În general, criticii de teatru suntem o categorie de… antipatici. Caracteristica vine în job description, ne-o asumăm. Relația cu artiștii e din gama love-hate și, dacă n-ai dezvoltat rezistență la stomac și ficat, e înțelept să își cauți altă profesiune. Nimănui nu-i face plăcere să i se așeze în față o oglindă a vulnerabilităților. Context în care e hate!
Adoră însă semnalarea contribuțiilor la înnoire estetică, la îmbogățire emoțională a publicului. Atunci e love. Perfect omenesc.
Eram în pijama, mă spălam pe dinți într-un hotel din Marea Britanie când am auzit curgând în cascadă semnalele de avertizare ale telefonului. N-a fost nevoie să mă uit, știam că trofeul UNITER pentru critica teatrală e al meu. Internetul de la hotel e slăbuț, lungimea de bandă nu mi-a permis vizionarea live-ului, așa că m-am mulțumit să aflu prin interpuși.
Când criticul se regizează
Prima a fost o tânără de la Timișoara, care-mi urase baftă încă de la prima oră și care mi-a spus că mă susținuse (la votul publicului) cu toată familia, inclusiv bunicul ei de 91 de ani, deținător de tabletă! Ar fi trebuit să port rochie elegantă, accesorii asortate, iar eu eram (defazată cu două ore) într-o postură de rutină civilă. Așa a fost să fie, trag căruța lui Thespis prin lume, că doar de aia m-am înhămat la ea.
Mi-am regizat din mers momentul de glorie, „dacă va fi…“. Am convenit cu Aura Corbeanu (vicepreședintă UNITER) și Bobi Pricop (regizorul Galei) să aleg pe cineva care să-mi citească discursul. Am apelat la minunata Nicoleta Lefter, actriță a Teatrului Odeon, am rugat-o să mă joace și uite așa am ajuns personaj de teatru! Și nu oricum, ci fix pe scena mare a Teatrului Național din București, la premiile breslei.
Nu sunt un critic din categoria scrobiților. Mă străduiesc să rămân în parametrii normalității, un profesionist care se duce la teatru din curiozitate, cu drag, cu interes, mă bucur ori mă întristez (după caz) în tandem cu restul sălii. Când povestesc despre un spectacol teatral mă inflamez, o fac ca o formă de împărtășire, de transfer către publicul care resimte nevoia unui ghidaj. Scriu accesibil, inclusiv când exprim idei elaborate. Nu scriu pentru mine, o fac pentru ceilalți, e esențial ca mesajul meu să răzbată.
Simțul umorului, o calitate esențială
Așa că am pus pe hârtie un discurs dezinhibat. Puteam să o dau pe postdramatic, metateatru, metatext, intertextualitate, dar am preferat o abordare altfel. Am citat nu din clasicii teatrologiei, ci din clasicii Snoop Dogg și Meryl Streep. Iată:
Dacă auziți cuvintele astea, înseamnă că am câștigat!!!!! Take four!
Yeeeeeeyyyyy… (pauză de efect)
Postura în care mă aflu e foarte teatrală! Mi-ar fi plăcut să fiu aici în această seară, în lumina strălucitoare a reflectoarelor, în compania atât de selectă a breslei, cu atâtea priviri îndreptate asupra mea.
Dar nu pot să nu mă bucur că mă aflu la mii de kilometri distanță, la Londra, iar zilele viitoare, la Dublin, cu treburi – cum altfel decât – teatrale?
Și-apoi, cum aș mai fi avut șansa de-a fi jucată de o actriță? (Privire spre sală.) Cine m-ar fi putut întruchipa mai bine decât Nico Lefter? (Mică pauză, râs.)
Pentru mulțumiri, întâi m-am gândit să-l citez pe Snoop Dogg și să încep cu „I wanna thank me for believing in me… I wanna thank me for doing such a hard work… I wanna thank me for having no days off…“ Ar fi fost prea mult!? (Privire spre sală, zâmbet.)
Apoi am zis să caut o rezolvare a speech-ului mai aproape de arta interpretativă și să o citez pe Meryl Streep care, la o ediție a Oscarurilor, a zis: „Sometimes I think I am overrated. Not this time!“.
Cei fără simțul umorului, o calitate esențială când e vorba de receptarea critică, n-ar fi gustat poanta!
Așa încât pur și simplu vă mulțumesc tuturor!
Mălina și Vlad, trofeul acesta e pentru voi!
Planuri? O grămadă
E cu didascalii, regie în toată regula! M-am autoficționalizat, e gradul zero al teatralizării. De teama că nu se va încadra în timpul alocat, Nico nu și-a mai găsit sandalele sub scaun (noi, frumoase, dar necesitau puțin antrenament), așa că a pășit desculță pe sfânta scândură.
E mult adevăr în cuvintele astea la care am recurs cu simțul umorului. Avem nevoie de el, e profilactic. În critica de teatru nu există zile libere, trebuie să fii în priză, cu per-severență, tenacitate, dăruire, pasiune! Creativă? Da, indiscutabil, actul critic completează circuitul teatral, îl așază valoric, îl memorializează. Criticii de teatru prea populari îmi par suspecți. Am fost uimită să contorizez 1.051 de voturi la votul publicului, aproape 4 k de vizualizări la reel-ul pe care l-am însoțit cu The Greatest a Sia și peste 800 de like-uri (inclusiv algoritmul s-a permeabilizat) la postarea cu anunțul premiului făcut de Pavel Bartoș. Alt minunat, desemnat de organizatori să deschidă plicul cu numele câștigătorului. And the UNITER goes to…Oltița Cîntec.
M-a bucurat și grija multora care m-au felicitat pe telefon, au încercat, căci am dificultăți cu cartela (Marea Britanie e non-UE, poveste complicată de telefonie mobilă, nu mai dau detalii) și care, când au văzut că lipsesc de la gală au crezut că am probleme.
Sunt foarte bine, plină de energie, cu planuri o grămadă!