„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul La fel ca mine de Denisa Ștefan, în curs de apariție în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom. Colecția Ego. Proză, coordonată de Lucian Dan Teodorovici, împlinește anul acesta 20 de ani de existență. Au fost publicate peste 250 de titluri și aproximativ 150 de autori.
— FRAGMENT —
Pe la miezul nopții a ajuns acasă, fericită și transpirată, corpul ei vibrând de plăcere.
Pe balcon, așezată confortabil, cu un cui aprins în mâna dreaptă și Help Yourself de la Bryde în căști, Tina a avut un fel de flashback din noaptea petrecută la Flo și Kris. Nu era o amintire vizuală, cât una emoțională. Și-a dat seama de ce fusese nefericită. Da, voia libertate – dar voia să se despartă de Vlad pentru că nu era corect față de el. Da, așa e. Cândva în noaptea aia a realizat cât de nedreaptă era situația. Nu îl iubea pentru că Vlad era un compromis. Relația lor îi oferea stabilitate și siguranță – de aceea era cu el, nu din dragoste. El o iubea, pe când ea se ținea de el pentru siguranță, pentru căldură, pentru iubirea pe care o primea, nu pentru a-l iubi. Toate relațiile ei de până atunci (alea două mari și grase) aveau iubire din plin; siguranță? – de cele mai multe ori; drame, crize și traume? – mult prea multe. Relația ei cu Vlad nu avea crize. Nici drame, nici traume (poate doar la final).
Și totuși, Vlad pur și simplu nu era… partenerul potrivit. Nu era drept față de el și nici față de ea. De ce nu i–am zis toate astea? Dar era prea târziu acum. Concertul trecuse și, odată cu el, relația ei de acum cu Vlad era una… amicală? Ceva pe acolo. Știa că el probabil suferea, că îl costă mult să fie atât de civilizat. Dar Vlad e un om bun, înțelegător. Sper să treacă repede peste tot…
Chiar dacă se lupta în fiecare zi cu trecutul, asta nu însemna că putea să-l schimbe. Sau, citez din Atomic Blonde: You can’t unfuck what’s been fucked. Tot ce putea face era să se concentreze ca, în viitor, să nu mai facă aceleași greșeli. Da, dar you can’t unfuck what’s been fucked. Și cu toate că făcuse greșeli în viața ei, avea de gând să repare ce merita să fie reparat. Relația cu părinții clar nu. Dar unele situații nu puteau fi reparate așa ușor.
Câteva stele sclipeau slab pe cer. A găsit Carul Mare fără probleme. Carul Mic însă nu se vedea. Dar pot să‑l desenez cu degetul. Cu degetul arătător drept a desenat în aer un paralelogram tras în sus de o linie în diagonală. M‑a făcut mama artist. Ce păcat că–s mereu trist. Și-ar fi dorit să poată zbura de la o stea la alta, să le îmbrățișeze.
Brusc, și-a adus aminte de tipa blondă. Ochii ăia… doamne ferește‑ne! Flo și Kris păreau să cunoască jumate din oraș, iar asta o încânta. Dacă o rog pe Kris să‑mi dea numărul ei sau ceva…? Dar chiar avea nevoie de o persoană nouă în viața ei? Da, mai ales dacă oferă sex și are ochii ăia. A decis să o caute pe profilul de Instagram al lui Kris, trebuie să o aibă la follow. Și a găsit‑o. Profilul ei era plin de poze din vacanțe – Veneția, Turcia, Grecia, ceva dealuri din Spania – și avea câteva poze cu pisica ei, Yuyu. Ce nume! a zâmbit. Ultima poză postată era un portret realizat cu AI. Interesant. I‑a dat follow și a schimbat melodia. Jesus, câte poți afla despre cineva în câteva minute! Social media e nebunie curată. Norocul meu.
Un vânticel a răcorit-o pentru o clipă și a intrat să bea apă. Și-a adus aminte că Florence and The Machine urma să cânte la ceva festival. A deschis repede laptopul și a cumpărat un bilet. Woooo!!
Lui Vlad nu-i plăcea Florence, de aceea nu s-a sinchisit înainte. Dar acum putea. Ba chiar tocmai o făcuse, iar asta a făcut-o să zâmbească. Le-a scris lui Kris și Flo pe grup și Kris a sunat-o imediat ce a văzut mesajul.
— Și noi mergem! și a început să țipe în telefon de fericire.
Tina a început să țipe și ea de fericire, forțând un woooooo de toată frumusețea în calmul nopții.
— Știi ce înseamnă asta, da? Că stai la mine!
A urmat un val nou de țipete.
— Hai că vorbim prin mesaje toate detaliile. Auzi, auzi. Mâine mergem la Pride, vii?
— Da! O em gi, Kris! N-am fost niciodată la Pride până acum.
— Nu cred!
— Jur pe roșu și poți s-o întrebi pe Flo. Dar hai că ne vedem mâine și vorbim! Noapte bună! Noapte bună, Flo! a mai țipat ea în telefon.
Era atât de fericită că putea țâșni până-n spațiu cu tot cu clădire și vecini.
4
Dacă nu ar fi fost high, s-ar fi panicat atunci când a văzut mulțimea din Parcul Central. Câți oameni, holy fuck! Kris și Flo o așteptau în fața lui Avram Iancu.
Era primul Marș Pride la care lua parte. A petrecut o bună parte din zi analizându-și garderoba și și-a dat seama că nu avea nimic gay, nimic colorat, nimic care să arate Pride. Dar răspunsul la de ce? era destul de simplu: nu își etala sexualitatea așa cum o făceau oamenii pe care-i cunoștea. Asta era în parte din cauza părinților, a societății, dar și pentru că sexualitatea ei nu era ceva la care se gândise foarte mult. Știa din experiență că nu conta ce avea celălalt om în pantaloni – cât timp sexul era bun, cât timp simțea atracție față de acel cineva era suficient. Nu era vorba de bărbat versus femeie. Era vorba de se simte bine sau nu.
Parcul era plin-ochi cu oameni colorați, fericiți, tineri și adulți la un loc. Era și foarte cald, iar Tina a optat pentru o cămașă cu mâneci scurte, roșie cu dungi negre și încheiată până între sâni (nu avea nimic pe dedesubt și oricum e cald!). Purta converși și pantaloni scurți negri, cu șosete roșii.
Când le-a zărit pe Flo și Kris cu sclipici pe față, culorile Pride pe câte un obraz și amândouă cu tricouri albe pe care scria „We Are Here and We Are Queer“, un zid din ea a explodat. Cât de frumoase sunteți, Jesus!
S-au îmbrățișat, iar dintre copaci s-au apropiat Cristi, Dumi, Laur și Franco. Inima i-a pocnit de fericire când i-a văzut și a sărit pe ei, încercând să-i cuprindă pe toți cu brațele. Ce fain e la Pride!
Au început să vorbească, fiecare întrebând pe fiecare ce face, cum se simt și pornind discuții paralele. Tina țopăia dintr-o discuție în alta, ca un iepuraș, fericită să fie cu atâția prieteni într-un loc atât de frumos. Și putea face asta pentru că se simțea în siguranță. Avea un zâmbet permanent pe față, iar când au început marșul, după discursuri, a început să țopăie la propriu.
Se simțea vie în mulțimea de oameni ce scanda, vie când țipa și ea odată cu ei cât o țineau plămânii pentru că da! Da! Corpul meu nu e proprietatea ta! Și da! Drepturi egale! Egale!!! Fiecare om are nevoie de un acoperiș deasupra capului! Când or să învețe baștanii pulii că nu ne pot trata așa? Orice pentru bani, bine, dar de câți bani ai nevoie, domne? Miliardu’ nu–ți ajunge? Căca–m–aș că nu vă săturați niciodată.
Valul de oameni fericiți a trecut pe sub podul Michelangelo, unde ecourile se loveau unele de altele, de boxe și de vocile lor puternice care cereau dreptate, egalitate și mai ales libertate. Mândria era o victorie în sine, dar și un simplu pansament pentru toate lipsurile, restricțiile și ura din spatele lor.
Marșul s-a terminat într-un alt parc, un parc complet înecat în culori, muzică, mâncare, veselie și dans. Food-truck-uri și o scenă imensă erau întinse în jurul fântânii principale. Soarele vibra undeva după norii gri cu ploaie ce abia aștepta să cadă.
I se părea imposibil și incredibil ce se întâmpla. Nu știa de unde să înceapă. Voia să vadă tot, voia să danseze, voia să bea și să fumeze, voia să fie cu prietenii ei, îi era sete și norii se apropiau, se tot apropiau de ei și abia aștepta, se ruga, abia aștepta să danseze în ploaie, doar să plouă, să plouă!
CARTEA
„Stabilitatea este o iluzie care se clatină la primul eșec“, pare să spună o voce încă de la începutul cărții. Însă din perspectiva cui e eșecul: a mea sau a societății? Roman al deformării și al căutării identității, al explorării sinelui și al descoperirii lumii cu și prin ceilalți, La fel ca mine înfățișează povestea Tinei, o tânără care, după ce rămâne fără loc de muncă și fără relația cu Vlad, pornește în drumul a ceea ce pare să fie (re)devenirea sa, reluând legături din trecut și înnodând altele noi. Construit cu o perspectivă narativă ingenioasă ce presupune viraje bruște și amplasat într-un context social complex, romanul induce ideea asumării și acceptării identității întâi față de sine și apoi față de o societate plină de prejudecăți ostile.
AUTOAREA
Denisa Ștefan s-a născut pe 12 aprilie 1999 la Oradea și a locuit la Beiuș, până la 18 ani. S-a mutat la Timișoara, unde a terminat Facultatea de Litere. În 2021 a debutat cu volumul de poezie și plath dansa prin bucătărie (Editura Casa de Pariuri Literare). În 2024 a publicat al doilea volum de poezie, Unicorn la păscut (Editura Alchimică). Romanul La fel ca mine este debutul ei în proză.