O rescriere a realizat Vasilica Bălăiță cu Fata babei și fata moșneagului pornind de la povestea lui Ion Creangă cu cele două stereotipuri feminine – harnica și leneșa, pe care le-a încondeiat povestitorul pe prispa casei sale sărăcăcioase din Țicău cu ceva vreme în urmă.
Într-o lume tehnologizată, în care copiii se familiarizează cu noile medii de la vârste foarte fragede, provocarea unei asemenea întreprinderi artistice – teatralizarea unei scrieri arhaice – nu e de ici, de colo. Cheia de relectură care să capteze privitorii (exigenți, mai exigenți și mai spontani decât adulții, în comportamentele cărora intervin variate cenzuri) s-a poziționat la interferența acestor două areale istorico-sociale, trecutul și actualul. Dramatizarea a găsit soluția, ea vine din echilibrul între narațiunea humuleșteanului și direcțiile actualizante ca rezolvare a adresabilității.
Totul din scenă se transformă
Textul în rime, cu o versificație nepretențioasă, frumoasă, ce imprimă din start o muzicalitate plăcută acustic și emoțional, conferă fluiditate. Baba și Moșul sunt vecini văduvi într-un duplex, ea a făcut un business din vândutul ouălor, el privește cu jind la bunăstarea colocatarei. Așa că își alungă, pardon, îndeamnă copila să ia calea străinătății (în sensul larg al termenului) și să se întoarcă atunci când se va fi căpătuit.
Restul îl știm: călătoria inițiatică, faptele bune, traseul încheiat la jivinele Sf. Duminici, care trebuie spălate, hrănite și iubite, așa urâte și înfiorătoare cum sunt. Recompensa e decisă de Sf. Duminică, un cufăr de dimensiuni portabile cu tot ce trebuie înăuntru. Pentru că, adesea, less is more. Traseul se repetă pentru fata Babei, alt tip de atitudine, altă răsplată, un lădoi de unde știm noi cine/ ce iese.
În regia sa, Aurelian Bălăiță a utilizat creativ materialul dramaturgic, adăugându-i expresivitate scenică generoasă. Actorie la vedere, păpușărie, umbre, elemente de decor active (Alina Dincă Pușcașu), proiecții video (Cristian Bortoș), muzică modernă, caracterizând personajele (Mihai Cornea) în acorduri și tempouri coregrafice (Alice Veliche). Scena se transformă, devine: o pădure se naște din frânghii în mișcare, un banal metru de tâmplărie se metamorfozează într-o casă, cuptorul și fântâna sunt două cuburi animate sonor (vorbe și sunete ambientale) și vizual (lumini intermitente, colorate), păpușile sunt unele pe rotile, altele cu fire, dar și pe corpurile interpreților.
Construcția regizorală are mai multe straturi, textura estetică e etajată, spectacolul include unitar o gamă densă de mijloace artistice. Epicul se etalează cursiv, totul e acolo unde și atât cât trebuie, nimic în plus, nimic în minus, un dozaj regizoral de finețe umple scena pe toate dimensiunile ei.
Supereficient artistic
O plăcere și o bucurie să vezi în acțiune artistică produsele Facultății de Teatru de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ Iași. Întreaga echipă e modelată în amfiteatrele ieșene, într-o stilistică armonică, funcționează sistemic. Fiecare actor își asumă mai multe roluri, când de ansamblu, când solouri atât pe mânuire păpuși, cât și muzical, mașinăria acționată de Aurelian Bălăiță performează supereficient artistic.
Distribuția alătură absolvenți cu diverse grade de experiență scenică, unii sunt, încă, masteranzi, alții prestează în câmpul muncii artistice de niște ani. Meritul lor e că nu se simt diferențele de vechime în meserie.
Din fericire, nici la cei experimentați, care etalează prospețime, nici la cei aflați la debut, de la Bacău, la care lipsa de experiență nu se vede. Ilinca Istrate (Baba, Sf. Duminică), Tiberiu Gabor Bitere (Moșneagul, Urșii), Bianca Pascaru (Fata Moșneagului, Vulpe, Cățel, Bufniță), Adelina Bălteanu (Fata Babei, Părul, Șarpele, Fântâna), Cezar Ichim (Ciocănitoarea, Cățelul, Lupii, Cocoșul, Cuptorul). Când e vorba despre spectacole pentru publicul tânăr, concepția regizorală include și aspecte care să îi sensibilizeze pe însoțitori, adâncimile semantice variază, fiecare privitor bate cu înțelegerea până în punctul în care psihologia vârstei îi îngăduie.
E o regulă nescrisă, dar de aur, care îi readuce și pe cei mici și pe cei mari în sălile de teatru. Fata babei și fata moșneagului despre care scriu e un proiect al Teatrului Municipal „George Bacovia“ Bacău, secția Animație, și e o încântare să-l urmărești.