Este bine-cunoscut faptul că sectorul cultural independent din România, cu tot ce cuprinde el, de la artele spectacolului la artele vizuale, este amenințat constant de lipsuri, de un statut clar, dar mai ales de un cadrul legislativ bine definit. Două exemple mi-au venit în minte în timp ce participam la evenimentul din 11 mai, The Last Gathering, ce s-a desfășurat la fosta fabrică Moldomobila, ca un omagiu adus celei mai importante fabrici de mobilă din zona Moldovei din timpul socialismului și, în egală măsură, celui mai important hub creativ din Iași – Hubrica – ce și-a găsit pentru o perioadă un „acasă“ în spațiile fostei fabrici.
Primul exemplu despre care aminteam este Fabrica de Pensule, fondată în 2009 în Cluj chiar în clădirea unei foste fabrici, care a activat ca organizație non-profit și a reunit peste 50 de artiști, galeriști și manageri culturali. În martie 2022, Fabrica de Pensule și-a încheiat definitiv activitatea. Artiștii au rămas fără „acasă“. Cel de-al doilea exemplu ar fi Atelierele Malmaison din București, care s-au deschis în 2020 și reprezintă unul dintre cele mai importante fenomene din domeniul artelor vizuale petrecut în ultimii ani în România. În cadrul Atelierelor Malmaison activează în prezent 46 de artiste și artiști și 11 spații de proiecte și galerii, însă Malmaison este în pericol de-a se închide, căci clădirea de importanță istorică în care activează, o fostă cazarmă cu o vechime de 177 ani, este deținută de compania Iprochim, care a majorat contractul de închiriere cu 30%, ceea ce îi găsește în imposibilitate de plată pe artiștii chiriași.
Ceea ce ne desparte
Pe scurt, The Last Gathering, eveniment organizat de Asociația Artipic și susținut de Kaufland România – noul proprietar al spațiului Moldomobila a însemnat o serie de tururi ghidate realizate de Ștefan de la Iasi.Travel, o expoziție cu istoria locului, o prezentare specială susținută de artistul ieșean Matei Bejenaru, o dezbatere pe tema „Memorie, comunități și patrimoniu industrial“ și alte activități și concerte în aer liber, toate petrecându-se în vecinătatea lucrărilor murale din curtea Moldomobila, lucrări care vor dispărea în următoarele săptămâni pentru totdeauna.
În cadrul turului ghidat am vizitat o parte dintre halele fostei fabrici de mobilă, doar cele deschise publicului, având norocul să avem alături un fost angajat care a povestit despre perioada de aur a întreprinderii, în care producția era destinată cu precădere exportului, pentru branduri ca Ikea sau Linon. O altă oprire a fost în clădirea secției de proiectare a fabricii, acolo unde Hubrica – agora creativă – și-a găsit un „acasă“ într-un spațiu neconvențional începând cu anul 2016 și până în 2018, închegându-se o comunitate creativă bazată pe antreprenoriat. Pe la mijlocului turului pe holul lung a ceea ce însemnase odată Hubrica, Bogdan Curelaru, arhitect și unul dintre fondatorii Hubrica, ne-a îndemnat să luăm cu noi câte o amintire, fiind ultima interacțiune cu acel spațiu, iar o parte dintre vizitatori au primit mape handmade ce conțineau prezentarea proiectului Hubrica: „Proiectul s-a născut din nevoia de asociere a specialiștilor din diverse domenii (artiști, arhitecți, cercetători ITC, designeri, creatori), explorând forme de lucru colaborativ în vara anului 2016. Această platformă creativă își propune să influențeze pe două direcții: atelierele individuale (colaborare, schimb de experiență, experimente, cercetare); comunitatea extinsă (public larg) (evenimente, expoziții, ateliere, teatru, dezbateri), prin revitalizarea zonei urbane“.
Iar vreme de doi ani asta s-a și întâmplat. Sub umbrela Hubrica s-au desfășurat patru ediții The Gathering, eveniment dedicat artei stradale, cu participarea a peste 50 de artiști naționali și internaționali care au pictat pereții clădirilor din curtea fostei fabrici de mobilă, o serie de workshopuri și alte evenimente organizate de ONG-uri și asociații de artiști, vizite ale elevilor din școlile ieșene și din apropierea Iașului, concerte, petreceri. O perioadă, Teatrul FiX și-a desfășurat activitatea aici, în Hala FiX, spațiu amenajat cu intenția de a deveni un centru de artă contemporană.
Soluții pentru viitor
După turul ghidat, Matei Bejenaru, cel mai cunoscut artist vizual ieșean, a vorbit despre proiectul Periferic în contextul unei perioade în care „arta funcționa ca o solidaritate culturală“ și era tot mai necesară „o redefinire a funcției artei în societate“. Povestea Periferic a început în 1997, ca un festival de performance și s-a transformat în 2001 într-o bienală internațională de artă contemporană: „Periferic a fost un proiect important pentru scena din România, a pus Iașul pe harta artei contemporane din România și Europa. Și a creat foarte multe speranțe. Am crezut că societatea va progresa, că oamenii vor deveni mai deschiși. Prezentul infirmă, căci societatea a devenit tot mai închisă, mai tradiționalistă. Bienala s-a oprit odată cu criza economică, în 2008. Atunci când faci o lucrare de artă trebuie să știi și când se termină“, și-a încheiat Matei Bejenaru prezentarea.
Dezbaterea din cadrul evenimentului The Last Gathering, moderată de jurnalistul Pavel Lucescu a inclus discuții despre memoria locului și importanța patrimoniului industrial, avându-i ca invitați de dialog pe Marius Chelcu – istoric specializat pe istorie urbană, Matei Bejenaru – artist vizual și activist cultural, Alexandru Paicu – cel de la care a pornit ideea proiectului Hubrica, Otilia Chitic – una dintre fondatoarele Hubrica, Alexandrina Dinga – fondator CIVICA, Violeta Cincu – jurnalistă, Bogdan Curelariu – arhitect și unul dintre fondatorii Hubrica, și Harcea Pacea – street artist și activist civic. S-a vorbit mult despre păstrarea memoriei locului și despre ideea creării unui precedent, a unuia în care se reușește conservarea a ceea ce reușit Hubrica să facă într-o perioadă relativ scurtă – a schimbat destine în viața artiștilor, iar fenomenul Hubrica va rămâne, pentru că va produce mereu efecte prin prisma celor care au trecut prin curtea fostei fabrici.
Dezbaterea a pus sub lupă eterna problemă: Iașul nu are spații dedicate, spațiile publice sunt problematice pentru proiectele de artă, spațiile private sunt extrem de puține și artiștii nu și le pot permite. Dificultatea sectorului independent de a se stabili pe harta culturală, fiind mereu în căutare de spații accesibile și sustenabile, fiind mereu pe modul de supraviețuire pentru a-și continua activitatea. Nu știu dacă acest caracter nomad al sectorului cultural independent este o consecință directă a vulnerabilităților economice, legislative sau a unei nepăsări colective, însă lipsa unui „acasă“ stabil pentru artiști și organizațiile culturale independente din România rămâne o realitate constantă.