Mircea Carp (28 ianuarie 1923 - 7 iunie 2024)
Era de mulți ani una dintre legendele Europei Libere. Când l-am cunoscut se pensionase. Venise să vadă biroul din București al postului de radio la care ținuse zeci de ani Programul Politic și unde, la fiecare sfârșit de emisiune, îl auzeai spunând „Să auzim numai de bine!“. Venise aici de la Vocea Americii, la invitația lui Noël Bernard, directorul Departamentului Românesc, sub a cărui conducere Europa Liberă atinsese o audiență uriașă în țară.
Mircea Carp, fost ofițer al Armatei Române, își păstrase și în viața civilă ceva din vechea lui ținută de militar. Mersul decis și apăsat, vocea hotărâtă și gesturile măsurate. Cum îl mai văzusem la televizor, l-am recunoscut; m-am emoționat să dau mâna cu el. La reverul hainei purta mica insignă a monarhiștilor.
Avea ochii verzi, mijiți a zâmbet, și când a trecut prin încăperile biroului și prin studio, jurnaliștii care se nimeriseră acolo la ora aceea au sărit de pe scaune să-l întâmpine. Cei mai vechi dintre ei îl știau, poate, pe Mircea Carp din vechiul sediu, cel aflat într-un apartament dintr-un bloc din centru, construit în anii ’30. I-ar fi recunoscut pe toți după voce, mi-a spus după aceea.
Când i-am spus că tata făcuse liceul la Mănăstirea Dealu, ca și el, m-a întrebat în ce promoție. Nu știam; i-am spus doar în ce an se născuse tata. „A fost din altă promoție. N-a urmat cariera militară, că l-aș fi ținut minte“. Așa era, tata alesese civilia. „A făcut închisoare?“. Făcuse. „Mai trăiește?“. Nu mai trăia. Și nu apucase Revoluția. „Dumnezeu să-l ierte!“. La plecare l-am condus până departe pe strada Eminescu. Mergea iute, fără să se uite înapoi. „Să auzim numai de bine!“ mi-a zis când ne-am despărțit, cu vocea pe care i-o știam de la radio. Apoi a luat-o cu pași repezi spre Dorobanți.
A doua zi Mircea Carp a venit din nou la birou. Mi-a adus o carte, Șoimii de la Mănăstirea Dealu de Nicolae Roboiu și Sorin Enescu. Acolo erau, în tabele separate, numele elevilor din toate promoțiile liceului, printre care și Theodorescu Gheorghe Vladimir.