rău) de valahíe, să nu fie mai degrabă feudal, cu vasali și „excelențe“, slugărind care încotro pentru un loc mai în față-n băltoaca mormolocilor sclipitori, aici, îndărătul universului, sau pentru mai multe lături în troacă.
O altă notă de acum doi ani: Condiția de sapiens este deja îndeajuns de groaznică, darămite să-ți mai târăști existența între vlahi – mamă, mamă, de ce nu m-ai născut apatrid?
Vineri, 12 aprilie
Uite, ce să fac, citeam despre Fichte într-o carte de Isaiah Berlin, Originile romantismului, și răstimp doi vlahi de la vlahii se înjurau așa de frumos de morțișori că mi-am oprit lectura și acum iau notițe.
O notă de acum patru ani:
Știri interne: managerul spitalului județean din Focșani, uns de baronul Oprișan, care e tot mama lui, a fugit cu calculatorul unității sanitare din birou, după ce s-a infectat cu COVID, și nu e prima oară când managerul pune mâna. În 2005 a fost condamnat după ce a furat conserve din rezerva de stat, gest apreciat de Oprișan, supranumit încă din tinerețe „Portofele, portofele“.
O altă notă de acum patru ani: Ce idee ciudată: să conteze viața sclaveților de pe feudele baronașilor ciorditori. Dar unde vă credeți, băi nene, în cantoanele Elveției?.
O notă de acum trei ani: Mă uit la noii politruci și mă simt cuprins de mirare: unde au deprins aceștia noua limbă de lemn, au urmat cursuri de învățământ politic în noua limbă, s-au născut cu ea așa, gata formată, e un har? S-a pogorât peste ei duhul sfânt al limbii de lemn și le-a implementat-o, făcându-i relevanți, asumați, plini de reziliență și proiecte? De unde, prieteni, au rămas ăștia cu limbile așa? Ăia vechi știm de unde aveau limbile. Dar ăștia?.
O notă de acum trei ani: Dă, Doamne, asteroidul, trimite lăcustele, uraganele, pucioasa și clovnii, cu pangolinul ne-am lămurit.
O notă de acum doi ani: Am ajuns cu niscaiva treabă prin Valahia și-mi vine la tot pasul să strig ca într-un clasic: „Urât mai trăiți, domnilor, foarte urât!“.
O altă notă de acum doi ani: L-a încălecat Ciolacu (Ciolacu, Dumnezeule!) pe alde tovarășul general doctor plagiator Ăăăăăă, ca Mihai Viteazu’ pe Breazu. Dacă îi vor face vlahii statuie ecvestră generalului, el ar trebui să fie calul.