Volumul Articole burgheze, pentru prima data publicat, cuprinde texte (aparute in presa interbelica, limita cronologica superioara fiind anul 1947) semnate de Steinhardt in publicatiile „Revista burgheza”, „Libertatea”, „Revista Fundatiilor Regale”, „Lumea romaneasca”, „Tribuna poporului” si „Universul literar”. Ingrijitorul editiei, Viorica Niscov, a inclus in Anexa volumului si un numar de 14 texte din ziarul „Victoria” (dar a caror paternitate, din motive de ordin stilistic si de orizont intelectual, a ramas incerta).
In „Revista burgheza” (de unde a fost extras si textul publicat in numarul 186 al „Suplimentului de cultura”), „«burghezul» Steinhardt isi continua masacrul din volumul de debut, semnind episodic tot «Antisthius» si parodiind stilul revistelor «Criterion» si «Vremea», precum si pe Eugen Ionescu”, remarca Nicolae Mecu. Scrie nimicitoare note de lectura, iar moralistul din el largeste, prin aducere la zi, inventarul clasic al naravurilor, compune schite caracteriologice despre „Admiratorii Fetei Moderne” si „Admiratoarele si admiratorii socialismului”, „impartindu-i entomologic in clase”, dupa cum observa autorul studiului introductiv.
„Toate fetele moderne au pareri socialiste si activeaza in consecinta in felul urmator: Fac excursii pe munti cu baieti, timp de citeva zile sau saptamini. (Aceasta e cea mai impresionanta proba in fata Tribunalului Modernismului. E si o lucrare eliminatorie la examenul prestat in fata Tineretului liber. Peste ea nu poti trece.) Al doilea, nu numai ca fumeaza, dar isi cumpara singure tutunul in debite si chioscuri. Al treilea, trebuie sa danseze cit mai bine. Al patrulea, iau parte activa la discutiile despre chestiunea daca o fata trebuie sa vie in noaptea nuntii virgina, nevirgina sau reparata. Niciuna nu adopta prima parere. Toate sint pentru experienta anterioara. Baietii socotesc ca si ultima posibilitate nu le-ar displace. In fapt, solutia aceasta prevaleaza.”
Gabriela Adamesteanu – provizorat
In numarul 178, in cadrul campaniei „Artistul asociat”, a aparut un fragment in premiera din romanul Provizorat de Gabriela Adamesteanu, aflat in lucru. Titlul fragmentului: Trei ore de invatamint politic.
„– Voi, scriitorii, n-aveti nimic sfint pe lume! N-ai decit sa ii intrebi pe stimabilii tai colegi de breasla care sint membri in CC cum se descurca!
Ii parea rau ca s-a lansat cu ea in aceasta discutie, cine stie ce o sa mai scrie in vreunul din caietele ei terfelite si cine stie pe unde o sa-l uite. Ca sa aiba succes de librarie, are nevoie de niste sopirle aduse de un fraier ca el. Arunca cearsaful de pe corpurile lor goale, semn ca prelegerea s-a ispravit si mai au timp sa faca amor inca o data. O trage de mina, in timp ce ea chicoteste si da din picioare, nu vreau, nu vreau, haide-haide, la baie cu tine!
Si intra sa faca dus impreuna: o noutate pe care, fireste, ea nu il va intreba de unde a luat-o.”
Vladimir Nabokov – prefata la ochiul
In 2008, Editura Polirom a inaugurat seria de autor „Vladimir Nabokov”, cel mai recent proiect editorial din cadrul „Bibliotecii Polirom”, iar al cincilea volum, Ochiul, a fost prezentat cititorilor in cadrul Tirgului de Carte „Gaudeamus”. Romanul Ochiul a fost tradus in premiera in limba romana de Veronica D. Niculescu. „Suplimentul de cultura” a publicat, pentru prima data in limba romana, in numarul 205, cuvintul inainte la Ochiul scris de Vladimir Nabokov.
„Titlul rusesc al acestui mic roman este SOGLIADATAI (in transcriere transliterala), pronuntat fonetic „Saglia-dat-ai”1, cu accent pe penultima silaba. Este un vechi termen militar care inseamna „spion” sau „observator”, niciunul dintre acestea neavind o flexibilitate asa de extinsa ca a cuvintului rusesc. Dupa ce am cochetat cu „emisar” si „gladiator”, am renuntat sa mai incerc sa armonizez sunete si sensuri, si m-am multumit potrivind cuvintul „eye” la finalul lungii urmariri. Sub acel titlu povestea si-a croit placuta cale de-a lungul a trei episoade in „Playboy”, in primele luni ale lui 1965.
Am compus textul original in 1930, in Berlin – unde impreuna cu sotia am inchiriat doua camere de la o familie germana, pe linistita Luitpoldstrasse –, iar la sfirsitul acelui an a aparut in revista emigrantilor rusi, „SOVREMENIIA ZAPISKI”, din Paris. Oamenii din carte sint personajele preferate din tineretea mea literara: expatriati rusi care traiesc la Berlin, Paris sau Londra. De fapt, desigur, ar fi putut prea bine sa fi fost norvegieni la Napoli sau ambracieni in Ambridge: am fost mereu indiferent la problemele sociale, doar folosind acel material care se intimpla sa fie aproape, asa cum un mesean volubil schiteaza un colt de strada pe fata de masa sau aranjeaza o farimitura si doua masline in forma unei scheme, intre meniu si solnita.”
1 In engleza, transcrierea este „Sugly-dart-eye” – se remarca faptul ca ultima silaba este chiar cuvintul englezesc „eye”, adica „ochi” (nota traducatorului).
Ultimul roman finalizat al lui Ioan Lacusta – Replace all
„Suplimentul de cultura” a publicat in numarul 205 un fragment din romanul Replace all, predat de curind Editurii Polirom, ultimul proiect pe care Ioan Lacusta l-a finalizat. Scriitorul a incetat din viata simbata, 15 noiembrie a.c., la virsta de 60 de ani. Replace all urmeaza sa vada lumina tiparului in scurt timp.
„Joia, intre orele zece si douasprezece, maestrul Tacsil Burtancureanu (pseudonim literar Radu Fulgerica Jr.), prozatorul orasului, iesea din casa. Cu pas lenes, jucindu-si bastonul, ca si cum ar fi indepartat nevazute cete de ginganii, parcurgea cele citeva sute de metri de la vila sa si pina la Biblioteca Oraseneasca. Nu se grabea, dar nici nu lasa impresia ca merge fara vreo dorinta de-a ajunge cit mai grabnic undeva. Cind se intimpla sa-l salute cineva sau chiar vreunul incerca sa-l abordeze, maestrul nu-si contenea mersul, dar nici nu grabea pasul. Doar inclina ingaduitor din cap, facindu-i semn aceluia ca nu poate, pe moment, sa-l asculte, sau sa-i adreseze citeva cuvinte de raspuns la salut.
De altfel, nu prea erau multi cei dornici sa-l abordeze. Mai toti il ocoleau, zorind pasul cind il intilneau. Se temeau parca sa nu fie inghititi de prozator, pur si simplu devorati dintr-o simpla privire, o ridicare din sprinceana sau dintr-o miscare mai nervoasa a burtii.
Cu multi ani in urma, inainte de evenimentele din acel decembrie de pomina, un important critic din Bucuresti, dupa ce statuse doua saptamini la casa de creatie din Balta, publicase o cronica la cea mai recenta carte a lui Burtancureanu, Murmura Balta, din care nu se putea intelege daca il lauda sau il termina – era cunoscut stilul uleios al criticului –, doar inducea o persistenta senzatie de sila, teama si nedumerire ca astfel de fiinte inca mai sint in libertate sub cerul scump al patriei socialiste, ai carei cetateni faceau cumplita foame si exemplare acte de daruire Revolutionara, spre a-si achita si ultimele datorii externe.”