„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Femei obișnuite. 900 de ani de istorie de Philippa Gregory, traducere din limba engleză și note de Ioana Avădănei, în curs de apariție la Editura Polirom.
— FRAGMENT —
Ideea acestei cărți mi-a venit pe când scriam Surorile Boleyn, descoperind o femeie, Mary Boleyn, care și-a făurit o viață remarcabilă, dar a rămas în istorie doar ca sora mai faimoasei Anne. Am ajuns să mă gândesc la toate celelalte femei ale căror nume și povești s-au pierdut și chiar la poveștile depănate de mama: despre cum a crescut în anii de război, despre mama ei, care nu a îndrăznit să li se alăture sufragetelor, despre mătușa ei, o femeie instruită, care nu a avut voie să absolve o universitate britanică, despre epistolele pe care le-a editat, scrise de ruda ei – o feministă din secolul al XVIII-lea. Cartea de față este despre ele și despre toate femeile care „au trăit cu devotament o viață pierdută în anonimat și se odihnesc în morminte nevizitate de nimeni”.
Primele școli din Anglia au fost cele parohiale și primii cărturari au fost preoți, așa încât primii istorici au fost bărbați, ca Beda Venerabilul, cel care a scris Istoria bisericească a neamului englezilor în anul 731 d.Hr., numind doar 18 femei dintr-o populație de aproximativ un milion: 0,0018% – statistic invizibile. Doar șase cronici au supraviețuit din perioada medievală timpurie – toate scrise de bărbați, în mare parte despre regi și despre războaiele lor, iar ele stau la baza tuturor istoriilor din acea perioadă.
Sunt cele care au întemeiat o tradiție. Istoria popoarelor vorbitoare de limbă engleză de Winston Churchill, publicată în secolul XX, este o descriere nu a „popoarelor”, ci a vorbitorilor de engleză: sunt numiți 1.413 bărbați și doar 98 de femei. Ceea ce citim drept istoria națiunii noastre e o istorie a bărbaților, așa cum e ea văzută și consemnată de bărbați.
„Povestea Bărbatului” reprezintă 93,1% din istorie fiindcă femeile nu fac nimic? Sunt ele atât de ocupate de biologia lor, încât nu mai au timp pentru istorie, așa cum au pentru respectarea strictă a orelor de masă – căci, nu-i așa, nu le poți face pe amândouă?
Singurele femei care au prezentat interes pentru cronicari au fost mame, regine, contribuabile și infractoare. Cronicile sunt toate scrise de bărbați – majoritatea oameni ai Bisericii – și sunt prea puțin sau chiar deloc interesate de femei. Femeile sunt prezente agonisind averi și pierzându-le, încălcând legea și impunând-o, apărându-și castelele asediate și plecând în cruciade; dar nu sunt consemnate și nici măcar menționate în treacăt ca femei obișnuite ducând vieți obișnuite, nevrednice de discutat.
Femeile medievale ajung în cronici doar când cronicarii se plâng de ele: când sunt învinovățite în tribunalele ecleziastice de adulter sau promiscuitate, când sunt descrise în cronici drept clevetitoare, când se prezintă în fața curților penale acuzate de hoție, cămătărie sau fraudă, când sunt înscrise ca prostituate ori când sunt răpite. Sunt amintite adesea ca insurgente: de fiecare dată când vreun teren era împrejmuit, femeile dărâmau garduri, încălcau proprietatea, braconau și revendicau terenul comunal. În anii de foamete pătrundeau cu forța în brutării, în mori sau în hambarele unde erau depozitate grânele pentru export și le împărțeau mulțimii, plătind prețul corect. În parte, munca mea de a scrie o istorie a femeilor obișnuite a constat și în a recunoaște normalitatea femeilor, oricum ar fi ele numite: insurgente, însetate de putere, manipulatoare, bărbătoase, îngeri, vrăjitoare.
Femeile medievale sărace aveau o conștiință a sinelui: se sprijineau reciproc, se angajau reciproc, desemnau alte femei drept moștenitoare, pretindeau altor femei un standard de comportament – dar, legal, erau proprietatea taților sau a soților și silite să rămână în comunitate. Doar în echipe de lucru și în bresle puteau avea o conștiință de sine ca grup, cu o viață a lor împărtășită. Altminteri, nu se înregistrau ca grup, nu se autodefineau, nu se descriau și nu publicau, astfel încât nu s-au găsit prea multe jurnale despre viața personală a unor femei. Abia când războaiele civile engleze de la mijlocul secolului al XVII-lea le-au impulsionat, au început să scrie petiții și să ceară drepturi unui Parlament alcătuit exclusiv din bărbați, să țină jurnale despre viața lor, carnete cu rețete pentru leacuri, epistole private care să mențină familiile unite și afacerile intacte și, în cele din urmă, să le publice, pentru ca și alte femei să poată citi despre viața lor.
Au întrebat de ce femeile nu sunt egale cu Adam, cel din povestea Facerii. În explozia de ficțiune scrisă de femei din secolul al XVIII-lea, au întrebat: „Prin ce diferă femeia de bărbat?”. Pe la 1860, au întrebat: „De ce nu putem divorța în baza acelorași temeiuri ca bărbații?”. Pe la 1890, au început să întrebe: „De ce nu putem vota?”. După 1950, au întrebat: „De ce nu facem parte din istorie?” – și femeile istorici au început să recitească în arhive ca să afle ce făceau femeile în trecutul lor tăcut și întunecat, în timp ce bărbații erau în lumina reflectoarelor și-și dădeau importanță. Acestea sunt cele care au semnat cele dintâi istorii ale femeilor, urmate de autoarele de biografii ale eroinelor și ale familiilor acestora, de istorii ale mișcărilor sociale și, ulterior, de editoarele listelor cu 10 femei celebre sau ale topurilor cu 20 de nume feminine. Toate aceste publicații au contribuit la intrarea femeilor în istorie. Dar biografiile pun în evidență indivizi excepționali, iar istoriile de familie văd femeile drept fiice și mame – din nou biologia! Istoriile de grup ne vorbesc despre vrăjitoare, sufragete sau moașe și pun accentul pe grupări bizare sau care fac campanii, nu pe viața femeilor obișnuite, iar listele scurte de femei sunt mult prea scurte – doar 20 de femei în istorie? Până și Winston Churchill a numărat vreo 98!
Îndatorată tuturor acestor autoare, am vrut să scriu o carte uriașă despre femei – cele implicate în practici neobișnuite și cele care duc o viață lipsită de evenimente, cele care s-au ridicat împotriva societății lor și cele care s-au înălțat deasupra ei, despre puținele femei de care am auzit și despre milioanele despre care nu știm nimic. Am mai vrut să arăt că ucigașele și miresele, casnicele și aventurierele, târfele și țesătoarele, țărăncile și modistele, soții-femeie, pustnicele, virtuoasele, amazoanele, pictorițele, călugărițele, reginele, vrăjitoarele și luptătoarele – toate fac parte din istoria femeilor, din istoria noastră națională – deși au trăit și au murit fără ca vreun bărbat să le remarce și să le consemneze numele.
Și, la final – iată doar una dintre ele, care mi-e foarte dragă:
Elaine Wedd, la aproximativ 20 de ani, membră a First Aid Nursing Yeomanry. Fotografia îmi aduce aminte că, atunci când includem femeile obișnuite în istoria țării, ne recuperăm pe noi înșine: ele sunt surorile, prietenele și înaintașele noastre. Aici este mama mea – o femeie obișnuită, la fel ca toate eroinele acestei cărți.
CARTEA
O carte despre milioane de femei care au lucrat în mină sau au deținut corăbii, despre femei-pirat, negustorese, impresare de teatru sau soții care au modelat și schimbat societatea engleză de-a lungul timpului. „Femeile obișnuite“ ale Philippei Gregory au pilotat avioane de luptă, au bătut monedă și au construit nave, mori și case. Au mers la război, au muncit pământul, au făcut campanii sociale, au scris și au iubit. Au comis crime ori s-au făcut vinovate de trădare, s-au închinat la tot felul de zei, au gătit și au crescut copii, au născocit invenții și s-au răzvrătit. Iar prin toate acestea au contribuit la edificarea culturii și tradițiilor Angliei de-a lungul atâtor secole caracterizate de tulburări politice, ciumă, foamete, prosperitate, reforme religioase. Punând accent pe energia, ingeniozitatea și rolul lor enorm, poveștile adunate de Philippa Gregory în acest volum le redau femeilor locul pe care îl merită în istorie – în centrul scenei.
„Magistrală, documentată exhaustiv… O panoramă colorată a istoriei sociale. Gregory este o povestitoare talentată, iar această narațiune bogat ilustrată curge într-un ritm plăcut… Perspectivele ei sunt fascinante.“ („Daily Mirror“)
„Gregory are ochiul romancierei pentru situațiile neobișnuite și vii și tonul ironic al unui narator încrezător. Este o operă de istorie socială care va rămâne în amintire.“ („The Times“)
„Această carte ambițioasă este o contribuție semnificativă la istoria publică a femeilor și o reamintire a faptului că femeile obișnuite fac istorie de foarte mult timp.“ („BBC History Magazine“)
AUTOAREA
Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficțiune istorică, s-a născut în Kenya în 1954. A studiat la Universitatea din Sussex, unde a obținut o diplomă de licență în istorie. Ulterior a devenit doctor în filologie la Universitatea din Edinburgh. A lucrat o vreme ca jurnalist și producător la BBC, însă pasiunea pentru istorie și literatură a îndemnat-o să se dedice scrisului. Autoare extrem de prolifică, Philippa Gregory a publicat până în prezent peste patruzeci de romane, dintre care amintim: Surorile Boleyn, distins cu Premiul Parker Romantic Novel of the Year și ecranizat, Prințesa statornică, Moștenirea Boleyn, Regina albă, Doamna apelor, Blestemul regelui și Ultimul dintre Tudori, apărute și la Editura Polirom. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi și s-au bucurat de succes în întreaga lume. În 2016 i s-a decernat Harrogate Festival Award for Contribution to Historical Fiction. Philippa Gregory este și o autoritate recunoscută în domeniul istoriei femeilor. În 2023 la Editura Polirom a apărut volumul Femei în Războiul celor Două Roze, scris de Philippa Gregory în colaborare cu David Baldwin și Michael Jones.
Galerie foto
