Una dintre sintagmele mele preferate rămâne teatrul coregrafic, formulă ce folosește limbajul dansului și care este legată în mod special de numele maestrului coregraf Gigi Căciuleanu.
Limbajul teatrului coregrafic reprezintă o idee de artă (simbioza organică dintre dans și teatru) ce solicită actorul să acționeze ca dansator și dansatorul să utilizeze mijloace coregrafice într-o construcție teatrală. Încercările, experimentul, explorarea și asumarea de riscuri ajută actorul care dansează să intre în legătură cu sinele autentic, să-și descopere propria voce artistică, astfel încât dansurile pe care le va crea să fie cu adevărat ale sale. La fel, dansatorul devine concentrat pe potențialul dramatic care poate fi deblocat prin mișcare. Astfel se naște dansActorul – așa cum își denumește coregraful artiștii – un animal artistic care face parte dintr-un triunghi ce are la bază actorul și dansatorul, iar în vârf potențialul artistic al acestora.
Teatrul coregrafic reunește text, voce, dans și teatru fizic. Deși se bazează pe exigențe disciplinare de compoziție de grup, promovează expresivitatea personală. Scopul este un dans al ideilor, un dans al textului și al contextului coregrafic; corpul este prins în imagini complexe prin exprimarea emoției și evidențierea vocală. Vocea și limbajul dansului devin parteneri poetici pentru imaginile vizuale. În teatrul coregrafic, un gest este înțeles ca o „inițiativă“: a face un gest devine echivalent cu a face o declarație. A fi „prezent“ pe scenă înseamnă, literal și metaforic, a lua o poziție întruchipată, într-un context dramaturgic. Nici una nu necesită în mod necesar un antrenament specializat în dans, dar, din moment ce teatrul coregrafic tinde să fie foarte fizic și să reflecte fondul gestual/ postural al artiștilor, o educație continuă și rafinată a mișcării face parte din cerințele sale artistice.
Personalitate remarcabilă a dansului contemporan, Gigi Căciuleanu este un reputat coregraf, balerin și profesor de talie internațională, cu o traiectorie artistică absolut impresionantă. În paralel cu disciplinele de dans academic, la vârsta de 14 ani acesta descoperă și interpretează dansul avangardist al lui Miriam Răducanu. În 1973 este angajat în Germania ca profesor invitat și coregraf la Folkwang Ballet, al cărui director era Pina Bausch. După scurt timp, în 1974 decide să rămână în Franța ca director al baletului Grand Théâtre de Nancy. În 1978 a devenit membru fondator și director al Centrului Național de Coregrafie din Rennes (Franța), funcție pe care o va păstra timp de 15 ani, alături de colaboratorul său artistic, actorul, regizorul și scenograful Dan Mastacan.
În acești ani colaborează cu nume celebre ale dansului și muzicii, printre care Astor Piazzolla, Marius Constant, Pina Bausch, Maia Plisețkaia, Jeanine Richer, Jean-Michel Jarre, Guy Tudy, François Rabbath, Claude Lefevre, Santiago Sempere, Jean Le Poulain, Henri Ronse. Stabilit la Paris, fondează în 1993 – în parteneriat cu Dan Mastacan – Compania Gigi Căciuleanu, dar revine în România la finalul anilor ’90 pentru a colabora cu artiști români și a pune în scenă diferite proiecte.
Martha Graham spunea despre dansul său că nu ar fi o încercare de a interpreta viața în sens literar. Este o afirmație pentru o viață prin mișcare. Ea a descris dansul ca o sărbătoare a vieții și o minune a corpului uman. Acesta este motivul pentru care mulți pasionați de artă de pe glob au continuat să vadă dansul ca pe o explorare rafinată către sufletul omenirii.
Cercetările artistice realizate de Gigi Căciuleanu se concentrează asupra modurilor în care energiile invizibile sunt transformate în volumele vizibile ale corpului, prin vectori de dans = „Mișcarea dansată“. Fiecare mișcare dansată în concepția coregrafului are personalitate privilegiată, la fel cum și corpul deține caracteristici specifice. Gestul nu este doar gest, mișcarea are semnificație poetică, metaforică, dar și psihologică, teatrală sau filosofică. Tendința spre o raționalitate matematică, metafora criptată, asocierile multiple sunt prezente în cartea sa Vânt, volume, vectori, unde autorul își dezvăluie sistemul de dans și o multitudine de semne, trasee, linii și sensuri bazate pe energiile mecanice, percepție și senzații. Legile fizice se îmbină cu legile sufletului celui care privește. Gigi Căciuleanu analizează dansul printr-un melanj de energii și vârtejuri în care corpul, privirea și conștiința sunt plimbate înăuntru și în afară ca într-un joc între vizibil și invizibil.
Gigi Căciuleanu are o viziune unică asupra dansului și a propunerilor sale scenice care par uneori gânduri intangibile, pe care le reprezintă prin mișcare. De-a lungul istoriei, mișcarea a fost folosită ca formă de comunicare. Ca atare, dansul coregrafului, pedagogului-formator și dansatorului Gigi Căciuleanu continuă să progreseze paralel cu dinamica vieții în schimbare cu care se confruntă.
„Omul-dans“ și-a descheiat pelerina magică și mi-a răspuns fugitiv la câteva întrebări, în exclusivitate pentru „Suplimentul de cultură“.
Dansul are puterea de a comunica emoții fără cuvinte, de a crea legături între oameni și culturi. La fel și dumneavoastră, sunteți un adevărat catalizator, care reușește să obțină reacții în scenă și în afara ei. Cum v-ați descrie stilul de a coregrafia și ce este dansul, în ceea ce vă privește?
Un joc de metafore. Ceea ce nu-i chiar o joacă! Dansul, așa cum îl iubesc, și cum, de câte ori pot, îl și fac, este (o zic mereu) o artă precisă și o știință nebună. Nebună în sensul că lucrează cu nebuloasele ecuații ale unui haos ordonator. În ceea ce mă privește, Dansul (nu dănțuiala!) este pură poezie pentru simplul fapt că este ceva care nu se poate rezuma. Nici explica, decât prin el însuși.
Genul de dans pe care îl propuneți pare aproape neinteresat de forma precisă sau de tehnica perfectă. Și totuși există o coerență și o rigoare a mișcărilor care ține de tehnică.
Depinde cum definim tehnica. Eu i-aș spune: disponibilitate, elasticitate, promptitudine. Toate trei sunt în primul rând ale gândirii spre a putea deveni și ale trupului. Atât ale celui vizibil, cât și ale celor invizibile. Sau mai bine zis care nu sunt vizibile pentru oricine.
Teatrul coregrafic, de care vă este legat numele, are o dinamică aparte. Cu siguranță este absolut necesar un echilibru între minte și corp, pentru a învăța mișcările, a memora coregrafia și a procesa informațiile. Putem integra și un pic de intuiție în actul dansat?
Cum ne-am putea oare imagina viața fără ceea ce numiți intuiție? În decursul unui act dansat, oricât de complexă i-ar fi construcția, pur și simplu nu-l poți apuca pe Dumnezeu de un picior fără a avea un simț în plus față de cele cinci bine-cunoscute.
Sunteți pasionat de matematică și poezie. Le-ați folosit în spațiul scenic, unde ați explorat frumusețea tiparelor și profunzimea emoțiilor umane. Toate acestea sunt un mod de exprimare personală?
De mic copil mi-am dorit, ca, devenind artist al dansului, să o fac posedând pelerina magică a unui clovn matematician. Este sensul în care, până azi, continui să mă construiesc. Sper să nu mă opresc.
Lucrați și montați spectacole cu actori și dansatori, pe care-i numiți dansActori. În calitate de coregraf, cum procedați pentru a traduce în mișcare povestea pe care doriți să o spuneți?
Ar fi teribil de lung să vă răspund amănunțit. Volume întregi. Dar, căutând o formulă mai concisă, aș zice că, lucrând în primul rând nu cu actori sau dansatori, ci cu ființe umane, demersul este același în ambele cazuri. Numai că în dublu sens, așa cum se sapă un tunel începând concomitent din cele două capete cu speranța unei fericite întâlniri chiar la mijloc. Pe balerinii profesioniști încerc să-i aduc spre actorie, în timp ce pe actori îi atrag cât pot în meandrele dansului.
Credeți că dansul contemporan are legătură și cu realitatea imediată?
Depinde ce considerăm ca fiind realitatea. Așa precum am spus-o și mai sus, pentru mine, realitatea este cea a universalității în care ființezi. Perfect nu e nimeni, geniali putem fi toți.
Vedeți arta dansului ca pe o formă de supraviețuire, ca artist? Credeți că oricine ar putea găsi un refugiu în ea?
Dansul este prin excelență o artă a supraviețuirii. Și, pe departe, nu numai în sensul fizic al termenului.
Tot așa precum actul respirației (faimoasa pneuma – πνεῦμα – a grecilor antici), este un mijloc nu numai de a nu-și da duhul, ci și un fantastic instrument de expresie artistică.
Ce părere aveți despre evoluția dansului contemporan în România și cum credeți că poate fi promovat și susținut în societate?
Nu e corect să fii judecător și parte. Nu sunt nici critic de artă, nu mă consider în nici un fel un expert în ale culturii și nici nu pretind a avea opinii în orice domeniu. Nu sunt decât un actor activ (scuzați pleonasmul!) în lumea artei și acest lucru îmi ia tot timpul și energia.
De curând ați ajuns la Iași, unde ați susținut o conferință și ați sărbătorit Ziua Dansului, alături de studenții, masteranzii și absolvenții secției de coregrafie de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“. Cum vedeți noile generații de dansatori-coregrafi?
Am afirmat întotdeauna, iar ceea ce am văzut în cele câteva prezentări ce au urmat conferinței mele (avându-l ca dibaci și doct amfitrion pe domnul Călin Ciobotari), mi-a întărit ideea deja formată de pe unde am tot umblat – și anume că foarte adesea lucrările studenților realizate în cadrul atelierelor din universități sunt mai interesante decât ceea ce se poate adesea vedea în prestațiile „profesioniste“.
În acest sens, salut cu un adânc „jos pălăria“ travaliul de atât de creatoarea pedagogie artistică depus de talentata mea colegă (și fostă interpretă) Lorette Enache. Ca și în sport, ștacheta fiind pusă din ce în ce mai sus, mi se pare natural ca nou-veniții în artă să danseze mai „bine“ decât generațiile anterioare.
Ați avut o perioadă încărcată cu repetiții la Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel“ din Târgu-Mureș, unde ați semnat regia și coregrafia spectacolului GGworld. Spuneți în descrierea spectacolului că este „o lume cu o a sa proprie gramatică gestuală, inspirată de dansActorii Teatrului «Ariel»“. Cum ați lucrat cu cele două trupe, română și maghiară?
A fost o încântare să pot căuta, descoperi și cultiva numitorul comun nu numai al celor două trupe reunite, ci și al personalității atât de complexe a fiecărui participant, actrițele și actorii din acel cu adevărat magic Teatru „Ariel“. Am avut bucuria să constat că lumea mea, GGworld, a ieșit mai îmbogățită și interesantă din această creație.
Un spectacol pe care i-l dedic memoriei celui care l-a suscitat, anume minunatului și atât de regretatului Gabi Cadariu.
Și o ultimă întrebare: ce sunt, de fapt, aripile dumneavoastră?
Aripile la noi, pământenii, ca și dansul, sunt în primul rând construcții ale spiritului. Ale sufletului.
Trebuie să reinventăm substanța și modurile în care sprijinim noile forme de dans
În teatrul coregrafic, dansActorii trebuie să aibă și capacitatea de a fi pur și simplu deschiși la posibilitatea de a deveni altceva decât ei înșiși, iar corpurile lor să se transforme în „corp recipient“, „corp gheizer“, „corp Big Bang“, „corp arbore“ etc. Forma pe care o ia corpul acestora nu este un scop în sine, ci o consecință a forțelor care acționează în el. „Mișcarea dansată“ apare ca o călătorie sau un drum energetic în care fiecare dansator sau dansActor funcționează la nivel de metaforă, dar și la nivel de grup, unde energiile se unesc într-o orchestrație extrem de minuțioasă, plină de dinamică și vitalitate.
Prin arta sa, Gigi Căciuleanu pune în discuție convențiile spectaculoase care guvernează arta coregrafică: teatrul, relația cu scena și experiența de a fi împreună într-un anumit context. În creațiile sale, dansul și teatrul fuzionează perfect. Mai ales în momentele de tandrețe combinate cu cele care nu par să aibă un sens anume, sau în cele în care tumultul cotidian este surprins prin emoție poetică și umor. Harta dansului în teatrul coregrafic al lui Căciuleanu poate avea dimensiune poetică, dar și abstractă. Poetică prin actor și abstractă cu ajutorul dansatorului. Maestrul-pedagog construiește momentele coregrafice inteligent, impregnând în corpurile tinerilor dansActori o lume în care imperceptibilul navighează între fizică și poezie, dans și acrobatică.
Cu spectacolele în care dansActorii aproape că zboară pe scenă, artistul a găsit libertatea pe care o caută mulți dintre creatorii români, fie ei dansatori sau actori. Liniile, formele, propria imagine în oglindă, evitarea și reorientarea sunt toate tehnici create de Gigi Căciuleanu. El nu numai că transgresează limitele procesului coregrafic tradițional, ci prin vocabularul său de mișcare provoacă mintea dansatorilor și a publicului.
Tehnica sa de dans intelectual artistică este de departe cea mai interesantă și captivantă mișcare pe care dansActorul lui Căciuleanu ar putea să și-o dorească vreodată.
Observăm din ce în ce mai des, pe scenele românești, o explorare activă a realității dinamice a unor relații și conexiuni complexe, un mediu de sondare extraordinar pentru cartografierea experiențelor și fenomenelor complexe pe care putem să le înțelegem la un nivel estetic, kinestezic, intuitiv. Coregrafia nu ar trebui considerată ca fiind doar o ordonare de procese, ci practica estetică a explorării relațiilor și a creării condițiilor în care noi conexiuni pot apărea. Se poate observa o creștere a nevoii ca dansul contemporan să fie mai degrabă o artă kinestezică decât una vizuală.
Artiștii și creatorii din zona coregrafică actuală simt o nevoie din ce în ce mai mare de a permite filosofiei și științei să le influențeze munca și, în același context, publicul s-a schimbat. Astfel, trebuie să reinventăm substanța și modurile în care sprijinim noile forme de dans. Și nu cred că este exagerat să spun că reinventarea strategiilor coregrafice depinde, probabil într-o mare măsură, de colaborarea cu oameni care provin din medii diferite. Această contaminare este necesară pentru expansiunea gândirii teoretice și dezvoltarea instrumentelor practice pentru noile forme de coregrafie.
Galerie foto
