» A studiat de mica pianul, iar mai tirziu si pictura la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice si se pare ca si-a urmarit cu suficienta tenacitate pasiunile pentru ca acum concerteaza si expune. Pe linga pictura si muzica, Alexandrina s-a intilnit si cu filmul, fiind una din protagonistele scurtmetrajului Trois femmes de Moldavie, in regia lui Paul Cuzuioc.
» A plecat din Chisinau spre Bucuresti si cred ca a facut o alegere buna, pentru ca abia dupa ce o asculti iti dai seama ca era nevoie de ea in Romania. Este deja cunoscut faptul ca in Republica Moldova sint multi artisti valorosi care au mai mult nerv si dorinta de a spune lucruri mai cu sens decit Srl-urile artistice de aici, iar Alexandrina nu face exceptie.
» Daca acum citiva ani, ii „binecuvintam” pe moldoveni cu apelativul „rusi” si strimbam din nas, acum sintem nevoiti sa recunoastem ca multi sint talentati, iar cei care sint mai putin talentati stiu sa se vinda foarte bine si au grija de imaginea lor.
» Cei care asteapta de mult un album al Alexandrinei Hristov vor fi fericiti sa afle ca primul sau disc este gata si va fi lansat in acest an. Vor urma si o serie de concerte in tara in cadrul unui turneu de promovare, ceea ce va fi excelent si pentru artista, si pentru publicul sau, pentru ca se stiu de mult, dar se vad rar.
Pictezi si cinti. Cit de usor este sa renunti la picturile tale si cit de fericita esti sa imparti melodiile?
In primul rind, nu renunt. Lucrarile mele sint copiii mei, fetitele mele, pe care le concep cu multa bucurie si iubire… Copiii cresc mari si pleaca de acasa. Dar asta nu inseamna ca parintii renunta la ei sau nu-i mai iubesc, sau se pierde legatura dintre parinti si copii… Personajele din lucrarile mele cresc mari si pleaca in drumurile lor, sa bucure si alti ochi. Si asta e menirea lor, sa aduca o particica de frumos si bucurie in vietile altora. Dar legatura noastra subtila este eterna. Ma bucur sa stiu ca ai mei copii au sens pentru altii… Cintecele sint si ele copii. Toti copiii mei ma inalta. Ma simt usoara si mare. Ca un balon plin de iubire.
Cum te privesc acum cei din Moldova si cit de bine te inteleg cei din Romania?
De-as putea eu sa ma vad dintr-o parte cu ochii celora care ma privesc din Moldova, as sti cu siguranta ce vad ei de acolo. Eu nu stiu ce vad si simt altii cind ma vad si aud… Eu stiu ce transmit. Daca sint in armonie cu mine, transmit starea de bine si la altii. Dar din scrisorile primite de la public, mi s-a creat sentimentul ca este bine primit ceea ce fac.
O fata cu un pian ma duce cu gindul la Tori Amos, asa cum Tori Amos ma duce cu gindul la Kate Bush. Din ce filon muzical te revendici si ce muzica asculti?
Pe mine fata cu pianul ma duce cu gindul la fata cu pianul. Cind eram mica, fiecare a doua fetita avea pian acasa. Si eu aveam unul. Il mai am si acum. A imbatrinit nitel si uneori scoate sunete ciudate, dar a ramas prietenul meu adevarat mare si roscat, caruia pot sa-i confesez orice. Ascult tot soiul de muzica. De la clasica la trance, cu treceri prin funk, electro, jazz. Dar cel mai mult imi place linistea. De-a lungul timpului am invatat sa fac diferenta intre muzica buna si muzica negativa. Ascult acea muzica ce ma face sa vibrez.
Sa scrii versuri, sa orchestrezi si sa cinti la pian si voce e altceva decit sa cinti piesele scrise de compozitori la comanda. Te-ai gindit ca ai putea apela si la ei?
Bineinteles. Daca rezonez cu sunetele pe care le aud si simt ca suflarea mea acolo are rost si daca sound-ul imi completeaza vocea…
Pe Alexandrina, cei mai multi o stiu „de pe net” si din concertele din capitala. Nu crezi ca e momentul sa te intilnesti si cu publicul tau din tara?
Abia astept timpul in care voi putea sa le cint tuturor. Imi doresc sa am cite un concert pe zi. Sa incep cu Romania, apoi, usor-usor, pe jos, sau cu avionul de aur, sa ajung si pe alte continente.
Ce intentii ai in acest an? Ar trebui sa apara primul tau album. Spune-mi despre el.
Intentionez sa lansez albumul, care este gata de ceva timp. Organizarea lansarii acestuia si a turneului prin tara dureaza insa. Albumul contine 13 piese si se numeste Om de lut. Pe durata inregistrarilor, multi muzicieni, toti extraordinari, au pasit pragul studioului din Timisoara. Datorita lui Gabriel Almasi si Petrica Ionutescu, care au lucrat la orchestrarea pieselor, albumul suna cum suna… (si suna)… foarte bine. Sint mindra. Este prima mea lucrare mare in echipa, care inseamna mult pentru mine.
Ce pasiuni ai in afara de muzica si pictura si cit timp ai pentru ele?
Pasiunile mele se trag din copilarie. Imi place sa citesc carti scrise de oameni cu capul pe umeri, sa vad o expozitie, sa merg la un concert al unei trupe straine bune. Nu-mi sint straine calatoriile pe net. De revelion, tata mi-a daruit un caleidoscop. Un caleidoscop neobisnuit, nu de care aveam in copilarie, ci unul magic. Acum pot sa stau ore in sir si sa urmaresc suprapunerea de culori, pietricele si stelute multe, care te lanseaza direct in cosmos.
Ai o fetita. Experienta de mama te-a inspirat in muzica si in picturile tale?
Muzica si pictura sint exprimarea trairilor mele, toata experienta vietii mele e acolo. Acolo sint si copilul meu, si barbatul, si parintii, si casa, si visele sacre. Acolo-i tot. E adevarul meu diluat cu o doza colorata de fantezie…
Acasa: tur-retur
A fost lung drumul din Chisinau la Bucuresti? Reusesti sa te mai „intorci” cu adevarat acasa?
550 km si o noapte cu trenul. Casa parintilor mei e la fel de primitoare ca si acum 30 de ani. Acolo ma simt in siguranta. Cind ma intorc acasa, tatal meu, batut de dorul necrutator dupa mine, imi face mincarica si imi aduce farfuria cu bunatati pe tavita la televizor. Ma simt ca in copilarie, iubita si rasfatata de tata. Casa mea e acolo unde sint. Acolo unde ma simt bine… Iar eu cred ca poti sa te simti bine oriunde. Depinde doar de pacea interioara care te invaluie.