„Bătălia“ a avut loc acum 50 de ani, în aprilie 1974, când ABBA a câștigat concursul Eurovision cu piesa Waterloo. În urma acestui succes, lumea a fost invadată de muzica pop venită din Suedia.
Aniversarea a jumătate de secol de la această victorie a fost serbată cum se cuvine în Suedia, Anglia și în alte locuri unde fanii s-au adunat, inclusiv o partidă de dans în stradă organizată în maniera flash mob în Brighton, oraș britanic de coastă unde s-a desfășurat ediția Eurovision din 1974. Televiziunea suedeză a pus la cale un concert tribut la Stockholm numit En fest För ABBA, la care au asistat și regele și regina Suediei (nu și membrii foarte discreți ai formației).
În urmă cu jumătate de secol, ABBA era descoperită de lumea întreagă și, așa cum spune o fană citată de „Le Figaro“, a fost „dragoste la prima vedere“. Waterloo era primul single de pe al doilea album, intitulat chiar Waterloo, ABBA fiind destul de cunoscuți în Suedia natală, și deloc în restul lumii. „Înainte de Eurovision, lumea era împărțită în două tabere, cei care credeau că formația este doar un produs comercial numai bun de aruncat la gunoi și cei care credeau că e un grup genial. Cu victoria de la Brighton, de pe 6 aprilie 1974, entuziaștii au câștigat“, spune Ingmarie Halling, directorul muzeului ABBA din Stockholm, care a lucrat mult timp pe post de costumieră pentru trupă. „ABBA au devenit și sursă de inspirație pentru mulți artiști și muzicieni, dovedind că este posibil să reușești în străinătate chiar și când vii din micuța Suedie“. Exact în același moment, în 1974, pe primul loc în topurile americane se urcase trupa pop Blue Swede cu coverul piesei Hooked on a feeling. Blue Swede nu erau suedezi, dar coincidența era simpatică.
Fără ca cineva să își imagineze pe atunci, succesul lui ABBA deschidea larg porțile muzicii ușoare scandinave spre lumea largă. „1974 a devenit un an de referință, marcând începutul succeselor internaționale ale muzicii suedeze“, confirmă Christel Valsinger, redactor-șef al Musikindustrin.se, o publicație specializată în industria muzicală suedeză.
După ABBA, au urmat, în special, Roxette, Ace of Base, The Cardigans, Robyn, Avicii și Zara Larsson, dar și muzicieni probabil mai puțin cunoscuți publicului larg, compozitori și producători precum Ludwig Göransson, recent laureat cu Oscar pentru coloana sonoră a filmului Oppenheimer, sau Max Martin.
Acesta din urmă este o figură aparte. Despre existența lui publicul larg afla acum mai bine de un deceniu când foarte multe publicații îl dezvăluiau drept marele „secret“ al muzicii pop, compozitorul suedez care stătea în spatele celor mai mari hituri pop, de la Britney Spears la Backstreet Boys, începând din anii ’90.
Discret, Max Martin colaborase cu cele mai mari vedete, acumulând, în clasamentul Billboard american (clasamentul celor mai populare cântece) nu mai puțin de 26 de piese pe post de compozitor (la fel ca John Lennon, notează „Le Figaro“) și 24 ca producător.
A fost o adevărată invazie suedeză în SUA, puțin cunoscută marelui public, încă de când casele de discuri americane începuseră să își exporte producția și compoziția hiturilor în îndepărtata țară scandinavă, după ce șefii acestor companii realizaseră că suedezii sunt „ridicol de buni“ la a scrie muzică pe gustul publicului. Nu e vorba numai despre Max Martin, există o listă destul de lungă de astfel de compozitori care au creat piesele de succes ale celor mai mari vedete americane, compozitori și producători, precum Kristian Lundin, Andreas Carlsson, Carl Falk, RedOne, Pelle Nylén, Christian Karlsson etc.
Cum se explică această abundență de compozitori care au făcut ca azi Suedia să fie cel mai important hub în industria muzicală? Încă de la început, de exemplu, Max Martin declara că își datorează cariera sistemului de învățământ serios din Suedia. Fiindcă, detalia publicația „Pacific Standard“ într-un articol din 2017, prin anii ’40, liderii conservatori culturali și religioși suedezi s-au strâns laolaltă cu misiunea de a „salva tineretul de muzica degenerată“ ce provenea din Statele Unite. În acest scop, suedezii au construit unul dintre cele mai ambițioase programe de educație artistică din Occident, cu școli municipale de muzică ce au apărut peste tot în țară, unde se preda muzică clasică, unde cursurile erau deseori gratuite, iar elevii puteau împrumuta instrumente, la fel cum se împrumută cărțile de la orice bibliotecă. Ironia sorții face ca exact aceste școli apărute ca „un antidot“ la muzica „licențioasă“ a unor Glenn Miller sau Benny Goodman au creat mediul favorabil pentru industria muzicală de astăzi care servește exact vedete de genul celor de care se temeau conservatorii.
În plus, spune Christel Valsinger, „Suedia s-a arătat deschisă față de noile tehnologii, iar acest lucru a creat condiții favorabile pentru ca producătorii suedezi de muzică să adopte rapid noi metode de producție muzicală“. Astăzi, Suedia este al treilea cel mai mare exportator de muzică din lume, după SUA și Marea Britanie și domină piața streamingului prin Spotify.
„Iar asta se datorează în parte popularității durabile și excepționale a trupelor ABBA și Roxette și a numărului de autori-compozitori suedezi care lucrează cu mari artiști internaționali“, nota în 2020 un raport al Export Music Sweden.