În perioada 7-9 iunie 2024, sute de părinți și copii s-au bucurat de activități culturale, educative și recreative la cea de-a XI-a ediție a Șotron.
Festivalul Copilăriei, desfășurată anul acesta în Grădina Muzeului „Vasile Pogor“ și pe strada cu același nume. Conceptul unitar al ediției din acest an, prezent în toate activitățile festivalului, a fost centrat pe tema ludicului, a jocului cu sens și a învățăturilor. Totodată, ediția a inclus și o componentă umanitară, fiind dedicată unei fetițe cu dificultăți de deplasare, pentru care s-au strâns donații. Festivalul Șotron este organizat anual de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate“.
Șotronul din acest an a însemnat trei zile cu sute de activități educative și ludice în program, precum ateliere creative, întâlniri cu scriitori și artiști, sesiuni interactive de lectură, experimente spectaculoase, pictură, dans, teatru, sport, arhitectură, concursuri cu premii și multe alte surprize. Imediat ce ajungeai pe strada Pogor, nu puteai să ignori zumzetul vocilor ce se bucurau la unison de soare și de activitățile din curtea și din afara Muzeului. Câțiva copii joacă baschetbal, bucurându-se atunci când nimeresc micul coș, artizanii de bijuterii hand-made meșteresc liniștiți în spatele tarabelor. Două fetițe cu fluturi pictați pe față aleargă ținându-se de mână în timp ce mamele lor socializează, apoi se întorc către ele strigând „mami, hai să facem un selfie!“.
Pe aleile cu pietriș, de-a lungul și de-a latul curții Muzeului Pogor, privirile îți sunt furate de toate activitățile, care, adunate așa la un loc, îți lasă senzația că ai aterizat direct în țara minunilor lui Alice. Într-un cort, o mână de copii pictează pe lemn, într-un altul se învață tainele olăritului sau ale înșiratului mărgelelor, în timp ce câțiva aventuroși iau parte la demonstrații de jonglerii.
Foarte popular printre copii și părinți a fost standul amenajat de Asociația „Mai Bine“, unde îți puteai prepara propriul smoothie… pedalând, adică folosind energie verde, cu ajutorul rotațiilor bicicletei conectate la un dispozitiv ce alimenta direct motorul blenderului. Astfel, activitatea propusă nu a fost doar savuroasă, ci a avut și un rol educativ privind consumul responsabil față de natură, încurajând totodată și mișcarea. Alături, un grup de studenți de la Facultatea de Chimie alimenta curiozitatea celor mici cu trucuri „magice“, explicate prin reacții chimice simple: o bucată de polistiren, ca cel folosit în izolația termică a locuințelor, odată introdus în acetonă se transformă într-o masă gelatinoasă. În limbajul puștilor i se spune „slime“ este foarte popular pentru cei mici.
Tot la această ediție Șotron, copiii au avut ocazia să le cunoască pe scriitoarele care au câștigat Rezidențele Șotron, program aflat la cea de a treia ediție: Luminița Alexandru (România), Simona Epure (România), Oksana Borovets (Ucraina), dar și ilustratorul Pisica Pătrată (Alexandru Ciubotaru). Sâmbătă, în a doua zi a festivalului, aceștia s-au bucurat de o sesiune de lectură și desen, ce s-a transformat apoi într-un atelier de fotografie ad-hoc cu scriitoarea Oksana Borovets, și de un show interactiv intitulat Bookmaking Extravaganza. Un atelier-spectacol în care Pisica Pătrată și scriitoarea Luminița Alexandru i-au introdus pe cei mici în lumea fascinantă a cărţilor şi a benzilor desenate. Evenimentul a inclus și un atelier de desen, unde cei mici au învățat să creeze personaje de benzi desenate.
Duminică, în ultima zi a festivalului, micii cititori și-au dat întâlnire cu îndrăgitul personaj din cartea Simonei, Șoricelul Fursec, bucurându-se alături de autoare în cadrul atelierului de joacă și lectură.
Pisica Pătrată și benzile desenate
Ilustratorul Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată) este un street artist foarte îndrăgit, care savurează cu nonșalanță libertatea de a se juca și de a crea personaje de benzi desenate, o pasiune ce a rămas constantă în viața lui. Originar din Constanța, Alexandru și-a petrecut anii studenției la Iași, unde a experimentat folosindu-se de limbajul benzii desenate.
„La liceul de artă din Constanța unde am mers, banda desenată era interzisă. Era așa un fel de artă neimportantă, chiar de evitat, cu toate că eu știam că este o artă în sine. Este considerată cea de-a noua artă, chiar, își are propriul loc și în muzee. Îi depistasem potențialul de mic, am perseverat, iar când am venit în Iași, la facultate, și mi s-a dat libertatea de a practica, pentru mine a fost ca un soi de revelație.
De atunci, experimentele grafice au mers pe un drum, iar banda desenată pentru copii a rămas o pasiune la fel de dragă. Chiar mă amuz de fiecare dată când lucrez la cărțile pentru copii. Acum fac exact ce voiam să fac atunci când aveam patru ani. Mi se pare un miracol să reușești după atâția ani să faci fix ceea ce-ți doreai“, povestește ilustratorul.
La această ediție a festivalului Șotron, Pisica Pătrată și scriitoarea Luminița Alexandru le-au arătat copiilor, într-un mod creativ și amuzant, cum ia naștere o carte. „Ideea a pornit de la întâlnirile cu câțiva copii care au întrebat cum apar literele într-o carte, astfel ne-am gândit că ar fi interesant să expunem tot procesul, iar ei să știe exact cum apar cărțile și cum sunt făcute, pornind de la munca noastră până la partea tehnică de tipărire și ambalare“ a mai explicat artistul.
Sprijinirea scriitorilor contemporani de literatură pentru copii reprezintă un ajutor extraordinar
„Rezidențele Șotron“ este un program sprijinit de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația ACVO și constă în trei burse de creație pentru doi autori din România și unul din Ucraina, care au publicat cel puțin o carte pentru copii. Scopul este de a susține creația literară contemporană și de a crea solidaritate cu scriitorii din Ucraina. Timp de o lună, se creează un cadru propice pentru ca scriitorii beneficiari să fie creativi, lăsând frâu liber ideilor și imaginației. Într-o pauză dintre activitățile din cadrul festivalului am stat de vorbă cu cele trei scriitoare rezidente pentru a afla ce a însemnat pentru fiecare acest program și cu ce planuri au venit, dar mai ales ce iau cu ele acasă.
Spuneți-mi câte ceva despre povestea pe care o veți crea în cadrul rezidenței și cum sperați să influențeze aceasta publicul tânăr?
Luminița Alexandru: Pentru că îmi place foarte mult locul și sunt sigură că o să mă inspire, voi dedica o lună întreagă pentru a scrie mare parte din scenariul unei cărți de benzi desenate. Nu va fi doar o poveste, ci va fi o carte întreagă pe care o va ilustra tot Alexandru Ciubotariu, dar nu voi dezvălui foarte multe acum, rămâne o surpriză.
Simona Epure: Am început să scriu o povestire despre plantarea copacilor pentru că e dureros că tot timpul se defrișează, dar nu se plantează la loc sau se plantează prea puțin. Povestea este de fapt despre o fetiță și un mic personaj necuvântător, o pasăre. Are chiar și un motto și este dedicată tuturor copiilor care vor planta un copac.
Ce v-a motivat încă de la început să aplicați pentru „Rezidențele Șotron“?
Simona Epure: În primul rând aș vrea să spun că este minunat festivalul și nu spun asta doar pentru că am fost implicată, ci cred că în general copiii merită mai multe festivaluri și, odată cu ei, și autorii de literatură pentru copii. Din păcate, literatura pentru copii este considerată un soi de Cenușăreasă și nu prea este băgată în seamă de către cei mari. De aceea trebuie să fim mai vizibili. Toată lumea crede că noi ne jucăm. Da, ne și jucăm, dar într-un mod foarte serios, și vreau să le transmit pe calea asta și celor mari că poveștile, povestirile și poeziile mele nu sunt doar pentru copii. Inclusiv povestirea aceasta pe care o voi scrie în urma Rezidenței se adresează și adulților, pentru că le dau și lor de gândit. Începem așa prin a ne juca puțin atunci când creăm personaje și activități. Pentru că prin joacă cei mici învață foarte multe și foarte repede.
Cărțile pentru copii, de fapt, sunt împachetate frumos prin prisma ilustrațiilor, dar ele nu sunt doar pentru copii. Dacă desfacem o carte precum foițele unei cepe, rămâne un miez, astfel încât o poveste bună să fie potrivită oricărei vârste. Doar că este pe nivele de lectură. Într-un mod poate fi înțeleasă la trei ani, altfel la zece ani și citită mai profund la vârsta de 30 sau la 50 de ani.
În parcursul meu de scriitor a contat foarte mult faptul că în 2017 și 2018 am primit câte un premiu pentru două povestiri, în urma cărora am ajuns și la Iași. Nu mai fusesem din copilărie și mi-am dat seama că aici este un pol cultural care încurajează foarte mult literatura în general, nu doar cea pentru copii. Așa am ajuns și la Șotron.
În cadrul rezidenței mi-a venit o idee tocmai pentru că am cunoscut-o pe Oxana și s-ar putea să se concretizeze într-o cărticică. Nu am avut atât de mult timp la dispoziție și mi-am continuat ideea poveștii mele despre plantarea copacilor, dar după Șotron voi avea mai mult timp să respir puțin și cred că va ieși ceva pentru că mi-au venit câteva idei spontane datorită ei și, mai ales, datorită fetiței ei.
Luminița Alexandru: Autorii români contemporani sunt foarte importanți pentru copii. Au rolul de a reîmprieteni oamenii cu cărțile, dar în special copiii. Totodată, prin cei mici și cumpărând cărți pentru copii, și părinții citesc automat. A sprijini scriitorii de literatură pentru copii și a-i implica în festivaluri sau alte evenimente, a le oferi rezidențe, toate acestea reprezintă un sprijin extraordinar, care impulsionează lectura și poate schimba lucrurile în România. Acest program de rezidențe este deosebit și pentru că oferă unor scriitori, mai ales celor din Ucraina, ocazia de a se detașa de viața de zi cu zi pentru a se concentra și a crea o carte sau o poveste. Plus că automat mai sunt și aceste evenimente, iar copiii sunt impresionați de întâlnirile cu scriitorii. Cărțile pe care autorii le prezintă în fața lor și le semnează sunt de mare preț. Ei le citesc cu mare drag și le țin la piept. Implicând în acest mod autorii români, putem schimba lucrurile. Cred foarte mult în ideea asta. Felicitări tuturor celor care oferă burse și rezidențe, care fac festivaluri sau evenimente de literatură pentru copii și nu numai.
Oxana Borovets: Ca să fiu sinceră, mi-am dorit să fiu într-un loc unde să mă simt în siguranță cu fetița mea. Când am venit aici am avut un plan clar în minte, știind că voi fi în liniște alături de ea, voi scrie niște povestioare, voi încerca să mă bucur de muzee și de obiectivele istorice și să fotografiez oameni. Nu am apucat să fac foarte multe din ce mi-am plănuit pentru că mi-am petrecut mare parte din timp doar având grijă de fiica mea. La început m-a întristat asta, dar apoi pur și simplu m-am abandonat senzației de pace și asta m-a făcut să mă simt de parcă am renăscut. Dându-mi voie să exist în această atmosferă pașnică, am început să mă uit mai relaxat la oameni și să analizez în voie absolut orice în timpul plimbărilor mele. Acest festival mi-a oferit posibilitatea să experimentez și un alt mod de a exista. Corpul meu încă mai trăiește panica din Ucraina pentru că reacționează din reflex atunci când aud zgomote puternice, dar creierul meu începe să înțeleagă că aici sunt în siguranță. De aceea, există o mare posibilitate să pot să scriu ceva după ce plec de aici pentru că voi fi ca un acumulator încărcat pe deplin. Mi-am adunat câteva idei și voi scrie despre un șoricel inspirat de fetița mea. Acest șoricel caută mereu aventuri și nu prea vrea să facă lucrurile care i se spun, nu vrea să doarmă, nu vrea să mănânce, exact ca un copil obișnuit. Nu am mai scris cărți pentru copii până acum. Mai întâi am început cu poezia, apoi am început să scriu povestiri scurte înainte să se nască fiica mea, și ar fi trebuit să fie publicate într-o carte, însă în timpul atacului din Harkov, sediul tipografiei editurii a ars. Poveștile sunt despre niște creaturi mitologice din folclorul Ucrainian, spirite ale apelor și ale pădurilor, care pot fi la fel de cool precum supereroii din desenele animate precum Spiderman sau Elsa.
Ce importanță credeți că au atelierele de scriere creativă sau de storytelling pentru copii în formarea viitoarelor generații de cititori și scriitori?
Simona Epure: Copiii trebuie încurajați să citească, în primul rând. Și chiar să încerce să scrie și, de ce nu, chiar să ilustreze. Să aibă curaj. Eu sunt sigură că mulți dintre ei au talente de care noi nu ne dăm seama. De exemplu, o fetiță care a cumpărat cu câteva zile în urmă cartea cu Șoricelul Fursec a lucrat în plastilină personajul acesta după ce a citit cartea. Mie mi se pare că seamănă foarte bine. Personajul a devenit destul de cunoscut și are mulți fani, adun mereu de pe la astfel de evenimente figurine lucrate de copii. Fetița aceasta este un mic talent, de exemplu, și merită să fie cunoscută, în opinia mea. De aceea, copiii trebuie puși în legătură cu autorii, atelierele de storytelling, de ilustrație și tot ce ține de cărțile de copii în general. Ei sunt niște mici talente care trebuie încurajate. Plus că, mulți dintre ei încă nu realizează că există și cărți amuzante, în afara școlii, mai pe înțelesul lor, care nu se citesc din obligație, ci din pură plăcere. De aceea, mi se pare extraordinar ceea ce realizează cei de la Muzeul Literaturii Române Iași în tandem cu Asociația ACVO! Prin „Rezidențele Șotron“, în primul rând copiii vin în contact cu autori contemporani de literatură pentru copii, dar și autori din țări diferite au ocazia să se cunoască și să interacționeze între ei. Pentru mine a fost o ocazie minunată în acest sens.
Luminița Alexandru: Eu voi avea două ateliere, pe 18 și pe 20 iunie, unde vor veni copii de la două școli diferite. Vom avea și un debut al unui proiect care se numește „Academia Cititorilor“, prin care încercăm să inițiem copiii în modul optim de a folosi o carte. Am testat primul modul la evenimentele precedente din școli și mulți copii au fost șocați că nu știau să deschidă o carte corect. M-am gândit că, fiind un festival atât de frumos, este chiar locul perfect să încep acest proiect prin intermediul rezidenței.
În urmă cu câteva luni mi-am pus în minte un obiectiv, și anume că în următorii trei ani aș vrea să mă întâlnesc cu zece mii de copii pe care să-i conving și să-i inspir să citească. Voi face asta în colaborare cu Alexandru Ciubotaru (Pisica Pătrată), deja am întâlnit împreună câteva sute de copii anul acesta și avem câteva reacții foarte bune venite mai ales din partea învățătoarelor și a părinților care au spus că cei mici au început să citească cu drag, deși înainte fugeau de cărți. Sunt foarte importante aceste ateliere, iar eu cred că rolul nostru, al autorilor, este să inspirăm și să provocăm, astfel încât ei să devină prieteni cu cărțile, dar și să-și descopere diverse talente.
Oxana Borovets: Nu am știut ce vârstă au cei cu care trebuia să fac atelierul și mă așteptam la copii mici, de școală. Știam că sunt copii din Ucraina, rămași fără părinți, și îmi pregătisem o poveste despre un erou care își găsește o casă și o familie, dar am realizat apoi că aveam de-a face cu niște adolescenți, iar povestea mea era despre un șoricel, așa că nu prea se potrivea. Aveam un fel de scenariu de la care trebuia să plec, astfel încât să creăm o poveste împreună, apoi să desenăm acest șoricel, dar am simțit că nu la asta se așteptau nici ei, așa că am schimbat strategia și am înțeles că ceea ce trebuia să urmăresc, de fapt, era să stabilim o conexiune.
Le-am povestit mai întâi despre mine și le-am spus cu ce mă ocup, apoi mi-am scos aparatul foto din rucsac, pentru că, printre altele, sunt pasionată și de fotografie. Unul dintre copii, care era și el interesat de acest domeniu, m-a rugat să-i arăt cum să facă poze cu un astfel de aparat. Așa că am ieșit în stradă și am început să facem diverse fotografii de tip portret unui pompier tânăr. M-am simțit ciudat la început pentru că se presupune că eu sunt o scriitoare și trebuie să-i învăț pe copii despre cărți și povești, dar până la urmă, ceea ce am făcut împreună cu acești copiii a fost minunat. Pentru că ne-a adus bucurie. Storytelling-ul se poate manifesta și prin fotografie. I-am întrebat și pe ei de ce sunt aici, cu ce se ocupă în viața lor de zi cu zi, ce le place, am făcut schimb de conturi de Instagram, iar ei nu au văzut un scriitor, ci un om care chiar se interesa de viețile lor.