Imaginea Americii in memoria publica a europeanului si a romanului nu diferea prea mult fata de cea de azi. Fara indoiala insa ca pentru cine ajungea la inceputul veacului trecut sa paseasca in America, socul era mult mai izbitor, contrastele mult mai puternice. „Evenimentul de Iasi” de la 19 august 1910 dedica un serial „Vietii in America”, asa cum a fost descrisa de britanicul John Forster Fraser, in cartea sa America at work. Umilit de faptul ca gazetele englezesti laudau societatea americana, afacerile americane si comertul american in dauna celui european si britanic, Fraser s-a dus sa se convinga pe pielea lui daca lucrurile stateau chiar asa. Se pare ca a fost impresionat, din moment ce si-a propus sa explice intr-o carte reteta succesului american. Principiile filosofiei de viata a americanilor, surprinse de Fraser, sint valabile si azi. „Usor si repede poti stringe aici averi uriase, numai sanatos si muncitor sa fii.” Este concluzia care determina oameni din toata lumea sa isi lase „vetrele” si sa treaca Oceanul, unde intilneau o cu totul alta lume. In primul rind, o lume in care valoarea unui lucru era direct proportionala cu marimea lui, dupa cum remarcase Fraser. „Orice face americanul trebuie sa fie mare, enorm, big.” Astfel, daca europenii „isi fac case din materiale trainice care dureaza sute de ani, americanii si le fac tot din materiale trainice, dar numai pentru citeva zeci de ani”. Asa se face ca „la Chicago cu greu ai gasi o casa veche de 25 de ani”, iar „la New York, durata mijlocie a unei case este de 10 ani”. Iar asta pentru ca americanii vor sa fie in pas cu moda si sa isi ridice case din ce in ce mai mari. „Daca la moda era acum un deceniu casa cu 12 caturi, acum aceasta devine un patul, o magazie”, pentru ca la moda e casa cu 20, 30 de caturi”.
„Americanul traieste numai pentru bani. Time is money” – mai constata Fraser, explicind aparitia cladirilor de tip „zgirie nori” prin aceea ca „toti americanii vor sa fie in centrul afacerilor, iar de aici nevoia de a construi cladiri mari care sa uneasca sub acelasi acoperis cit mai multe birouri. La New York, el gaseste o cladire care adapostea 17 birouri si 1.700 de persoane, iar o companie de asigurari, Metropolitan Life Insurance Company, avea in constructie un sediu de 230 de metri, cu 40 de caturi, avind pe fatade niste ceasornice mari, cu diametrul de 8 metri, inaltimea de peste 4 metri si numerele de pe cadran de peste un metru. „Fireste ca aceste case foarte mari sint foarte urite. Dar daca ii spui asta americanului el va spune ca nu face case pentru arta, ci pentru a face bani, to make money.” Si chiar era adevarat pentru ca in aceste sky scrapers inflorea comertul Americii. Aparusera marile centre comerciale, ca magazinul Wanamaker din New York, cu 3.500 de functionari si 50 de raioane unde „vinzatoare dintre cele mai inteligente si mai harnice sint in stare sa vinda orice”. Cel mai mare magazin din lume in anul calatoriei lui John Fraser era Sieger Cooper Company din Philadelphia, supranumit „Templul comertului si cetatea afacerilor”, care primea zilnic 150.000 de musterii, luminat fiind de un „far cu o putere de 7 milioane de luminari”. Aparuse pina si comertul prin corespondenta, iar englezul intilneste un astfel de magazin „foarte ciudat”, la Chicago, unde „directiunea tipareste cu grija niste cataloage foarte mari in care sint preturile si fotografiile a mii de marfuri”. Cei care cumpara, dar nu sint multumiti de produse le trimit inapoi, „pe socoteala magazinului”, al carui proprietar stia o lege pe care unii comercianti de pe la noi nu o stiu nici azi: „Mai bine sa pierdem noi bani decit sa pierdem musteriul, care a doua zi ar ponegri magazinul”.
In fine, alte doua constatari ale lui Fraser si-au pastrat valabilitatea in mentalitatea comuna. Una este ca „Americanul are o singura dorinta, sa se imbogateasca”, iar aceasta „sete de bogatie il insufleteste si ii da putere de munca”, iar a doua suna astfel: „Americanului nu ii pasa nici de precedente, nici de traditii, nici de gura lumii. Daca da faliment, nu se simte nici dezonorat, nici nu pierde nadejdea”. O lectie pe care probabil vor trebui sa o invete si victimele crizei pe care ne-a trimis-o tot mama America cea iubitoare…