Îmi aduc aminte de prima ediție a Nopții Albe a Galeriilor (NAG), cea din 2016, pe care am organizat-o atunci în premieră la Iași. Aflasem că, în incinta fostei fabrici Moldomobila, câțiva tineri creativi din mai multe domenii s-au asociat într-o formă de organizare orizontală, neierarhică, rar întâlnită la noi. Inițiativa lor a căpătat, prin contribuția artistului Radu Carnariu, numele de Hubrica (de la hub + fabrica), iar dorința mea atunci a fost să fac cunoscute publicului larg nu doar spațiile expoziționale consacrate, ci și pe cele alternative sau chiar atelierele artiștilor. Cu ajutorul unei hărți A3 tipărită în 10.000 de exemplare și distribuită de peste o sută de voluntari, cei curioși au aflat despre și au putut explora o multitudine de trasee creative.
Chiar dacă reprezentanții Hubrica pe care-i contactasem pentru a organiza o expoziție și a o prinde pe această hartă fuseseră inițial reticenți, peste 700 de persoane i-au trecut pragul în seara zilei de 30 septembrie 2016, un succes la care nu se aștepta nimeni. Încurajați de reușita acestui eveniment, cei de la Hubrica, împreună cu studenți de la arhitectură și design, au pregătit pentru Noaptea Muzeelor ce a avut loc pe 20 mai 2017 o impresionantă expoziție despre istoria fabricii Moldomobila, ce a inclus fotografii, filme și diapozitive din recuzita fabricii, dar și afișe ale propagandei socialiste, utilizate pentru educarea privind normele de protecția muncii. Am remarcat atunci cât de încântați au fost vizitatorii de toate vârstele de ceea ce vedeau.
Pe cât de atractivă și incluzivă părea o astfel de formă de organizare, pe atât de dificil s-a dovedit a fi de gestionat. Greutatea cu care se luau decizii în anumite momente a fost unul din aspectele relevate într-o discuție pe care Alexandru Paicu, cel care a fost un fel de lider informal al proiectului, a avut-o cu studenți de la masterul în Filosofie aplicată și Management Cultural, din cadrul Departamentului de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, la care am predat. Țin minte că l-am întrebat dacă experiența celor de la Fabrica de Pensule din Cluj, care aveau dificultăți de a gestiona un grup cu caractere diferite și orgolii puternice (care s-a și spart, între timp) nu îi determinase să caute o altă formă de organizare, mai eficientă din perspectiva diverselor provocări care veneau din situația incertă a terenurilor fostei fabrici, în condițiile în care era de notorietate publică că proprietarul încerca să le vândă. Nu îmi amintesc care a fost răspunsul lui, însă timpul a arătat că grupul din spatele Hubrica a pierdut din adepți și energie, 2018 fiind anul în care povestea a luat sfârșit aproape la fel de brusc cum debutase.
Interesul stârnit de proiect a fost mare, mai ales că și Teatrul Fix închiriase o hală pe aceeași platformă. Tinerii de acolo au apucat să investească din fonduri proprii sume mari pentru amenajarea halei ca spațiu pentru arte performative. O parte din public, empatic, părea că apreciază eforturile: îmi aduc aminte de un concert de pian care a avut loc pe un frig pătrunzător de la care puțini au plecat.
Realitatea însă a bătut la ușă și a trezit din visare pe creativii implicați în Hubrica și comunitatea importantă de tineri alternativi care rezonaseră cu ideile, proiectele și evenimentele generate sau găzduite acolo. Terenurile și halele care au aparținut Moldomobila au fost cumpărate de Kaufland, care le va demola pentru a ridica un proiect comercial propriu.
Unul dintre evenimentele de amploare derulate acolo s-a numit The Gathering, care a rezultat în zeci de lucrări de street art pe pereții acelor hale realizate pe parcursul mai multor ani. O ultimă ediție (sponsorizată chiar de Kaufland), care s-a vrut un fel de final al acestei povești, a adus laolaltă pe mare parte dintre cei implicați în visul frumos născut în cartierul Bularga.
O idee importantă care s-a desprins din discuție a fost necesitatea de a convinge noul proprietar să păstreze, sub o formă sau alta, ceva din moștenirea industrială a fabricii. Evident, acest lucru pare acum puțin naiv, pentru că eventuale negocieri ar fi trebuit făcute cu mult înainte.
Însă cum reprezentanți ai Kaufland au asistat la dezbatere, îmi permit să reiau argumentele din scurta intervenție pe care am avut-o în acea seară. Vocile reprezentanților diverselor comunități, adunate într-una dintre fostele hale, ar trebui să conteze. Într-un oraș care apreciază inițiativele grassroots, venite din sânul comunității, primăria ar fi putut să cumpere o parte din teren sau din clădiri pentru a arăta, atât simbolic, cât și practic, celor tineri că au un viitor aici. Exemplele din alte orașe sunt cunoscute sub numele de regenerare urbană prin cultură, iar cu puțin ajutor din partea administrației, Hubrica putea fi până astăzi un astfel de caz de bune practici.
Ce ar putea face Kaufland acum? Să cruțe una dintre aceste hale, pe care să o transforme în ateliere de design de obiect, unde tineri talentați de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ sau de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ să își poată pune în aplicare ideile.
Iar parte din istoria fabricii Moldomobila ar trebui să se regăsească atât în zone dedicate, cât și în viitoarele spații comerciale, sub formă de instalații industriale, mașini, fotografii, afișe și alte elemente care să prezerve identitatea zonei, fapt care ar aduce valoare adăugată atât comunității și vizitatorilor, cât și noilor proprietari. Poate totuși nu e prea târziu pentru un astfel de final.