Trăim în plină eră a reprezentării vizuale, fotografierea e practică democratizată viral. Ne multiplicăm zilnic în selfie-uri care ne documentează viața. Încorporate în smartphone-uri, camere performante la purtător, stimulează colectarea vizuală a realității. Ca amatori ori artiști specializați, luăm cu noi factualul în imagini care îl arhivează.
Fotografia de teatru, formă specială de artă, nu înseamnă numai știință optică și aparatură adecvată, deși nici acestea nu sunt de ignorat, dar și (ori mai ales) ochi de artist și talentul de-a prinde în serii de imagini fabulosul trecător al spectacolului. Sunt fragmente la care te poți întoarce de câte ori vrei, ca să te bucuri de frumusețea estetică, să reanimi episoadele teatrale imortalizate. Artă de nișă, fotografierea e despre privire, la fel ca teatrul, e o extensie a ei. Despre a vedea, a reda și a înțelege un univers unde nu mai există protagoniști și personaje de sprijin, în care în vizor e ficțiunea de la rampă.
Declanșator al memoriei
Istoria recentă a domeniului consemnează artiști care au lucrat cu mari regizori, urmărindu-i ani la rând, memorând creații în mici istorii vizuale – Luigi Ciminaghi cu Giorgio Strehler, la Piccolo Teatro di Milano, Martine Franck cu Ariane Mnouchkine la Théâtre du Soleil de lângă Paris. Legată de clipă și de amintire, fotografia sporește imagistic jocul de identități care e teatrul. Permițându-i, în ciuda definiției sale de a aparține unui loc și unui timp, să circule peste granițe temporale și geografice așezat în acest vehicul de pixeli.
Fotografia e un declanșator al memoriei. Conținutul ei spațio-temporal activează trasee afective care înving timpul și readuc la viață secvențe ale trecutului. Ne rânduiesc viața în foldere cu imagini. Adriana Moca a avut ideea salutară de-a reuni într-o expoziție fotografică 50 de ani de teatru pe care Silviu Purcărete îi împlinește acum. O jumătate de veac de când regizorul îmbogățește lumea cu viziunile lui. Teatrul este structural despre a privi, iar retorica regizorală a acestui artist mizează fundamental pe tehnica fragmentării în cadre ca modalitate de creație. Un hedonism al vizualului ar putea fi definiția concisă a universului estetic al lui Silviu Purcărete.
Totul e filtrat prin vizual
Mă număr printre cei câțiva, puțini, privilegiați, care am fost acceptați ca martori la repetițiile sale și l-am văzut în acțiune. Marina Constantinescu, la Danaidele, regretatul Patrel Berceanu, la Titus Andronicus. În laboratorul care e etapa repetițiilor, intrușii devin, fără voia lor, elemente perturbatoare. De aceea, cu excepția repetițiilor deschise practicate de unii, accesul unui ochi străin nu e acceptat. E, în cel mai bun caz, tolerat. E o privire printr-o gaură a cheii, printr-o ușă întredeschisă.
Am văzut cum la Silviu Purcărete totul e filtrat prin vizual. Întreaga sa teatralitate trece prin vizualitate, exprimarea e de tip imagistic. Face el însuși fotografii, la generale, deține o impresionantă arhivă. „Clipă, stai!“, năzuința faustiană, poate fi corporalizată prin fotografia care oprește într-un instantaneu timpul/ momentul și capturează un anumit spațiu. Le îngheață, apoi le plimbă prin lume și prin alte vremuri. E o alternanță, un joc subtil de dinamic și static.
Expoziția Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru a fost realizată de Asociația Culturală Vis-a-Vis și a fost vernisată la Festivalul Shakespeare Craiova, Centrul „Constantin Brâncuși“ Muzeul de Artă Craiova. 122 de spectacole sunt reanimate pe simeze într-un demers recuperator. Expoziția aceasta face pionierat în România, alătură fotografii din spectacole de teatru și operă din arhiva personală a regizorului, semnate chiar de el, sau de Mihaela Marin, Dragoș Buhagiar, Helmut Stürmer, Sean Hudson, Patrick Fabre, Pierre Borasci, Simon Annand (Royal Shakespeare Company), Thilo Beu, Rareș Zaharia, Adi Bulboacă, Alex Condurache, Eöri-Szabó Zsolt, Peter Uhan, Petru Cojocaru, Iulian Ursachi, Nicu Cherciu, Aki Tanaka, Aoi Itoh și alții. Se spune că frumusețea e în ochii celui care privește. Și atunci când transferă în virtual/ pixeli obiectul propriei admirații. Și atunci când îi etalează în albume ori galerii.
Preferința pentru formule de lucru rodate
Adriana Moca este curatoarea expoziției Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru. Artista a avut norocul de a fi fost vreme de aproape un deceniu membră a echipei artistice a Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova. Cunoaște din interior universul a cărui rememorare a reactivat-o acum, a jucat în spectacolele semnate în Bănie de Silviu Purcărete, în anii de început ai ascensiunii sale estetice. Atașată afectiv prin puternice fire profesionale, i-a urmărit ulterior creațiile, din alte contexte culturale, pe unele le-a reflectat prin scris, acum a avut ideea acestei antologii vizuale.
„Expoziția este, dincolo de recuperarea memoriei spectacolelor sale din acești 50 de ani de carieră, ocazia să redescoperim bucuria teatrului și generozitatea ludică a regizorului Silviu Purcărete. E un gest de reverență și recunoștință pentru o asemenea personalitate distinsă cu nenumărate premii importante de-a lungul vremii. Un exercițiu de admirație absolut necesar“, precizează curatoarea. Proiectul său este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN.
La vernisajul care a fost dublat de lansarea volumului bilingv Silviu Purcărete. Infinite metamorfoze cu imagini surprinse de ochiul expert al Mihaelei Marin, am rostit câteva vorbe, unele dintre ele se regăsesc în acest articol. Au mai făcut referiri la Silviu Purcărete, Emil Boroghină, unicul și inegalabilul om care a creat la Craiova contextele în care regizorul a imaginat primele lui mari spectacole, itinerate apoi în întreaga lume, și Dragoș Buhagiar, scenograful care face parte din echipele regizorului în ultimul deceniu.
O altă caracteristică a lui Purcărete este preferința pentru formule de lucru rodate (Helmuth Stürmer, Lia Manțoc, Vasile Șirli etc.) Expoziția realizată în condiții grafice premium de Adriana Moca va fi parte a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (3-10 octombrie). Festivalul se axează în 2024 pe tema „tranziție“, la 35 de ani de la borna istorică 1989.