Ecranosfera, totalitatea ecranelor si relatiilor dintre indivizi si ecrane, este un concept alternativ pentru lumea hipermoderna in care traim. Zeitgeist-ul acestei ecranosfere s-a format in ultima suta de ani de imagine proiectata prin si pe ecran. Nasterea cinematografului e o nastere dubla: pe de o parte, aparitia unei arte de masa, populara, care a creat industria distractiei si a modificat loisir-ul, colectivitatea si indivizii, pe de alta nasterea unui instrument absolut nou in istoria omenirii – ecranul. Ecranul global nu e manual de supravietuire in ecranosfera, nici litanie pentru moartea artei, nici un semnal de alarma pentru o apocalipsa a spiritului venita prin ecran. E pur si simplu o descriere a unor relatii, uneori nevazute, intre practica sociala si cea estetica, cea informationala si cea epistemica, ce presupun omniprezenta ecranului.
Volumul are trei parti care vin in sustinerea ipotezei cartii: cinematograful a construit un tip de realitate care s-a proliferat in toate ecranele posibile, fie ca sint cele dintr-o CCTV, cele ale calculatorului, ecranul televizorului, ecranul medical sau ecranul de control al unei centrale nucleare. Desigur, aceasta ipoteza poate fi contestata (si chiar a fost), insa, pentru un volum care nu se vrea academic, ci mai degraba provocator si proiectiv, mult mai important mi se pare scenariul propus de cei doi autori, coerenta acestei imagini generale decit o anumita corespondenta exacta cu faptele. Incercarea de a da o imagine unificata asupra ecranosferei, imagine mereu perfectibila si criticabila, nu poate fi negata.
Joci in filmul tau
Toti traim o cinemanie, toti vrem sa jucam in filmul vietii noastre si, in tot acest timp, realitatea imita arta. Inca de la inceputul cartii ceea ce numim textura realitatii e pusa sub semnul intrebarii: ce traim e doar un efect controlat al modelului indus de cinematografie. Radicalitatea acestei teze probabil ii sperie pe multi. Dar e radicala cu adevarat sau e una dintre versiunile concurent-alternative in concursul international de descriere a realitatii? Mai degraba aceasta versiune vine sa contracareze versiunea crizei cinematografului. Cartea combate aceasta notiune de criza (repetata mai ales in tarile europene si mai ales in raport cu „imperialismul cinematografic american”). Sa nu uitam ca citim un volum despre hipercinematograf, ca intentia autorilor a fost sa modifice perspectiva conservatoare care anunta, melodramatic, moartea cinematografului.
Mutatia hipermoderna, din a doua faza a modernitatii individualiste (autorii se feresc sa vorbeasca de postmodernism), contine si ideea ecranului global, care ar putea fi explicata prin: ecranocratie – raporturile cu lumea sint mediate de interfetele-ecran –, mutatiile de capital financiar pe piata de film, cinematograful divers care nu mai exclude nici un tip de identitate si experienta si prin pierderea hegemoniei cinematografului in fata televiziunii sau Internetului. In tot acest context, spiritul-cinema travereseaza si iriga toate ecranele. Traim in cultura ecranului, in care „sintem toti pe cale de a deveni regizori si actori de cinema, aproape profesionisti” (p. 22), adica cinemania generalizata. Aici autorii nu se insala. De la presedintii care se nasc prin media si ecrane (Barack Obama sau Nicolas Sarkozy) la pornografia de amatori, cu totii ne recentram vietile si ne construim identitatile utilizind ecranul si mitemele cinematografului. Publicitatea, dar si discursul stirilor, al sportului, al politicii preiau din cinema nu numai modelele narative, ci si mecanismele emotiei. „Viziunea ecranica a lumii” nu poate fi contestata. Ecranul e mediu si mediere.
Dar de ce un cinefil ar citi aceasta carte? Filmele nu sint analizate ca opere, ci plasate intr-o economie generala a cinematografului: povestea si marketingul, star-systemul si efectele speciale, mediatizarea si rolul socio-politic al artei – toate aceste fenomene sint urmarite si exemplificate prin filme. Un index nominum de peste 700 de filme, de la trenul fratilor Lumiere care intra in gara din La Ciotat pina la 432-ul lui Cristian Mungiu, e distributia acestei carti. Pretutindeni orice ipoteza de lucru este sustinuta de cel putin un film cult sau o tendinta cinematografica. Imagine-exces, imagine-multiplex, imagine-distanta: acestea sint cele trei procese constitutive ale cinematografului actual. Excesul e o tema draga lui Lipovetsky, si filmul nu putea scapa de ea. Efectele speciale, abundenta, ultraviolenta, sexul hiperbolizat – acestea plaseaza filmul intr-un timp excesiv, al vitezei. Globalizarea filmului, modificarile narativitatii, imaginarul tot mai divers si mai democratic (batrini, tineri, homosexuali etc.) constituie imaginea-multiplex. Filmul e o arta de masa, dar cu toate acestea instaureaza „un efect de complicitate” (p. 130), o legatura directa cu cinefilul caruia ii ofera parafraze, parodii, filme-in-film, cu care dialogheaza prin metalimbaj. Nimic nu este uitat de cei doi autori: filmul documentar care devine o arma politica, filmul realist care reintroduce marginalii pe scena sociala, filmul care ia rolul psihologului. Toate acestea contribuie in asa masura la realitate incit refuzul ecranicitatii s-ar putea sa duca indirect la refuzul identitatii sociale.
Intorcindu-ne la ecranocratie, exista la cei doi autori un anumit exces in folosirea superlativelor si o conceptualizare-instant a termenilor care ar putea descrie mai bine noua stare a lumii. Dar acest lucru nu face decit sa le sustina teza cinemaniei: la fel ca si filmul, autorii folosesc efecte speciale, rasturnari narative de situatie, referinte culturale etc. Ei sint primii care populeaza ecranosfera si care, folosind puterea de seductie a cinematografului, se lasa uneori sedusi de ea. Nu si atunci cind dezvaluie mecanismele supravegherii video si ajung la concluzia ca democratia liberala a devenit una securitara. Nici cind denunta hiperpublicitatea sau ecranul ludic, in care ne transformam in avatarele din jocurile video. Faptul ca ne „scaldam in imagini” nu mai poate fi negat. Iesirea din imagine e imposibila, dar iesirea din pasivitate inca ramine o optiune. Li s-a reprosat autorilor ca nu au centrat analiza lor pe Internet si pe ecranul-informatie. Dar si acest ecran face parte dintr-o lume initiata de cinema. O lume in care arta de masa a divertismentului a modificat cultural indivizii. Desigur, ei se pot distanta oricind, dar nu mai pot construi sisteme alternative de viata. Si de ce ar face-o?
Gilles Lipovetsky si Jean Serroy, Ecranul global,
traducere de Mihai Ungurean, colectia „Plural M”,
Editura Polirom, 2008