„In felul meu – spune scriitoarea –, la fiecare carte m-am aruncat cu capul inainte. Daca a iesit poezie, foarte bine. Daca iese un roman, iarasi e foarte bine. Ma prind eu inainte sa termin de scris spre ce se indreapta vehiculul. Dar nu ma intereseaza asta prea tare. Totul e s-o duc la bun sfirsit, odata inceputa o carte. Structura vine la pachet cu substanta.”
Universul prezentat de Adela Greceanu in Mireasa cu sosete rosii este unul dominat de femei: domnisoare, divortate, vaduve, casnice, inginere, vitriniere. Barbatii apar mereu in umbra, iar majoritatea nu au nume, ci sint doar: mielul cel batrin, vlajganul, auriul, fratele, tatal, arborele cel frumos etc. Femeile in schimb sint mai tot timpul galagioase, birfitoare, fiecare avind de spus cite o poveste sau chiar mai multe, dar dintre toate mireasa este cea mai frumoasa si cea mai talentata. Femeile care se invirt in jurul ei – nasa Lena, verisoara Pulheria, matusa Zizi si tanti Sofica – ii piaptana si ii impletesc parul, atipind rind pe rind cu pieptenii in mina. Numai mireasa nu doarme de o buna bucata de vreme, caci ceasurile ii sint numarate, pina in zori, cind va veni mielul cel frumos, mirele ales. „Mireasa cu sosete rosii nu are defecte – zice mireasa. Este egocentrica, orgolioasa, aroganta uneori… Dar astea nu-s defecte, iar egoista nu este. Si nu-i adevarat ca ma iubesc mai mult pe mine. Si ca barbatii simt asta. Si ca de asta ma evita. a…th Am atitia ani. Sint o mireasa batrina.” Cit despre miel, acesta e cind mire, cind mort, incit nu mai poti spune cu certitudine care este cu adevarat identitatea sa. Mielul sau „profetul” este „cel mai” si „se moare dupa el”. Mirele e facut din toti cei pe care mireasa (de acum batrina) i-a iubit de-a lungul vietii sale.
O noapte interminabila, care aminteste de noptile Seherezadei, in care „mireasa cu sosete rosii” trebuie sa-si regleze toate „conturile”, sa-si ia ramas bun de la toti iubitii si sa-si spuna toate povestile pe care le stie, caci dimineata va veni mielul, mirele mult asteptat. Mireasa nu mai doarme de mult, dar viseaza, iar celelalte femei banuiesc ca a studiat practici oculte si ritualuri magico-religioase. Visul ei fara somn se numeste viset, iar in viset se ajunge cu ajutorul panglicii albastre: „…inchid ochii si ea ma duce in viset. a…th Visatul e atunci cind un capat al panglicii albastre il tin eu, zice mireasa si arata cu degetul spre ea. Si celalalt capat il tin tot eu, dar eu cea din viset”.
Dialoguri foarte bine realizate
Interesant este rolul pe care povestea il joaca in romanul Adelei Greceanu: „Cui ii place sa povesteasca ii place si sa traiasca”, ii spune la un moment dat mielul miresei. Aceste cuvinte sint de altfel printre putinele pe care mirele, un personaj mai mult invizibil, fara chip si fara nume, le rosteste de-a lungul cartii. Si refrenul acestui „poem”, ca o formula de basm, face referire tot la actul povestirii: „Da’ mai povesteste tu scumpete, ca tu esti mireasa […] tu povestesti intr-un fel atit de original […] Si mireasa povesteste:…”. Povestirea este si o modalitate de umplere a timpului, caci noaptea trece mai usor atunci cind ai cuvinte. Cind nu ai cuvinte, „totul e cum e si nu cum spui tu”. Lipsa cuvintelor inseamna lipsa vointei si a dorintei de a recrea lumea. Exista o permanenta lupta intre timpul miresei si timpul mielului (al mirelui): unul dintre timpuri trebuie sa il absoarba pe celalalt.
Mireasa s-a nascut la douazeci si opt de ani. A avut de parcurs un traseu initiatic dificil. A fost singura din familia ei care a scris poezii, din frica de viata, din frica de moarte. Dialogurile sint foarte bine realizate, iar replicile celor cinci femei din prima parte a romanului sint adesea pline de umor si ironie. In cea de-a doua parte a cartii, zgomotul este inlocuit de tacere, iar mireasa ramine singura, inconjurata doar de propriile fantasme.
Adela Greceanu, Mireasa cu sosete rosii,
colectia „Ego. Proza”, Editura Polirom,
2008, 19.95 lei