Pe 9 mai 2024, Andrei Ioniță, un interpret cu o carte de vizită impresionantă, va evolua în premieră la Iași, într-un solo recital, la invitația Fundației Culturale Gaudium Animae.
În programul de la Palatul Culturii vom putea asculta muzică de Johann Sebastian Bach și Gaspar Cassadó, un violoncelist și compozitor spaniol inspirat de coregrafiile stilizate din suitele instrumentale bachiene pentru violoncel, pe care a brodat teme temperamentale ale unor dansuri hispanice. Am stat de vorbă în exclusivitate pentru „Suplimentul de cultură“ cu Andrei despre această premieră ieșeană ce va avea loc la Palatul Culturii, dar și despre participarea la un festival internațional de muzică de cameră la Shanghai, despre Concertul pentru violoncel de Haciaturian și despre câtă oboseală adună o carieră internațională de succes. Dar și despre Bach și muzica lui transcendentală.
Salutare, Andrei! Și mulțumesc pentru interviu! Știu că te-ai întors de curând din China, de la Shanghai, acolo unde ai participat la un festival de muzică de cameră intitulat Z+. Cum a fost pentru tine această experiență asiatică?
Nu a fost prima experiență asiatică, dar a fost într-adevăr prima mea experiență la un festival în Shanghai și prima călătorie în China. A fost una de neuitat, chiar dacă drumul este destul de lung și de obositor, dar a meritat. Mi-a plăcut mult să descopăr un Shanghai cosmopolit, un oraș foarte verde și, evident, plin de viață, foarte aglomerat, dar extrem de bine organizat. A fost un festival foarte bun, organizat de pianista Zee Zee, directoarea artistică a Z+ Festival, o interpretă cu origini chineze, dar cu activitate muzicală internațională. Invitații au fost artiști locali, dar și muzicieni cunoscuți pe plan internațional.
De ce se numește Z+? Vine cumva de la Generation Z?
Se poate, dar bănuiesc că vine și de la Zee Zee, fondatoarea și directoarea lui artistică.
Ai cântat la Shanghai un program Brahms-Dvořák alături de chiar această pianistă și de alți artiști locali. Cum a fost această experiență, să cânți cu muzicieni de origine asiatică?
Majoritatea interpreților prezenți în festival au studiat la Londra, la New York, la The Juilliard School, în Germania și la alte școli muzicale de prestigiu, ba chiar profesează în spațiul occidental, deci din punctul acesta de vedere nu există diferențe. Eu nu fac oricum nici o diferențiere a artiștilor din acest punct de vedere, al originilor rasiale sau geografice.
Faptul că eu vin din România nu înseamnă că aș cânta mai bine Enescu decât un artist internațio-nal, iar același lucru trebuie să se petreacă și viceversa. Din punct de vedere al percepției, și noi românii putem cânta Brahms la fel de convingător ca un german. Eu judec artiștii strict din punct de vedere tehnic și interpretativ.
Așa trebuie să fie!
Dar e adevărat că muzicienii asiatici sunt foarte serioși, iar în festival ne-am înțeles cu toții foarte bine. A fost o colaborare excelentă în cele două masive triouri de Brahms și Dvořák, Trio nr. 3 în fa minor op. 6, care la rândul său a fost inspirat de creația brahmsiană, alături de minunatul Sextet nr. 2 în sol major, care a fost inclus în concertul final. Acum mă pregătesc pentru alte concerte și pentru o binemeritată vacanță, dar și pentru sărbătorile pascale, acasă, în familie. După care abia aștept să revin la Iași!
La finalul lunii aprilie, odată cu avioanele, ai schimbat registrul cameral cu cel concertant. Ai cântat săptămâna trecută la București Concertul în mi minor de Haciaturian, alături de Michael Sanderling și Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, al cărei artist în rezidență ești.
E dificilă pentru tine această schimbare de registre, de la cameral la simfonic și invers? Mă gândesc și la faptul că viața ta e una dificilă, cu atâtea zboruri, repetiții și continente, într-o succesiune destul de rapidă.
Într-adevăr, așa cum spui, povestea asta cu călătoritul e destul de obositoare, am călătorit 25 de ore pentru a reveni din China în Europa. Am avut și ghinionul unei întârzieri la avionul de Zürich, deci am ajuns undeva după miezul nopții la București. E partea dificilă a meseriei noastre. Dar, dacă vorbim de ipostazele unei prestații, fie că e vorba de cea solistică, orchestrală sau camerală, consider că un artist se poate adapta, indiferent de situație. De exemplu, în toată această perioadă cât am fost în China a trebuit să păstrez în mână și Concertul de Haciaturian. Pe lângă repetițiile care durau cam toată ziua și concertele pe care le-am susținut acolo, am studiat printre picături și concertul, care, evident, era de dinainte pregătit.
Îți place Concertul de Haciaturian?
Da, este una dintre lucrările pe care le îndrăgesc extrem de mult, care nu s-a cântat atât de mult, și nu e vorba doar de România, ci și de scenele internaționale de concert. Este partitura cu care m-am întâlnit în Concursul Haciaturian din Armenia acum mai bine de 10 ani.
Al cărui mare câștigător ai fost, era 2013 și aveai 19 ani!
Așa este! Vara trecută l-am cântat și la Iași, cu Filarmonica „Moldova“, și la Timișoara. E un concert pe care l-am reluat recent și pe care sper să-l reiau și pe alte scene muzicale.
Ca să revenim la muzica de cameră, știu că tu ai împărțit scena deseori cu artiști celebri ca Martha Argerich, Christian Tetzlaff, Serghei Babayan și mulți alții care au activitate solistică susținută. Cum ai descrie această experiență de cameralist, de a cânta alături de alți doi-trei muzicieni într-o atmosferă specială și o ipostază extrem de diferită de cea concertistică?
E cu adevărat interesant să cânți un repertoriu cameral alături de asemenea artiști, care au o personalitate solistică și, deseori, viziuni diferite. E interesant și să observi cum aceste personalități nu neapărat că se „ciocnesc“ cap în cap (râde), dar cum fiecare își aduce contribuția personală în frazarea și dozajul registrelor acelor lucrări. De la o asemenea întâlnire, una cu asemenea personalități, primești întotdeauna un nou suflu și idei noi pe care le poți experimenta și aplica în alte partituri sau repertorii. E foarte interesant!
Pe 9 mai schimbi din nou registrul. Atunci vei cânta la Iași într-un recital solo – eu abia aștept să te ascult și cunosc destul de mulți oameni care de-abia așteaptă să o facă! Din câte știu, e pentru prima oară când cânți în această ipostază, cello solo, în capitala Moldovei. Încă o dată: care e diferența atunci când ești singur-singurel pe o scenă, doar tu și violoncelul. Cum e să fii singur pe scenă, Andrei?
Ca să îți răspund cu o glumă, mă simt ca un pianist care are de susținut un recital solo! (Râde). Recitalul solo este un concept mai cunoscut în cazul pianului decât în cazul altor instrumente. Este, într-adevăr, extrem de complicat și de obositor să fii singur pe o scenă pe care, cu ajutorul unui singur instrument, să creezi un fir narativ. Și să susții anvergura lui pe întreaga durată a unui concert de o oră și jumătate – două ore.
Este evident o provocare de anduranță, dar, în același timp, această ipostază îți oferă și o libertate de expresie, o libertate care îți pune imaginația la încercare, pe care o prezență într-un ansamblu cameral sau postura solistică, cea de concertist, nu ți le-ar putea oferi. Este o mare presiune și responsabilitate ca tu să creezi de la A la Z atmosfera și starea întregii seri, dar în același timp este o experiență fantastică, cumva eliberatoare. Iar pentru asta, ce repertoriu mai frumos putem alege decât muzica lui Bach!
Despre Bach vreau să-mi vorbești în continuare, Bach și cele șase Suite pentru violoncel solo, „fără acompaniament“ a notat compozitorul în partitură, pe care tu le-ai cântat integral destul de recent, la sfârșitul anului trecut, într-un recital memorabil la Ateneul Român. Ce înseamnă pentru tine, Andrei, aceste Suite pentru violoncel solo ale marelui Johann Sebastian Bach?
Pentru mine Johann Sebastian Bach este Alfa și Omega. Îi sunt recunoscător, înainte de toate, că ne-a dedicat și nouă violonceliștilor aceste capodopere. Îmi place mult această muzică, îmi place diversitatea ei și faptul că aici Bach reușește o combinație perfectă între profan și sacru. Cu toate că, evident, la o primă vedere e o lucrare despre profan, în care mișcările suitelor sunt denumite după vechi dansuri de curte, există în această muzică o voce suprapământeană, care îl aduce pe ascultător mai aproape de divin.
Îmi amintesc că într-un interviu mai vechi, pe care l-am făcut în 2019, îmi spuneai că ai abordat muzica lui Bach la o vârstă destul de fragedă. Dacă nu greșesc, spuneai atunci că ai cântat prima suită la olimpiada de muzică, în clasa a V-a.
Da, așa este, preludiul cel puțin…
Care este și una dintre cele mai accesibile mișcări din suitele pentru violoncel. De ce acum integrala bachiană pentru violoncel, la această vârstă?
Pentru că m-am simțit pregătit. Nu doar din punct de vedere fizic, pentru că este un adevărat tur de forță să interpretezi toate cele șase suite în cadrul unui concert, dar mai ales pentru faptul că m-am simțit îndeajuns de matur din punct de vedere interpretativ să le cânt integral.
Îmi doream această experiență, să creez un fir narativ între mine și ascultători, îmi doream mult să-i conduc pe cei care mă ascultă, pe mine și violoncelul meu, în această călătorie cu adevărat transcendentală a muzicii lui Bach pe drumul celor șase suite.
Într-adevăr, o călătorie transcendentală atunci când sunt cântate integral, dar, așa cum spuneai, cele șase suite pot fi cântate și separat. Iar pentru recitalul de la Palatul Culturii din Iași tu ai ales să cânți trei dintre ele, cele cu numere impare, Suitele nr. 1, 3 și 5. De ce? Și asta înseamnă că ne vedem și pentru continuarea cu Suitele nr. 2, 4 și 6, așa e?
Cu cea mai mare plăcere! (Râde.) Pentru mine cred că Suitele nr. 1, 3 și 5 sunt cumva un pilon, sau o parte A să zicem.
Cum e pe discurile de vinil.
Exact, o Side A a celor șase Suite pentru violoncel solo. Mă gândesc la tonalitățile apropiate lui sol major, do major și relativa do minor. Sunt suitele cele mai organice, așa le-aș caracteriza. Pentru mine, Suita nr. 5, în do minor, BWV 1011 este oricum de departe preferata mea, una extrem de întunecată, extrem de dramatică, cu singurul preludiu din toate cele șase suite cu o structură bipartită, un preludiu care începe cu o uvertură urmată de un fugatto foarte asemănător cu celelalte construcții de fugi din repertoriul solo pentru vioară, iar sarabanda extrem de cromatică a acestei Suite nr. 5 este extrem de extraterestră, extrem de abstractă. Nu știu dacă s-a mai scris ceva asemănător în următoarele – să zicem! – două sute de ani!
Mai bine de două secole, aș spune eu! Vei cânta și o suită de secol XX la Palatul Culturii din Iași, cea scrisă de violoncelistul și compozitorul spaniol Gaspar Cassadó, o lucrare axată tot pe dansuri, ca și în cazul lui Bach, care i-a inspirat această muzică. Dar János Starker, violoncelistul american de origine maghiară care a cântat-o peste tot, spunea că îi amintește de muzica lui Zoltán Kodály.
Exact, János Starker a fost campionul promovării acestei suite. Referința la Kodály vine poate prin acele vagi elemente pentatonice?
Cred că da, cred că la asta se referea. Cum e pentru tine această suită?
E o lucrare care pune în valoare toate disponibilitățile virtuoze ale instrumentului. Cassadó nu a fost doar un violoncelist extraordinar, ci și un compozitor care a făcut multe aranjamente și transcripții pentru acest instrument. El a pus astfel extraordinar de bine în valoare violoncelul, iar eu îi sunt foarte recunoscător pentru repertoriul pe care l-a oferit, mie și contemporanilor mei, dar și pentru întreaga activitate, pentru efortul de promovare a acestui instrument. Suita lui Cassadó este absolut briliantă, inspirată într-adevăr de suitele cu dansuri stilizate ale lui Bach, dar mai ales de dansurile populare spaniole, poate și de flamenco.
Și avem și o zarabanda, legată, evident, de sarabanda barocă, o sardana cataluneză și o jota finală.
Exact! Finalul cu jota este unul absolut uluitor, întreaga suită este caracterizată de o brilianță aparte, de virtuozitate, cu momente superbe de recitativo ce ațâță fantezia și inspirația interpretului.
Și va inspira, cu siguranță, și fantezia publicului ieșean. Cred – sper că nu mă înșel! – că această lucrare este cântată în premieră într-un recital la Iași și abia aștept să te ascult cu ea, Andrei! Spune-mi acum despre instrumentul cu care vei cânta la Iași, tu ai cântat mult timp pe un violoncel făcut de Giovanni Battista Rogeri la Brescia.
Așa este, dar de un an și jumătate cânt pe un violoncel nou, am cântat cu el și în concertul simfonic cu Tonhalle Zürich dirijat de Paavo Järvi în ediția trecută a Festivalului Internațional „George Enescu“.
Este făcut tot de un italian specializat în instrumente de concert, tot din Brescia, la fel ca Giovanni Battista Rogeri, lutierul Filippo Fasser. Violoncelul meu e inspirat dintr-un model al fiului acestui Rogeri, Pietro Giacomo, construit la începutul secolului al XVIII-lea. Este un instrument minunat, de care mă bucur din plin!
Cu gândul la recitalul tău solo de la Iași, îmi amintesc din nou de Oblique strategies, CD-ul tău solo debut apărut în 2019 la casa britanică Orchid Classics, despre care mi-ai spus că l-ai imaginat ca pe un parcurs muzical al devenirii tale interpretative. Dacă ar fi să refaci acest parcurs, cum ar arăta acum un alt disc solistic înregistrat de tine, Andrei?
Ar fi un parcurs cu suitele de Bach, categoric! Și chiar s-ar putea să urmeze! (Râde.)
Declarația asta e o știre! Îți mulțumesc!
Mulțumesc și eu! La final vreau să-ți spun că mă bucur mult să revin la Iași, de fiecare dată m-am simțit extrem de apreciat de publicul ieșean. Vreau să mulțumesc Fundației Culturale Gaudium Animae pentru invitația de a susține în premieră un recital solo la Iași! Mă bucur de asemenea că voi descoperi Palatul Culturii, un minunat loc de concert, situat într-o adevărată bijuterie arhitectonică a Europei.
Nu cred că există vreun alt loc mai potrivit pentru a audia muzica transcendentală a lui Bach și pentru acordurile briliante și exuberante ale muzicii lui Gaspar Cassadó.
Joi, 9 mai 2024, ora 19:00
Andrei Ioniță
Program:
J.S. Bach – Suita nr. 5 în do minor BWV 1011
J.S. Bach – Suita nr. 3 în do major BWV 1009
J.S. Bach – Suita nr. 1 în sol major BWV 1007
Gaspar Cassadó – Suita pentru violoncel solo (1926)
Galerie foto
