Precum onoarea, prestigiul, renumele sau preferinta estetica, hipness-ul este o forma de expresie a capitalului simbolic, care capata in anumite cimpuri sociale, dupa cum se stie, o functie de distinctie mai mare decit in altele. Hipness-ul este o „practica strategica” in sensul lui Bourdieu, o distanta pe care membrii unui grup o simuleaza in comun si care, in principiu, urmeaza unui proces de distilare a tuturor practicilor simbolice (atitudini, opinii, moduri de consum, „gust” etc.), putind fi alcatuit din toate obiectele (stilizare a corpului, lucruri cotidiene, moda, arta etc.).
Hipness-ul este generat prin recunoasterea sociala din partea membrilor acestor cimpuri, care acorda creditul reputatiei si prestigiului celor ce detin acest capital simbolic, in functie de ierarhiile pe care acestia le ocupa in cimp. Acest proces poate fi descris ca un fel de magie colectiva, care convinge grupul respectiv sa confere anumitor indivizi acest prestigiu deosebit. In ceea ce-i priveste, hipster-ii1 se afla intr-un raport de obligativitate doar fata de cimpul lor. Ceea ce ei aduc nou consta in gasirea de raspunsuri strategice (subversiune, disidenta, ironie, dramatizare, complicare, supraafirmare2, recontextualizare etc.) la permanenta transformare a semnificatiilor, si in inventarea de noi practici culturale (noi, „radicale” moduri de a vorbi, de a scrie si de a vedea, stiluri rafinate, noi seturi de moduri ale utilizarii etc.), care permit grupului sa simbolizeze distanta si superioritatea si, astfel, sa sporeasca plusvaloarea simbolica a intregului cimp.
Asemeni altor forme de expresie ale capitalului simbolic, hipness-ul, perceput si recunoscut de catre ceilalti drept legitim, poate fi obtinut prin schimbul, respectiv prin angajarea de capital social, cultural sau economic pentru ca apoi, la rindul sau (dupa preluarea anumitor costuri de transformare), sa fie schimbat in vederea obtinerii altor forme de capital. Pe de alta parte, pierderea de hipness are drept consecinta, in mod inevitabil, si pierderea de capital social (abia institutionalizat, prin urmare, intr-o foarte mare masura, simbolic) si, in cazuri extreme, chiar pierderea de capital cultural (spre exemplu, atunci cind acesta nu era legitimat, cum se intimpla in cazul „autodidactilor”). Decaderea hipness-ului este fenomenul complementar productiei de hipness, asadar al acelui discurs performativ despre gustul, respectiv stilul de viata legitim, comun, popular, care are loc in mod permanent in lumea culturala, intrucit foarte multi traiesc cu naturalete din productia de hipness, in timp ce altii nu pot exercita tocmai aceasta distinctie simbolica.
Teoria capitalului a lui Bourdieu
In centrul teoriei capitalului a lui Bourdieu se afla conceptul de habitus, prin care Bourdieu aspira sa depaseasca dihotomia conventionala dintre individ si structura: o structura structurata si structuranta imprima anumite dispozitii incorporate grupurilor sau indivizilor, care duc la actiuni strategice, structurate social. Legatura dintre „cimp” si „habitus” este decisiva, caci doar in spatiul social al anumitor cimpuri ale societatii sint posibile dispozitiile, care sint apoi resimtite, executate si diferentiate in concurenta indivizilor.
Conceptul de cimp la Bourdieu pleaca de la cristalizarea istorica a spatiilor sociale autonome (un spatiu social care se extinde intr-un cimp) si a domeniilor de actiune, ce se prezinta ca un sistem de locuri aflate in relatie. Aceste cimpuri au aparut prin ramificarea puterii: puterea exploatarii (economie), puterea guvernarii (politica) si puterea simbolica (cultura). Religia, dreptul, arta, literatura, popul etc. sint doar diferentieri ulterioare ale acestor ramificari istorice. In fiecare cimp domina alte reguli, sint vorbite alte limbi si se cer alte capacitati. Si in fiecare cimp compozitia capitalurilor economice, sociale si culturale angajate, din care se cistiga capitalul simbolic, este diferita. Mai ales in cimpul politic nu se pune problema gustului estetic (pe care Bourdieu il adauga „capitalului cultural incorporat”), dar, in schimb, devine mult mai importanta problema capitalului social (o retea de relatii). In cimpul cultural, un venit redus poate fi contrabalansat prin reputatie (capital simbolic), in cimpul economic (dominant) capitalul traditional de educatie reprezinta o distinctie, care insa nu reprezinta o conditie necesara. Ca atare, intreprinzatorul care isi cumpara un tablou scump nu-i impresioneaza automat pe cei de aceeasi conditie sociala.
Definitia hipness-ului ca o forma a capitalului simbolic se refera la unul dintre cele mai complexe concepte din opera lui Bourdieu, dat fiind ca definitia capitalului simbolic este la rindul sau determinata de habitus-ul cimpului in care este achizitionat respectivul capital simbolic. (Spre exemplu, cunostintele profunde de jazz nu aduc peste tot profituri simbolice; un „cunoscator de jazz” poate fi considerat in anumite cimpuri chiar un personaj penibil). Capitalul simbolic reprezinta, in principal, o recunoastere a regulilor obisnuite ale unui cimp determinat. Mai intii de toate este vorba despre modul (si interesele) in (pentru) care actorii sociali sint perceputi, evaluati si inzestrati cu semnificatie. Achizitionarea de capital simbolic este, conform lui Bourdieu, scopul oricarui comportament social. Pe de-o parte, acesta este definit ca prestigiu, pe de alta parte drept credit, care reprezinta o expresie pluristratificata a aprecierii de catre grup a onoarei, prestigiului sau hipness-ului individului. Capitalul simbolic se compune (in functie de diferitele ponderi din cadrul cimpului) din capital economic (toate formele de bogatie materiala), capital cultural (stiinta, cultura, certificatele care atesta educatia) si capital social (reteaua de relatii). Cu alte cuvinte, capitalul simbolic poate fi obtinut prin schimbul de capital social, cultural sau economic, bogatia si/sau titlurile educationale si/sau apartenenta pot fi transformate in capital simbolic (apartenenta chiar si atunci cind nici titlurile educationale, nici bogatia nu sint prezente), iar capitalul simbolic poate, la rindul sau, sa fie schimbat pentru bogatie, titluri educationale si noi apartenente. Hipness-ul este, intii de toate, transformare a apartenentei si a recunoasterii (capital social) intr-un capital simbolic deosebit. Cel de-al doilea schimb, asadar posibilitatea retransformarii capitalului simbolic in alte feluri de capital, este mai cu seama relevant pentru intrebarea: „Ce mai este posibil dupa pierderea hipness-ului?”.
Strategii sociale de lupta
Sa ne amintim, de pilda, cum structuralistii francezi s-au impus in cimpul teoretic si filosofic, izolindu-l pe Sartre, care pina atunci se situase „foarte in avans”. La acel moment, „structuralismul” nu era doar un concept nou, ci, in acelasi timp, era si codul comun prin care o generatie cu aspiratii se impunea. Noi discursuri ale adevarului, chiar si cind poarta titluri precum „cultural studies” sau „deconstructie”, pot fi mereu recunoscute ca strategii sociale de lupta, al caror scop este devalorizarea altor curente – si astfel chiar si a purtatorilor acestor curente. Dramatizarea performativa a unor astfel de conflicte este – chiar si in industria artistica – impinsa adeseori la extrem. Stim, astfel, ca pretentiile de hipness sint mereu si mize de joc ale puterii. Astazi, la 30 de ani dupa ce structuralismul s-a impus in fata existentialismului, traim un surprinzator revival Sartre. Dupa ce generatia existentialismului a disparut, scoala existentialista serveste, din nou, ca punct de legatura pentru noi strategii de impunere.
Daca, in cele din urma, ne apropiem de chestiunea dezvoltarii istorice a capitalului simbolic actual, ajungem in mod inevitabil la Philosophie des Geldes (Filosofia banului) a lui Simmel. Diferenta dintre moda si hipness devine evidenta la Simmel, chiar daca acesta, desigur, nu cunostea inca notiunea de hipster. Simmel descrie un nou tip, foarte apropiat de hipster: „Clase si indivizi care, nelinistite, pun presiune in vederea schimbarii regasesc in moda, in forma schimbatoare si antonimica a vietii lor, ritmul propriei miscari psihice.” Simmel adauga ca „modele de astazi nu sint atit de extravagante si de costisitoare precum cele din secolele trecute” si ca modele, in fata ieftinirii multor marfuri, „au o durata de viata mult mai scurta”.
Straturile sociale superioare au determinat, pina tirziu in secolul XX, ceea ce este „foarte in avans”. Insa prin democratizarea marfurilor cu o inalta valoare distinctiva si prin posibilitatea de apropriere a unor elemente din stilurile de viata ale claselor superioare, avantajul „avangardei” aristocrate sau mari-burgheze este distrus. Clasele superioare raspund printr-o fuga catre noi teritorii, in timp ce straturile inferioare avanseaza tot mai mult, putindu-si cumpara acum alte marfuri distincte.
In La distinction (Distinctia) a lui Pierre Bourdieu exista citeva exemple care ilustreaza fenomenul descris. Bourdieu arata, in mod concret, cum fotografiau in anii ’70 paturile burgheze. Prin ieftinirea aparatului foto, fotografia a fost descoperita si de catre straturile sociale inferioare. Acestea preferau fie camerele foto compacte, fie aparatele cu accesorii complexe. Ele erau entuziasmate mai cu seama de fotografia color, care parea ca le ofera mai mult „realism”. Burghezii distinsi trebuiau sa se evidentieze in raport cu acesti fotografi „proletari”, care reproduceau, chipurile, fara vreo pretentie deosebita si fara discernamint atit banalitati, cit si lucruri interesante. Nevoia lor de distinctie i-a condus in cele din urma la redescoperirea fotografiei alb-negru. Fotografia color era acum considerata ca „ieftina”, iar cea alb-negru drept „sofisticata”.
Coolness afroamerican
Spre deosebire de obisnuitul „a fi in avans”, capitalul simbolic se naste sub forma hipness-ului ca un amestec specific de consum de marfuri, stil de viata si coduri secrete servind recunoasterii acestuia de catre un mediu, de cele mai multe ori urban. Ne gindim aici, de exemplu, la hipster-ul innebunit dupa moda si entuziasmat dansator de lindy hop, Malcolm X. Ca hipster, tinarul Malcolm X era, intii de toate, cool. Modelele sale din anii ’40 erau hipster-ii din Harlem, muzicienii bebop si fanii lor. Hipness-ul lor nu facea trimitere doar la muzica si dans, ci se referea mai ales la distractia legata de ritualul cool. Decisive pentru „credibility” erau unghiul pe care il descria sapca pe cap si gestul cu care era platita bautura.
Hipster-ul Malcolm X se misca intr-o lume in care consumerismul negru si linsajele albe coexistau, unele alaturi de celelalte. In luptele acelor vremuri pentru recunoasterea sociala a afroamericanilor, disponibilitatea coolness-ului avea o pondere foarte mare in grupul celor exclusi. Lipsit de putere din punct de vedere social, coolness-ul putea exercita putere simbolica, fiindu-le atribuit sau negat indivizilor singulari. Hipness-ul a devenit un produs autonom de negociere intre reprezentarile hipness-ului impartasite de individ si cele impartasite de grupul afroamericanilor. Intrucit coolness-ul a devenit un fel de acreditare, care depindea exclusiv de credinta acestui grup – „neonorabil” din perspectiva societatii majoritare –, el se putea constitui ca o forma autonoma, care hotaraste singura asupra onoarei si prestigiului afroamericanilor. Coolness-ul a devenit astfel un mediu al practicilor antirasiste. Habitus-ul legat de acesta a legat, la rindul sau, actiunea individualista, si nu lipsita de probleme pentru coeziunea grupului, a hipster-ului singular, de experientele si modurile de comportament ale grupului.
Acest model de hipness drept capital simbolic specific a fost ulterior copiat in Occident de cultura tinerilor si de cultura pop. In cadrul acestui proces, s-a trecut si se trece usor cu vederea peste faptul ca „subcultura nonvoluntara” a afroamericanilor astepta si anumite consecinte de la indivizii care ii apartineau. Coolness-ul afroamerican avea si are si un caracter care implica obligativitati. Pe atunci, el obliga sa angajeze capital simbolic in lupta sociala, sa transforme asadar coolness-ul (conventii, imbracaminte, proprietate si forme de comportament), prin miza sa politica, intr-o lupta pentru drepturi civile si egalitate sociala in alte forme de capital, spre profitul intregii comunitati.
Hipster-ii afroamericani atesta faptul ca hipness-ul poate sa plece si de la clasele de jos, care se delimiteaza in mod rebel in raport cu cei „de sus”. Astfel, aceasta forma de distinctie a fost eliberata de traditia de clasa a modei. Insa hipness-ul nu scapa nici el de legile schimbului. Chiar daca poate fi atins si fara capital economic, nu poate fi in nici un caz obtinut fara costuri: pentru a obtine capitalul simbolic „hipness” sint neaparat necesare investitii riscante, care in cele din urma se pot dovedi a fi foarte scumpe. In asta consta una dintre problemele decaderii hipness-ului, caci astfel de investitii se pot transforma peste noapte in investitii ratate. Un fost punker poate ca a investit zece ani din biografia sa in viata de punker, a colectionat toate discurile importante, si-a apropriat o anume stiinta subculturala si a trait, demonstrativ, in saracie. Dar daca atunci cind punkul nu mai este „foarte in avans”, persoana respectiva nu reuseste sa transforme acest hipness special (capital simbolic valabil doar intr-un anume cimp) in alte cimpuri, atunci – nu in cele din urma odata cu inaintarea in virsta – ea va avea foarte mult de pierdut. In situatia in care codurile scenei nu mai inseamna nimic iar stiinta speciala este devalorizata, atunci investitia se dovedeste a fi fost foarte riscanta. Ramine doar frumoasa amintire a salbaticilor ani ai tineretii. Spusele acestei persoane privind catre „vremurile cele bune cind inca mai ascultam Dead Kennedys” nu vor suna mai putin penibil decit cele asemanatoare ale saizecioptistilor, care afirma ca rockul pe vremea celor de la Rolling Stones era inca autentic.
Traducere din limba germana de
Cristian Cercel
1. Prin termenul hipster sint desemnati astazi tinerii de stinga, din mediul urban, avind venituri medii sau superioare si definindu-se ca fiind non-mainstream. Termenul a aparut insa in anii ’40, desemnindu-i, la vremea respectiva, pe pasionatii de jazz modern. (n. trad.)
2. Strategia subversiva a supraafirmarii presupune participarea in cadrul anumitor discursuri sociale, politice sau economice si afirmarea, aproprierea sau consumarea acestora operate in scopul subminarii lor. (n. red.)