Din pacate, dintre ele, se mai pastreaza doar o mina de discuri, toate celelalte, ce ar fi intrat multe, astazi, in categoria inregistrarilor istorice fiind sterse de o conducere a radioului care a decis sa faca… loc in arhive! Clasoare vechi pastreaza pina astazi pe ele mentiunea „actiunea de stergere”, cum a fost numita in epoca. Sansele reaparitiei, din arhive private, a unor copii ale unor inregistrari distruse sint rare, dar din cind in cind minunea se produce. Asa s-a intimplat cu o versiune a concertului de vioara de Beethoven, cintat de Aida Stucki si dirijat de Hermann Scherchen in 1949. Violonista a pastrat o copie in arhiva ei privata si a pus-o acum la dispozitia celor de la casa Tahra.
Aida Stucki, profesoara lui Anne-Sophie Mutter, a fost o mare violonista elvetiana, astazi relativ uitata. S-a nascut la Cairo in 1921 dintr-o familie elveto-italiana, cu o mama pasionata de opera. De unde si numele fiicelor sale, Aida, Amelia si Christina, trimise toate la sfirsitul anilor ’20 in Europa, pentru a face studii muzicale. Cel dintii profesor al Aidei Stucki a fost violonistul si dirijorul german Ernst Wolters, format la scoala unui pedagog, Bram Elderling, ce studiase cu Jeno Hubay si cu Joseph Joachim. Elderling a intuit imediat talentul exceptional al Aidei Stucki, care debuta pe scena la 13 ani, in concertul KV 216 de Mozart. In 1940, tinara violonista cistiga Marele premiu al Concursului international de la Geneva, cu un program ce includea Chaconna de Bach, Capriciile de Paganini si concertul de vioara de Beethoven. Visul ei, inaintea carierei scenice, a fost de a-si ameliora maniera de a cinta la scoala marelui profesor Carl Flesch, intre ai carui elevi se numarau Max Rostal, Szymon Goldberg, Ida Haendel, Ginette Neveu sau Henryk Szeryng. Flesch, refugiat in Elvetia avea sa dispara curind. A luat apoi lectii la conservatorul din Zurich cu Stefi Geyer, prietena lui Bartok, impreuna cu care a cintat la Tonhalle, Dublul concert de vioara de Bach. A cintat, de asemenea, in duo, la inceputul anilor ’40, cu Clara Haskil, care dupa ce o ascultase la radio, ii prezicea un viitor deosebit, scriind ca vioara ei „a emotionat-o pina la a-i da lacrimile”.
Violonista a cintat si a dat lectii – eleva ei celebra fiind Anne-Sophie Mutter – pina in anii ’70, iar talentul ei este evocat acum cu brio pe noul disc Tahra, intitulat Arta Aidei Stucki. Discul compact include si un bonus, de mare interes, violonistul Walter Barylli, primarius-ul unui faimos cvartet al anilor ’50, interpretind ca solist, cu Hermann Scherchen la pupitru, Concertul in mi minor, BWV 1042 de Bach.
Daca arhivele radioului elvetian german au fost sterse, cele ale radioului romand, din partea franceza ofera pina astazi editorilor numeroase marturii rare, ce completeaza adesea portrete incomplete ale unor mari artisti. Youra Guller, pianista de origine romano-rusa, nascuta la Marsilia si colega cu Clara Haskil la Conservatorul din Paris este un exemplu. Cunoscuta ca o pianista legendara, cu o viata excentrica, perioade lungi de intrerupere a carierei si numai trei discuri „oficiale”, dintre care doua realizate la o virsta inaintata, portretul ei este intregit de inregistrarile live si de studio, inedite pina acum si pastrate in arhivele radioului romand. Cel de-al doilea disc pe care casa Tahra il dedica pianistei zilele acestea include inregistrari din anii 1958 si 1961-’62, cu Studiile simfonice, Op. 13 de Schumann, cel de-al patrulea concert de pian de Beethoven, cu Orchestra Elvetiei Romande conduse de Ernest Ansermet si o piesa disparata, Triana din suita Iberia a lui Isaac Albeniz. Rene Tremine adauga discului, in livret, un repertoriu de concert, mentionind alte inregistrari pretioase pastrate in arhive publice sau private. Dintre ele v-as aminti ultimele doua sonate de pian de Beethoven, inregistrate initial Erato si reaparute anul acesta in colectia ieftina Apex a casei Warner.