Bournville, cel mai nou roman al unuia dintre cei mai prolifici scriitori britanici, Jonathan Coe, a apărut recent la Editura Polirom în traducerea din limba engleză a lui Radu Paraschivescu. Pornind de la Ziua Victoriei din 1945 și până la debutul pandemiei în 2020, avem în față o frescă a societății engleze prin prisma a patru generații și a unora dintre cele mai importante evenimente printre care se numără încoronarea Reginei Elisabeta a II-a în 1953, învestirea lui Charles, prinț de Wales, în 1969, sau nunta lui Charles cu Lady Diana Spencer în 1981.
Ironia și umorul subtil însoțesc și această proză a lui Jonathan Coe de-a lungul căreia descoperim în inima suburbiei Bournville, cunoscută pentru fabrica de ciocolată Cadbury, nu doar neajunsurile, ci și nemulțumirile unei țări întregi, ale unei societăți care ar putea fi acuzată „că privește spre sine“ și spre un trecut din care extrage, pentru a sărbători din nou și din nou, Ziua Victoriei.
Trecut, prezent și viitor
Anglia de după Al Doilea Război Mondial e văzută, în romanul lui Coe, prin cele patru generații ale unei familii care își începe istoria odată cu Carl Schmidt, cel care sosește din Germania în Birmingham în 1890 și care va prinde, de-a lungul vieții, două războaie mondiale în care „țara lui fusese principala agresoare“.
O regăsim însă, înainte de ceilalți, pe Doll, cea care va trăi poate cel mai intens felul în care Anglia va sărbători victoria și care va recunoaște măsura în care, în fapt, o țară întreagă își va alege propriul drum pentru a merge înainte: „Trecut, prezent și viitor: asta auzea Doll în larma glasurilor de copii venind dinspre locul de joacă în pauza de dimineață. Ca un râu care murmură, ca fluxul care se apropie de țărm, un contrapunct îndepărtat al foșnetului scos de mătura ei de la intrare, cu o voce fără trup, șoptindu-i la ureche, iar și iar, aceeași mantră: Totul se schimbă și totul rămâne la fel“.
Tot ea va fi cea prin intermediul căreia avem parte de primele surse de ironie, de primele trăsături ale unei țări care e un personaj în sine în acest roman cuprinzător, principalele „trei obiecte ale credinței“ lui Doll fiind „creștinismul, socialismul și snobismul“. Diferențele care se fac între categoriile sociale, atitudinea negativă față de imigranți sunt reprezentate prin personaje precum Geoffrey, cel care „pur și simplu nu știa cum să discute cu doi străini, mai cu seamă dintr-o categorie socială complet diferită de a lui“. Peter, Martin și Jack, cei trei copii ai lui Mary și ai lui Geoffrey, devin reprezentanți ai unei noi etape de schimbare în evoluția Angliei contemporane surprinsă în romanul lui Coe și încadrată de pandemia de Covid-19.
Același mod subtil de a surprinde esența unor convingeri adânc împământenite, același fel de a lăsa detaliile să vorbească mai mult decât orice se regăsesc și în acțiunile micului Jack, mai ales după conflictul cu vărul lui, Lothar, sosit în vizită din Germania: „Bucuria de-a deține un program autentic al finalei Cupei Mondiale din 1966 e temperată, pentru Jack, de resentimentul lui față de gestul din inimă din partea verilor lui germani. Cu toate acestea, el are potențialul de-a deveni un bun de preț, dacă-l păstrează în bune condiții – numai că la câteva săptămâni după ce-l primește prin poștă se apucă să-l strice desenând mustăți ca ale lui Hitler pe chipurile tuturor jucătorilor germani“.
La maturitate, fratele său, Martin, va descoperi o realitate a Angliei lui care nu se potrivește cu propriile sale convingeri și nici cu optimismul său care îl făcea să creadă că ciocolata Cadbury va putea fi recunoscută la nivel european ca fiind o ciocolată veritabilă. În schimb, va descoperi că „avea altă poziție decât majoritatea observatorilor englezi“ din barurile autohtone: „Aici, consensul era că lucrurile se mișcau prea repede; că Angliei i se cerea să renunțe la prea multe dintre libertățile ei fundamentale; că Uniunea Europeană nu era decât o escrocherie urzită de birocrați ca să-și acorde lor înșile putere; mai mult, că era un complot pus la cale de francezi și germani ca să preia controlul asupra Europei“.
Deziluziile își fac loc în rândul fiecărei noi generații și, în același timp, scot la lumină lucrurile pe care ceilalți din urmă le-au ținut sub tăcere.
Evoluția societății britanice și nostalgia unei victorii
Romanul, încadrat de turneul din 2020 al Lornei, interpretă la contrabas și nepoata lui Mary (fiica lui Doll), și de a 75-a aniversare a Zilei Victoriei redă trei sferturi de secol pline de transformări sociale și evenimente istorice care devin piloni ai modului în care evoluează societatea britanică. Avem în față o societate care e prinsă între nostalgia unei victorii, dorința de a celebra regalitatea în ciuda celor care se desprind de tradiție și își exprimă deschis dezaprobarea și o moștenire care face ca un vot decisiv să ridice noi ziduri în inima Europei.
Problemele actuale și subiectele de ordin social pe care le atinge Jonathan Coe de-a lungul operelor sale cunosc aici o cronologie atentă a modului în care, aproape inevitabil, Anglia s-a îndreptat spre Brexit. Ceea ce a unit însă Anglia în trecut pare să se disipeze odată cu trecerea timpului, iar neutralitatea nu mai este o opțiune într-un prezent în care rasismul și homofobia sunt probleme sancționate în societățile moderne care își doresc să lase trecutul în urmă.
Bournville se schimbă însă mult prea puțin, diferențele par să îi îndepărteze pe oameni unii de ceilalți, chiar dacă, la final, se regăsesc în jurul figurii materne a lui Mary, cea care piere în mijlocul restricțiilor impuse de pandemie. Coe nu s-a sfiit să mărturisească faptul că Mary e un personaj inspirat de propria sa mamă care a pierit în pandemie.
Nu lasă însă romanul să își piardă tonusul și nimic din vitalitatea specifică, iar optimismul de care dă dovadă e unul dulce și amărui în egală măsură. Întocmai cum Doll regăsea la început o dovadă a unui trecut, prezent și viitor într-o singură notă a zilei, într-un singur moment de conștientizare a felului în care timpul revine, mai devreme sau mai târziu, pentru a rescrie istoria, în același fel noii locuitori ai aceleiași case, mai bine de jumătate de secol mai târziu, regăsesc cu emoție un fel identic de a măsura și înțelege timpul.
Jonathan Coe exersează, din nou, cu dibăcie, maniera atentă de a arăta discret cu degetul înspre cei care se fac vinovați, în ochii societății de azi, inclusiv pentru faptele petrecute cu aproape un secol în urmă, înspre cei care se arată în continuare lipsiți de toleranță sau înspre cei care consideră că tăcerea poate fi o garanție că nimic nu se va schimba. Numai că astfel de personaje sunt întotdeauna puse de Coe față în față cu protagoniști ai schimbării și ai progresului firesc.
Bournville e un roman-frescă fără cusur, un exercițiu fantastic al modului în care Jonathan Coe explorează împrejurimile locului natal și transformările unei societăți ce încearcă să regleze cu rigoare și, în egală măsură, cu discreție o busolă care să nu indice direcția dezastrului.
Jonathan Coe, Bournville, traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, Biblioteca Polirom. Actual, Editura Polirom, Iași, 2024