„Magnific“ sau „fermecător“, așa a fost descris de oponenți. „Temperamental“ este un alt epitet ce i-a fost atribuit. Nu sunt termeni pe care să îi legăm astăzi de personajul în cauză. Excentric și cu umor, dar mai ales plin de ceea ce se numește un tupeu fenomenal, a ajuns ca presa din anii ’70 să îi prescurteze numele în Nasty. Obraznicul.
Ilie Năstase, căci despre el este vorba, a cunoscut o carieră fulminantă în tenis în deceniul al șaptelea al secolului trecut. În 1972 a câștigat primul său US Open și a devenit primul lider mondial al sportului alb în anul următor (ATP a implementat regulile de punctare pentru acest titlu în 1973). Dar, dincolo de sport, a fost un showman care a trezit publicul la viață față de un sport care nu se putea lăuda cu foarte mulți adepți.
Astea sunt aspectele de care se ocupă documentarul Nasty (produs de Libra Films și HDR Evolution, în coproducție cu HBO și Televiziunea Română, 2024), în care putem vedea gradul de atracție pe care l-a exercitat personalitatea histrionică și acidă a lui Ilie Năstase, pe câmpul de tenis și în afara lui în egală măsură. Cei trei regizori care au realizat filmul, Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, au făcut foarte bine că nu au apelat la o secvențiere cronologică a acelor ani, ci au mers pe ideea de sentiment, de felul în care se văd lucrurile azi, nu liniar, uneori la fel de aleatoriu ca personalitatea personajului nostru. Pe de altă parte, s-au rezumat la părțile sportivo-provocatoare ale lui Nasty din anii săi de glorie, fără să insiste asupra a ceea ce a devenit el între timp – scandalizantele, astăzi, luări de poziție privind probleme de actualitate, vâlva făcută cu fiecare prilej pe care l-a prins, ieșirile la rampă cu opinii politice, toate astea nu ar fi dat mai mult cheag filmului. Dimpotrivă, cancanurile actuale i-ar fi dăunat.
Realizatorii nu numai că au folosit foarte multe imagini de arhivă pentru a-l prezenta pe Mr. Nice’n’Nasty, cum i se mai spunea în epocă, ci au apelat la sportivi care l-au cunoscut și l-au iubit și detestat totodată. Dincolo de evidentul coechipier cu care a făcut istorie, Ion Țiriac, apar interviuri cu jucători care arată cum era perceput în epocă (un rockstar al tenisului), cât de excentric și de fermecător era pe atunci. Și cum femeile erau topite după el.
Spre exemplu, o scenă memorabilă surprinsă în documentar, la Wimbledonul din 1977, Ilie Năstase refuză să servească, spre consternarea și enervarea arbitrului, care, exasperat, ajunge să îi spună: „You son of a bitch!“ (nemernicule), la care vine replica: „Pentru tine sunt domnul Nemernic, nu nemernic!“. Juca atunci cu John McEnroe. Iar dacă McEnroe ajunge să spună despre tine că ești incredibil de nebun, s-ar spune că este grav.
Cu arbitrii a avut în general o relație dificilă, contradictorie, a ajuns să îi amenințe cu racheta, mai arunca cu prosoapele în ei, în fine, lucrurile normale în tenis. Adesea nici măcar nu dădea mâna cu ei. Dar în schimb a umplut stadioanele. Multă lume venea special să îl vadă pe el, nu meciul. Pentru că tot timpul se întâmpla ceva, făcea ceva – „Aveam foarte multă energie atunci, trebuia să fac ceva cu ea“, declara Nasty
într-un interviu din anii aceia. Cum era foarte imprevizibil, nu știai niciodată ce urmează. Spre exemplu, a început un meci folosind o umbrelă pe post de rachetă. Sau arunca cu racheta în stânga și în dreapta. Sau se pitea pe sub gradene. Sau se prefăcea că dă cu racheta în fotografi.
În direcția asta, se poate spune că a fost creator de școală: McEnroe, Agassi, Nadal – totul a pornit cu Nasty. Și toate numele mari ale tenisului care au apărut în documentar au vorbit la superlativ despre acest copil mare al acelor vremuri. Și de fiecare dată cu o adăugire: generozitatea pe care o dovedea. Cum spunea marea tenismenă Bille Jean King, „pur și simplu atingea sufletele oamenilor“. Și asta o spune până și Nadal. Și la fel a spus și Diana Ross, pe care, din ce povestește el, ar fi adus-o în România ca să îi cunoască mama. Dar despre aventurile sale, cele din afara terenului, cel mai bine vă lămurește filmul.
Pentru a completa acest portret al lui Nasty, să ne gândim că a fost primul sportiv care a devenit imaginea încălțărilor sport Nike. A fost și primul tenismen din lume care a reușit să câștige peste un milion de dolari din sport.
Personalitate complexă, dezinhibată, cu o anumită carismă, adeseori fără filtru, cu o încredere enormă în sine, acest copil răsfățat (și la propriu, și la figurat), Obraznicul care a învățat regulile jocului pentru a le șunta. După apariția sa pe teren, tenisul nu a mai fost la fel ca înainte.
Documentarul fost selectat de altfel de Festivalul de Film de la Cannes (14-25 mai). Nasty se va bucura din nou de glorie.