„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Inconfortabil. Capcanele sincerității în cuplu de Aurora Liiceanu, în curs de apariție la Editura Polirom în seria dedicată autoarei.
— FRAGMENT —
Gelozia dincolo de trup
„Până în ziua morții mele, ea va fi piatra legată de gâtul meu și de gâtul copiilor mei. Trebuie să învăț să nu mă înec cu această piatră de moară la gât.“ (Lev Tolstoi, Jurnal)
Gelozia este frecvent asociată cu infidelitatea carnală, deși există și infidelitate emoțională, trădarea sufletului sau înstrăinarea.
Sonia era foarte posesivă și pentru ea era important să-l știe pe Tolstoi atașat de ea și sincer implicat în dragostea reciprocă. De aceea, oricine se apropia de Tolstoi și-i intra în grații devenea dușmanul ei, iar Sonia făcea scene de gelozie, reproșuri și istericale care pe el îl chinuiau. Era nu numai stăpâna casei, cea care conducea totul, mai ales moșia, gospodăria, servitorimea și creșterea copiilor. Era și stăpâna minții lui Tolstoi. Seara, după ce totul se liniștea, Sonia copia manuscrisele lui, corecta, îi descifra toate notele, admira, adesea plângând în extaz, talentul soțului ei, discuta cu el subiectul cărții, stilul literar și simțea că este aproape de el și de tot ce gândea ca scriitor.
Război și pace a fost scrisă în șase ani de muncă intensă, iar Anna Karenina în patru ani. Când Tolstoi scria, Sonia era liniștită: nu numai că aveau să câștige bani din vânzarea romanelor și povestirilor lui, dar scrisul îl depărta de tentațiile vieții lumești.
Când nu scria, cobora în lumea mujicilor, cosea, îi ajuta la munca câmpului, tăia lemne, călărea, vâna păsări, bătea pădurea și admira natura. Învăța ebraica, greaca veche, citea teologie, filosofie și multă literatură. Lua lecții de cizmărie; și-a făcut un atelier unde confecționa încălțări pentru el, pentru familia lui și prietenii apropiați. Se și îmbrăca la fel ca mujicii. La țară se simțea relaxat și se regăsea pe sine.
Toamna, cu ploile și frigul ei, aducea tristețe și dorința de a evada. Unde? Sonia începea să organizeze șederea peste iarnă la Moscova; acolo scăpa de plictiseala de la țară.
Aici se vede o mare diferență între ea și Tolstoi. El prefera viața la țară, stilul de viață rustic, simplu, și ea știa acest lucru. Sonia prefera orașul și se declara „orășeancă“, îi plăcea să calce pe trotuar, îi plăceau petrecerile, concertele și spectacolele, recepțiile, vizitele, banchetele organizate acasă, cu musafiri din lumea bună, prăvăliile cu haine scumpe, zorzoanele, gătelile, pantofii eleganți și tot ce arăta opulență și ghiftuială.
La un moment dat, sătul de stat la Moscova cu chirie, Tolstoi a cumpărat o vilă a unui conte, cam părăginită, care avea însă o alee de tei și o grădină cu mulți pomi, cu adevărat minunată. După ce s-a ocupat de restaurarea vilei cu 20 de camere, Sonia s-a mutat acolo, împreună cu cei opt copii și 12 servitori. A etalat luxul de care era mândră, farfuriile de argint, cristalurile, fețele de masă din dantelă, mobila veche de mahon, de cea mai bună calitate. Totul era scump: lambriurile de lemn, tapetul camerelor, lămpile, lustrele opaline, scaunele de acaju, trezind admirația celor care în fiecare joi veneau la casa deschisă recepțiilor grandioase. Tolstoi s-a mutat într-o anexă unde scria și se plimba dezgustat de contrastul dintre luxul vieții de la vilă și mizeria în care trăiau oamenii de rând, cerșetorii, bețivii, nenorociții, criminalii, candidați la deportările în Siberia.
Se simțea străin în familia lui, își privea cu dispreț copiii răzgâiați, deveniți simandicoși, feciori de bani gata, destrăbălați, înfumurați, lenevind pe canapele, trăncănind absurdități, fleacuri și ușurătăți, deșertăciuni, fiicele prea gătite, debitând aiureli și râzând prostește.
Dar, singur la Iasnaia Poliana, se simțea năpădit de griji, se gândea la scurtimea vieții, boli și moarte și-i scria Soniei scrisori triste. Ea juca tare, răspunzându-i că el nu mai are nevoie de dragostea ei, iar el declara că are nevoie de prezența și iubirea ei ca fericire supremă.
Când se reuneau, vara, Tolstoi privea cu ochi critici compania familiei lui. Dorea să plece departe, oriunde, striga că vrea să fugă, își dorea o viață cu adevărat creștinească. Dar nu pleca, și momentul de răceală trecea, cu lacrimi, hohote și spaime din partea ei și indiferență și resemnare din partea lui.
Nebunia acestei relații a devenit insuportabilă odată cu apariția celui mai apropiat discipol al lui, adept al vieții austere care constituia miezul doctrinei tolstoiene.
Era un tânăr aristocrat înalt și frumos, bogat, căruia i se prevedeau o carieră și o poziție socială demne de meritele lui. Sonia a fost plăcut impresionată când l-a întâlnit, dar instinctul ei și suspiciunea, care-i acompania cumplita posesivitate, au făcut-o să aibă presimțiri negre. Neliniștea resimțită în prezența nobilului Certkov, căci așa îl chema, o punea în gardă. Intuiția ei a mobilizat bănuieli care până la urmă s-au adeverit.
Certkov va deveni dușmanul ei. El va face o alianță cu mezina Sașa, cel mai iubit copil al lui Tolstoi și cel mai puțin iubit copil al Soniei, și se va lupta pentru moștenirea literară a lui Tolstoi cu Sonia, înainte și după moartea scriitorului.
Ultima parte a vieții lui Tolstoi a fost scena unor întâmplări incredibile, sinucideri regizate de Sonia, alternate cu excese de dragoste, și toate din cauza geloziei și urii Soniei față de cel care pusese stăpânire pe sufletul și gândurile marelui om. Dușmanul Soniei îi controla mintea lui Tolstoi, iar ea era exclusă din afectivitatea lui de altădată, din preocupările lui.
După fuga și moartea lui Tolstoi, Sonia a mai trăit nouă ani. În Rusia s-au petrecut evenimente dramatice, revoluția din 1917 a dus la căderea puterii imperiale, la foamete, jafuri, crime, multă ură și un val uriaș de oameni, inclusiv elita, care au fugit în exil.
Sonia se schimbase neînchipuit de mult. Devenise calmă, rațională, tristă și plină de remușcări. Nici ea nu înțelegea de ce iubirea ei a dus la ură și tensiuni insuportabile în familie. Se gândea mereu la iubitul ei soț, retrăia trecutul atât de tulbure și plin de gesturi nebunești și mergea smerită la mormântul lui.
Toată relația lungă, de 48 de ani, dintre Sonia și Tolstoi poate fi abordată din perspectiva comunicării, a stilului lor de a-și citi jurnalele și a deciziei inițiale de a fi un cuplu care să trăiască într-o transparență radicală. Era o dublă comunicare, orală și scrisă, o comunicare combinată.
Putem crede că starea mentală a Soniei a fost cea care a dus la o relație toxică. Luând în considerare etapele vieții sale așa cum le-a descris chiar Tolstoi, etapa de după primii 18 ani de căsătorie liniștită, în care munca și familia, preocuparea pentru administrarea moșiei au fost prioritare, a fost cea în cursul căreia înclinația către reforme sociale, către religie – ca instituție mai ales –, societate și valori i-a schimbat destinul. A suferit o renaștere spirituală care l-a îndepărtat treptat și ferm de Sonia. Mințile lor erau locuite de valori și credințe diferite.
CARTEA
Ce se întâmplă atunci când doi parteneri de viață hotărăsc să nu-și ascundă nimic, să-și spună totul? Oare ceea ce numim astăzi transparență radicală consolidează cuplurile sau, dimpotrivă, le destabilizează? În cazul lui Bertrand Russell și al Dorei Black, sinceritatea absolută a provocat gelozii care au avut drept consecință separarea lor. Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre au promis să-și împărtășească toate sentimentele, fanteziile și experiențele, dar nu au fost foarte fericiți în relația lor deschisă, cel puțin ea. Pactul de sinceritate dintre Tolstoi și soția sa Sonia, cu lectura reciprocă a jurnalelor intime, le-a deteriorat relația, făcând-o de-a dreptul insuportabilă spre final din cauza neîncrederii, geloziei și suspiciunilor. Pare așadar că transparența radicală aduce cu sine riscuri. Și nu doar pentru cupluri, precizează Aurora Liiceanu, extinzându-și analiza la societatea de azi, în care expunerea publică a persoanelor și opiniilor – inclusiv a celor radicale – duce adesea la polarizări și la adevărate războaie ale sexelor.
AUTOAREA
Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ din cadrul Academiei Române.
De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Patru femei, patru povești (2010, 2011, 2023), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sânge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sânge. O aventură indiană (2018), Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020), Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020), Efectul de undă (2021), Totdeauna singură. Nefericiri paralele (2022), Travesti. Identități fluide (2022) și Dinastii dulci (2023).
Galerie foto
